Selectează o Pagină

Loading

În ziua Sâmbetei Sfinților Asceți, 25 februarie 2023, Parohia Ortodoxă Română „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul a două evenimente importante pentru comunitate. Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și a botezat pe pruncul Nicolae, cel de-al patrulea copil al doamnei preotese Simona și a părintelui Ciprian, parohul gazdă. Preasfinția Sa a dăruit nou botezatului o icoană cu sfântul protector, Sfântul Ierarh Nicolae.

În cuvântul catehetic de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfințitul Atanasie a subliniat faptul că, participarea noastră la Taina Botezului este de fapt o reamintire a propriului nostru botez și o reconfirmare a credinței, pentru care nașii au garantat pentru noi. Prin botez nădăjduim că ușile Împărăției lui Dumnezeu se vor deschide și vom deveni viețuitori în ea. Cristelnița devine potir al vieții, cel botezat murind păcatului și înviind către viața cea veșnică, intrarea în viață fiind reprezentată de crucea pe care cel botezat o primește în dar la botez.

Ierarhul a vorbit și despre perioada Postului Mare în care vom intra peste câteva zile, subliniind faptul că, prin post pășim spre o altă cale, aceea de a fi oaspeți la masa Domnului, la Dumnezeiasca Liturghie. Postul face loc celor sfinte și sfințitoare în viața creștinului, făcându-l pe om să nu mai fie „fiu al lumii acesteia”, ci „fiu al învierii”.

Predica Preasfințitului Atanasie de Bogdania poate fi ascultată mai jos 


Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma a fost înființată în data de 15 martie 2001 de către  Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Ca preot paroh a fost numit părintele Nicolae Voinea, care s-a mutat la Domnul în anul 2013. Părintele Ciprian Baltag a fost numit ca paroh în anul 2014, încredințându-i-se lucrarea începută de părintele Nicolae. Parohia este găzduită în cripta bisericii maicilor catolice asunționiste (Suore dell’Assunzione), în via Alessandro Viviani, 24 (în zona stației de Metrou Lucio Sestio), din Roma.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI



ro_RORO
Copy link