La Duminica purtătoarelor de mir; în care (se vorbește) și despre faptul că Născătoarea de Dumnezeu L-a văzut cea dintâi pe Domnul înviat din morți
- Învierea Domnului este o înnoire a firii omenești, o chemare din nou la viață a lui Adam cel dintâi – care din pricina păcatului fusese înghițit de moarte, și prin moarte se întorsese în pământul din care a fost plăsmuit -, o replăsmuire și o revenire a acestuia la viața cea fără de moarte. Așadar, după cum pe acela care la început a fost plăsmuit și făcut viu nu l-a văzut nimeni dintre oameni (cf. Facere 2, 7) – căci în acel ceas nu era încă nici un [alt] om -, dar după ce a primit duh de viață prin suflarea dumnezeiască, prima dintre toți ceilalți care l-a văzut a fost o femeie – căci după el, Eva a fost prima dintre oameni -, tot așa, pe al doilea Adam, care este Domnul, nimeni dintre oameni nu L-a văzut înviind din morți. Căci nimeni dintre ai Săi nu a fost de față, iar soldații care păzeau mormântul, fiind cutremurați de frică, s-au făcut ca niște morți. Însă după ce a înviat, prima dintre [toți] ceilalți care L-a văzut a fost o femeie, după cum l-am auzit astăzi pe Marcu binevestindu-ne: Căci înviind Iisus dimineața, în prima zi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena (Marcu 16, 9).
- Așadar, s-ar părea că e clar că evanghelistul a spus și ceasul în care a înviat Domnul, adică dimineața, și că a fost văzut mai întâi de Maria Magdalena, și că a fost văzut chiar în ceasul învierii. Însă nu spune așa, [lucru care] va fi limpede pentru cei care vor să cunoască un pic [lucrurile]. Căci puțin mai sus, fiind el în acord cu ceilalți evangheliști, spune că această Marie a venit și mai înainte la mormânt împreună cu celelalte purtătoare de mir și că, văzând mormântul gol, a plecat (cf. Marcu 16, 1-8). Astfel că Domnul a înviat cu mult mai înainte de dimineață, atunci când L-a văzut [Maria]. Și vrând să indice și timpul acela, nu a mai spus simplu dimineața, ca aici [mai jos], ci dis–de–dimineață. Așadar, el vorbește de o lucire nedeslușită ce precede atunci răsăritul soarelui la orizont, pe care o arată și Ioan spunând că Maria Magdalena a venit la mormânt în zori, pe când era încă întuneric, și a văzut piatra răsturnată de pe mormânt (Ioan 20, 1).
- Dar potrivit lui loan, aceasta nu numai că a venit atunci la mormânt, dar a și plecat de la mormânt fără să Îl vadă pe Domnul. Căci aleargă și vine la Petru și la loan și le vestește nu că a înviat Domnul, ci că a fost luat din mormânt, ceea ce arată că încă nu știa de Înviere (cf. Ioan 20, 2). Rămâne deci că Domnul nu S-a arătat Mariei prima în sens absolut, ci [i S-a arătat ei întâi] după venirea deplină a zilei. Există, așadar, ceva vestit de evangheliști în chip umbrit, pe care îl voi descoperi iubirii voastre. Căci prima dintre toți oamenii care a primit de la Domnul vestea cea bună a Învierii Domnului a fost, așa cum era cuvenit și drept, Născătoarea de Dumnezeu. Și Aceasta L-a văzut înviat înaintea tuturor, și s-a bucurat de dumnezeiasca Sa convorbire, și nu numai că L-a văzut cu ochii și L-a auzit cu urechile ei, dar s-a și atins prima și singura cu mâinile de preacuratele Lui picioare, chiar dacă evangheliștii nu spun toate acestea în chip deschis, nevrând să o aducă spre mărturie pe Maica Sa, ca să nu dea motiv de bănuială, celor necredincioși. Întrucât însă acum, prin harul Celui înviat, cuvântul meu este pentru cei credincioși, iar subiectul sărbătorii ne silește să lămurim cele cu privire la mironosițe, dându-[ne] cuvânt Cel care spune că nu e nimic ascuns care să nu se facă arătat (Luca 8, 17; 12, 2; Matei 10, 26; Marcu 4, 22), vor fi dezvăluite (de noi) și acestea.
- Așadar, purtătoarele de mir sunt acelea care au urmat (Domnului) împreună cu Maica Domnului și care în vremea Pătimirii celei mântuitoare au rămas [cu El] și [apoi] s-au străduit să ungă cu miruri trupul Domnului. Căci atunci când Iosif și Nicodim au cerut și au luat de la Pilat trupul Domnului, și L-au coborât de pe Cruce și L-au înfășurat în giulgiuri cu miresme foarte vâscoase, și L-au pus într-un mormânt cioplit în stâncă și au pus o piatră mare pe ușa mormântului (cf. Ioan 19, 38-42), erau de față, potrivit Evanghelistului Marcu, privind și șezând înaintea mormântului, Maria Magdalena și cealaltă Marie (cf. Marcu 15, 47). lar prin spusa cealaltă Marie sugerează fără îndoială că e vorba de Maica lui Dumnezeu – fiindcă ea [mai] era numită și maică a lui lacov și a lui losi, pentru că aceștia erau din losif, logodnicul ei. Dar la punerea în mormânt a Domnului au fost de față privind nu numai acestea, ci și alte femei, după cum istorisește Luca, scriind: Și urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, priveau mormântul și cum a fost pus trupul Lui (Luca 23, 55). Și erau Maria Magdalena și Ioana și Maria lui lacov și celelalte împreună cu ele (Luca 24, 10).
- Și întorcându-se, au cumpărat miresme și miruri (Luca 23, 56), fiindcă nu cunoscuseră încă precis că Acesta este cu adevărat mireasma vieții pentru cei ce se apropie de El cu credință, precum și mireasmă a morții pentru cei care [rămân] necredincioși până la sfârșit, și că mireasma hainelor Lui, adică a trupului Său, este mai presus de toate miresmele și că mir revărsat este numele Lui (Cântarea Cântărilor 1, 2), prin care a umplut de bună mireasmă lumea întreagă, ci pregătesc miruri și miresme, gândindu-se [că acestea sunt] pe de o parte spre cinstea Celui ce zăcea [în mormânt], iar pe de altă parte, pentru cei care voiau să se apropie, spre ușurarea, prin ungerea cu acestea, a mirosului greu al trupului [ce urma] să putrezească.
- Pregătind, așadar, mirurile și miresmele, sâmbătă au stat liniștite, potrivit poruncii (cf. Luca 23, 56; cf. Ieșire 12, 16; 20, 10 și Levitic 23, 8). Căci nu cunoșteau Sabatul cel adevărat și nici nu recunoscuseră acel Sabat preabinecuvântat care strămută firea noastră din adâncurile iadului la înălțimea cea prealuminoasă, dumnezeiască și cerească. (…) toți evangheliștii numesc Duminica ziua una a sâmbetelor. lar prin [expresiile] adânc în zori, foarte de dimineață, dimineață, pe când era încă întuneric [numesc] timpul din jurul zorilor, când îngemănează lumina cu întunericul; acesta este momentul în care aurora începe să lucească la orizont, vestind ziua. lar dacă ar privi cineva de departe spre acest (punct), (va vedea că cerul) începe să se coloreze de lumină în jurul ceasului al nouălea din noapte, astfel încât mai rămân trei ore până să se facă zi deplină.
- Dar evangheliștii par a fi cumva în dezacord cu privire la acest timp și la numărul femeilor, pentru că, după cum am spus, purtătoarele de mir erau multe, și nu au venit o singură dată la mormânt, ci de două și trei ori, unele cu altele, însă nu aceleași (de fiecare dată), toate în zori, dar nu exact în același timp, iar Magdalena, singură dintre celelalte, a venit iarăși și a rămas mai mult. Deci fiecare dintre evangheliști, vorbind de o singură venire a unora, le lasă deoparte pe celelalte. Dar după cum adun eu și pun laolaltă de la toți evangheliștii, precum am spus mai înainte, [socotesc] că prima dintre toate care a venit la mormântul Fiului și Dumnezeului [ei] a fost Născătoarea de Dumnezeu, care a adus-o cu sine pe Maria Magdalena. Și lucrul acesta mă învață mai ales Evanghelistul Matei: Căci a venit, zice, Maria Magdalena și cealaltă Marie – care era fără îndoială Maica lui Dumnezeu –, ca să vadă mormântul. Și iată s-a făcut cutremur mare. Căci un înger al Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra de la ușa mormântului și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și haina lui albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei care păzeau și s-au făcut ca niște morți (Matei 28, 1-4).
8. Așadar, toate celelalte femei au venit după cutremur și după fuga străjerilor, și au găsit mormântul deschis și piatra prăvălită. Dar Fecioara-Maică a fost de față când s-a întâmplat cutremurul, când a fost prăvălită piatra, când s-a deschis mormântul și paznicii erau de față, chiar dacă erau cutremurați de frică. De aceea, sculându-se după cutremur, aceștia pe dată au căutat să fugă, în vreme ce Maica lui Dumnezeu se desfăta de (acea) vedere fără teamă. lar mie mi se pare că pentru ea prima s-a deschis acel mormânt purtător de viață – căci pentru ea prima și prin ea ni s-au deschis toate cele câte sunt sus în cer și câte sunt jos pe pământ –, și pentru ea a strălucit astfel îngerul, astfel că, deși ceasul acela era încă cuprins de întuneric, să vadă, sub îmbelșugata lumină a îngerului, nu numai mormântul gol, ci și cele de îngropare zăcând în ordine și dând mărturie în multe chipuri despre ridicarea din morți a Celui îngropat.
9. Prin urmare, îngerul cel binevestitor era însuși acel Gavriil. Fiindcă cum a văzut-o pe [Maica Domnului] grăbindu-se astfel către mormânt, el care i-a spus la început: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu (Luca 1, 30), se grăbește și acum și coboară să-i grăiască iarăși aceasta Pururea Fecioarei, binevestindu-i învierea din morți a Celui născut din ea fără sămânță; [se grăbește] să ridice piatra și să-i arate și mormântul gol, și cele de îngropare, și astfel să o încredințeze de vestea cea bună. Iar îngerul răspunzând, spune [Evanghelia], a zis femeilor: „Nu vă temeți! Căutați pe Iisus Cel răstignit? S-a sculat. Iată locul unde a zăcut Domnul” (Matei 28, 5-6). Căci, zice [îngerul], chiar dacă îi vedeți pe păzitori cutremurați de frică, voi însă să nu vă temeți. Căci știu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutați. S-a sculat, nu este aici. Pentru că El nu numai că nu poate fi ținut de închizătorile, zăvoarele și pecețile iadului, morții și mormântului, ci [mai mult] este și Domnul nostru, al îngerilor celor fără de moarte și cerești, și El singur este Domnul a toate. Căci, zice, priviți locul unde a zăcut Domnul. Și degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că a înviat din morți (Matei 28, 6-7). Și au ieșit, zice, cu frică și cu bucurie mare (Matei 28, 8).
- Mi se pare iarăși că Maria Magdalena și celelalte femei care veniseră până atunci aveau încă frică. Căci nu înțeleseseră puterea celor spuse de înger și nici nu au putut să primească în chip desăvârșit lumina, ca să vadă și să observe cu exactitate. Însă Maica lui Dumnezeu a dobândit bucurie mare, întrucât a înțeles cele (spuse) de înger și a devenit întreaga lumină, ca una ce era curățită în cel mai deplin mod posibil și era plină de har în chip dumnezeiesc, și prin toate a cunoscut în chip sigur adevărul și a crezut arhanghelului, pentru că și acesta, de multă vreme, i s-a arătat vrednic de crezare prin fapte. Cum dar să nu înțeleagă Fecioara cea plină de înțelepciune dumnezeiască ceea ce s-a săvârșit, atâta vreme cât a fost de față la cele întâmplate, a văzut cutremurul, și încă unul mare, (a văzut) înger coborât din cer, și acesta strălucind, [aproape] moartea păzitorilor, mutarea pietrei, golirea mormântului, marea minune a celor de îngropare, care deși erau nedezlegate și amestecate cu smirnă și aloe se vedeau goale de trup, și pe lângă acestea, vederea și vestirea bucuroasă adusă de înger? Ieșind însă ele după această bună vestire, Maria Magdalena, ca și cum nu l-ar fi auzit pe înger – și probabil că nici acela nu a grăit pentru ea –, vorbește doar despre golirea mormântului, negrăind niciun cuvânt despre cele de îngropare, și a alergat către Simon Petru și celălalt ucenic (Ioan 20, 2), după cum spune loan. Însă Fecioara, Maica lui Dumnezeu, însoțită de celelalte femei, s-a întors iarăși acolo de unde venise. Și iată, după cum spune Matei, Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 9).
- Vedeți că Maica lui Dumnezeu L-a văzut înaintea Mariei Magdalena pe Cel care pentru mântuirea noastră cu trupul a pătimit, a fost îngropat și a înviat? Iar ele apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I S-au închinat (Matei 28, 9). Așa după cum atunci când Născătoarea de Dumnezeu, auzind împreună cu Maria Magdalena de la înger vestea cea bună a Învierii, singură ea a înțeles puterea celor spuse, la fel și atunci când L-a întâmpinat împreună cu celelalte femei pe Fiul și Dumnezeu, ea a fost prima dintre toate celelalte care L-a văzut și L-a recunoscut pe Cel înviat, și căzând s-a atins de picioarele Lui și a devenit apostol al Lui către apostoli. Iar că Maria Magdalena nu a fost împreună cu Maica lui Dumnezeu când, întorcându-se Ea de la mormânt, a întâmpinat-o Domnul și i S-a arătat și i-a grăit, învățăm de la loan. Căci acesta zice: A alergat la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, și le-a zis: „Au luat pe Dommul din mormânt și nu știm unde L-au pus” (Ioan 20, 2). Cum ar mai fi putut să zică unele ca acestea dacă L-ar fi văzut și L-ar fi atins cu mâinile și L-ar fi auzit, întâlnindu-L; [cum ar mai fi spus] că L-au luat și L-au mutat, dar nu știm unde? lar după alergarea la mormânt a lui Petru și loan și după vederea acolo a giulgiurilor și după întoarcerea lor, Maria stătea afară lângă mormânt plângând (Ioan 20, 11).
- Vedeți că nu numai că nu L-a văzut încă, dar nici nu fusese încredințată prin auzire? Și când îngerii care se arătaseră au întrebat-o: Femeie, de ce plângi?, ea iarăși le-a răspuns ca despre un mort ( cf. Ioan 20, 13). lar când s-a întors și L-a văzut pe Iisus, iarăși nu a înteles, și fiind întrebată și de El: De ce plângi?, a grăit lucruri asemănătoare, până când Acela, chemând-o pe nume, i S-a înfățișat că este El. Atunci, căzând și ea la pământ și căutând să-I îmbrățișeze picioarele, a auzit de la El: Nu te atinge (cf. Ioan 20, 15-17). De aici învățăm că atunci când S-a arătat mai înainte Maicii Sale și femeilor care erau împreună cu Ea, doar Acesteia I-a îngăduit să-I atingă picioarele, chiar dacă Matei le face părtașe [la această atingere] și pe celelalte femei, nevrând, din pricina despre care am vorbit la început, să o pună înainte pe Maica Sa în privința unor astfel de lucruri.
- Apoi, după ce Pururea Fecioara Maria a venit prima la mormânt și a primit prima vestea cea bună a învierii, multe femei au venit și au văzut și acelea piatra răsturnată și i-au auzit și ele pe îngeri; și după acea auzire și vedere s-au întors înapoi și s-au împărțit. Unele, după cum spune Marcu, au fugit de la mormânt, și erau cuprinse de frică și uimire, și n-au spus nimănui nimic, căci se temeau (Marcu 16, 8). Altele au urmat-o pe Maica Domnului și s-au învrednicit de vederea și convorbirea cu Stăpânul. Iar Magdalena s-a dus la Petru și loan, cu care iarăși s-a întors singură la mormânt, și plecând aceia, ea a rămas și s-a învrednict și ea de o vedere a Stăpânului, și a fost trimisă și ea către apostoli, și vine iarăși vestind tuturor, după cum spune loan, că văzut pe Domnul și că i-a spus acestea (Ioan 20, 18). Așadar, și Marcu spune că această vedere a avut loc dimineața (cf. Marcu 16, 9), adică la începutul zilei pline, când zorii trecuseră cu totul, dar el nu susține că au fost atunci nici Învierea Domnului, nici prima Lui arătare.
- Avem, așadar, în mod exact cele cu privire la purtătoarele de mir, și acordul, căutat mai sus, al celor patru evangheliști cu privire la ele. Însă ucenicii, în însăși ziua Învierii, auzind de la purtătoarele de mir, de la Petru (cf. Luca 24, 34), de la Luca și de la Cleopa (cf. Marcu 16, 12-13; Luca 24, 13-35) că Domnul este viu și că a fost văzut de ei, nu au crezut; de aceea au și fost certați de El, când li S-a arătat mai târziu, fiind ei adunați împreună (Marcu 16, 14). Însă, după ce prin multe [feluri] și de multe ori li S-a înfățișat lor viu, nu numai că au crezut toți, dar au și vestit în tot locul: Căci în tot pământul a ieșit vestirea, și până la marginile pământului cuvintele lor (Psalm 18, 4; Romani 10, 18), Domnul împreună lucrând cu ei și întărind cuvântul prin semnele ce urmau (Marcu 16, 20). Dar semnele au fost foarte necesare până ce s-a vestit cuvântul în tot pământul. [Așadar], e nevoie de semne și minuni pentru prezentarea și adeverirea adevărului propovăduirii; dar e nevoie [doar] de semne, nu însă și de minuni, pentru a vedea dacă cei care au primit cuvântul au crezut în chip ferm. De care semne? De cele care vin din fapte. Căci zice [apostolul]: Arată-mi credința ta din faptele tale (Iacob 2, 18), și: Cine este credincios să arate din purtarea sa frumoasă faptele sale (Iacob 3, 13). Fiindcă cine va crede că cel care se agață de faptele cele rele și este țintuit de pământ și de cele pământești are o cugetare cu adevărat dumnezeiască, mare și înaltă, și ca să zicem așa, cerească, precum este dreapta credință?
- Așadar, nu e de niciun folos, fraților, dacă cineva zice că are credință dumnezeiască, dar nu are și fapte potrivite credinței. Ce folos au adus fecioarelor nebune candelele lor care nu aveau untdelemn (cf. Matei 25, 1-13), adică faptele dragostei și ale compasiunii? Ce [folos] a avut bogatul acela care ardea în focul cel nestins pentru că fusese lipsit de compasiune față de Lazăr, dacă l-a chemat tată pe Avraam (cf. Luca 16, 19-31) ? Ce folos i-a adus ascultarea imediată a chemării aceluia care nu și-a dobândit prin fapte bune veșmânt potrivit pentru nunta cea dumnezeiască și pentru acea cămară de nuntă a nestricăciunii? Căci cu siguranță pentru că credea a fost chemat și a și venit, și a fost chemat împreună cu acei oaspeți sfinți, dar fiind osândit și făcut de rușine, ca unul care era înveșmântat în răutatea obiceiurilor și a faptelor sale, legându-i-se mâinile și picioarele fără milă, a fost aruncat în gheena focului, unde este plângerea și scrâșnirea dinților (cf. Matei 8, 12; 13, 24; 22, 11-14; Luca 13, 28).
- De a cărei cercare fie ca nimeni din cei chemați de Hristos să nu aibă parte, ci arătând o viață potrivită credinței, să intre în cămara de nuntă a veseliei celei neîntinate și să petreacă în veci cu sfinții, acolo unde e sălașul tuturor celor care se veselesc. Amin.
Sfântul Grigorie Palama, Omilia a XVIII-a în Scrieri I: Omilii, traducere de Pr. Roger Coresciuc, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Doxologia, Iași, 22022, p. 241-250.