În sens obiectiv, începând cu anul 2011, ziua de 15 ianuarie este, declarată prin lege, Ziua Culturii Române. Data aleasă nu este întâmplătoare, este ziua în care celebrăm nașterea poetului nostru național Mihai Eminescu, 15 ianuarie 1850. Ne-am identificat de multe ori cu nostalgia din evocările idilice ale copilăriei eminesciene, tot așa cum ne-am întristat, la o iubire neîmpărtășită sau la un peisaj răvășitor pierdut, în lumi necunoscute. Revolta pentru prezentul mercantil și mândria romantică pentru trecutul glorios, detașarea de mediocritate și vremelnicie, credința în Dumnezeu și poporul român, sunt câteva teme pe care poetul nepereche le-a oglindit în opera sa lirică, epică și dramatică, piloni care stau și azi de veghe la căpătâiul poporului român. Acolo unde spiritul eminescian întorcea spre profunzimi nemaivăzute tainice trăiri și unde metafizica și filosofia prindeau contur diafan de cosmos, acolo unde timpul se răzvrătea de iubirea altei clipe și valul spumega de atingerea conturului, acolo unde privirea vedea dincolo de zare și sufletul adulmeca dincolo de orizonturi, acolo ne putem reculege gândul ostenit, adumbrit de streașina prezentului pentru trăirea cea în și cu Eminescu, „contemporan cu tot Universul, într-o singură viață de om”. Aceasta este ziua aleasă, Ziua Culturii Române, în care reverberăm pentru arta, literatura, pictura și muzica pe care le-au zămislit poporul nostru.
Data nu este aleatoriu aleasă nici în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei pentru (re)lansarea Concursului Internațional de Creație literară, de tradiție deja, intitulat „Slove”, aflat la a X-a ediție. Din anul 2015, de la prima sa ediție, concursul a promovat limba română și valențele ei profunde și unice, potențate de talentul celor care au mânuit condeiului. Cleopa Ilie, Maria Zăvoianu, Liviu Gheorghe, Luminița Rotaru, Iulian Cirimbei, Angela Olariu, Adina Corina Panfil, Andrei Breabăn, Alesia Izabela Pintilie, Bogdana Baciu, David Șumălan, Andreea, Alexandru și Viorica Vancu, Gela Enea, Marcian Corici, Pavel Lică, sunt doar câteva nume dintre cele care, în cele 9 ediții precedente, ne-au dat confirmat că „limba noastră-i o comoară”.
În sens subiectiv, Ziua Culturii Române se poate (re)înnoi cu fiecare poveste trăită și altfel. Nu e ficțiune și are efect de catharsis prin delicatețea și autenticitatea ei. Într-o zi de gerar, un copil vede pentru prima dată coloana infinitului într-o imagine și aude o poezie eminesciană. Departe de România, undeva în Italia. Este uimit. Ochii lui cercetează uimiți profilul care se întinde spre cer și ascultă unduirile pline ale cuvintelor poetice. Deodată, exclamă senin, încredințat de adevărul pe care l-a descifrat: „coloana ajunge la infinit, de aceea se numește Coloana Infinitului, dar și cuvântul ajunge la infinit, că acolo e Dumnezeu.” Atunci a început pentru un copil o zi, Ziua Culturii Române.
Vă îndemnăm să participați cu același entuziasm la Concursul Internațional de Creație Literară „Slove”, să fiți voi înșivă creatorii unei coloane care țintește spre infinit, neobosit, de Ziua Culturii Române!
Prof. Diana Vid