Selectează o Pagină

Loading

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), 10 martie 2024, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Mucenic Emilian din Durostor” din localitatea Orbassano (Protopopiatul Piemonte I), încredințată, spre păstorire Preacucernicului Părinte Eugen Bînzari.

Cu această ocazie, chiriarhul, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, la finalul căreia a sfințit altarul de vară al parohiei și troița din curtea bisericii.

În cuvântul de învățătură, adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia duminicii.

Predica poate fi ascultată, integral, mai jos ⬇️

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților civile române și italiene din localitate.


Parohia „Sfântul Mucenic Emilian din Durostor” din Orbassano a fost înființată în anul 2016, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca paroh părintele Eugen Bînzari. La finalul anului 2017, parohia a primit, prin concesiune, din partea primăriei din localitate, o suprafață de teren de 2000 de metri pătrați. În anul 2019, s-a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie a noului lăcaș de închinare de către Preasfințitul Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, după care s-a început construcția unei biserici din lemn, în formă de cruce, în stil moldovenesc, după modelul bisericii din localitatea Straja, județul Suceava. În luna noiembrie a anului 2021, după finalizarea lucrărilor, s-a început slujirea în noua biserică. Adresa bisericii este: strada Della Bassa, nr. 54, Orbassano.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI



ro_RORO
Copy link