Joi 7 martie a.c., în cadrul Consiliului Comunal al orașului Ladispoli a fost aprobat și adoptat Proiectul de construcție al Complexului parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Apostol Andrei” din Ladispoli, păstorită de către Preacucernicul Părinte Paroh Lucian Bîrzu.
De precizat că, parohia ortodoxă sus-menționată a fost înființată în anul 2001 și este punctul de referință pentru românii, moldovenii, ucrainienii, bulgarii și greci din Ladispoli și localitățile învecinate din vestul Romei, numărând aproximativ 10.000 de creștini ortodocși.
Demersurile de a avea un lăcaș propriu de cult au început, în mod oficial, în anul 2005, dar acest deziderat a început să se concretizeze abia în anul 2022, atunci când, a fost achiziționat un teren de o suprafață de 11280 mp. De atunci, au început demersurile pentru proiectarea Complexului parohial și obținerea autorizației de construcție.
Proiectul cuprinde biserica parohială cu o dimensiune de circa 470 mp, o clădire polivalentă care va găzdui școala parohială, centrul social și cultural, și casa parohială.
Obținerea permisului de construcție a fost realizată în timp foarte scurt (ținând cont de timpii birocratici pentru astfel de practici). De asemenea, un fapt de remarcat este că proiectul a fost aprobat în unanimitate și cu entuziasm de Consiliul Comunal, astfel oferindu-se recunoașterea deplină și oficială a rolului pozitiv pe care comunitatea ortodoxă română îl are în Ladispoli, atât pe plan pastoral, cât și pe plan social, cultural și de integrare.
Aprobarea autorizației de construcție constituie, pe de o parte, o încununare a unor eforturi depuse până acum, iar pe de altă parte, un punct de plecare în realizarea unei biserici ortodoxe românești și a unui Centru cultural social și educativ al românilor de la porțile Romei.
În cadrul Consiliului Comunal, în care s-a votat aprobarea proiectului, domnul primar Alessandro Grando, Președintele Consiliului Comunal, domnul Augello Carmello, dar și diferiți membri consilieri, atât din conducere cât și din opoziție, au intervenit, apreciind în mod deosebit activitatea și rolul desfășurat în cei 23 de ai de la înființarea parohiei.
De asemenea, în mod excepțional a fost dat cuvântul Preacucernicului Părinte Paroh Lucian Bîrzu, care a mulțumit tuturor. Intervenția părintelui a fost salutată cu aplauze de toți cei prezenți în aulă.
În vederea contribuirii la realizarea acestui frumos și necesar proiect, oricine poate deveni ctitor donând în contul de mai jos sau contactând pe părintele paroh Lucian Bîrzu la numărul: 3807481649.
Banca Monte dei Paschi di Siena
Intestatario: PARROCCHIA ORTODOSSA ROMENA SANT ANDREA APOSTOLO
IBAN: IT52Q0103039530000000778991
BIC/SWIFT: PASCITM1Z63