Selectează o Pagină

Loading

Joi, 13 februarie 2025, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a vizitat Parohia „Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț” din localitatea Rimini (Protopopiatul Emilia Romagna II), păstorită de către Preacucernicul Părinte Marcian Bucurenciu.

Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit slujba Vecerniei, după care a adresat, celor prezenți, un cuvânt de învățătură, vorbind despre perioada liturgică în care ne găsim, cea a Triodului, ca timp de pocăință și de pregătire duhovnicească, îndemnând, totodată, la rugăciune mai intensă, la pocăință sinceră, la milostenie și fapte bune, la răbdare și stăruință, spre a primi, cum se cuvine, Slăvitul Praznic al Învierii Domnului.

Parohia „Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț” din localitatea Rimini a fost înființată, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, în anul 2008, fiind numit ca preot paroh părintele Marcian Bucurenciu. De la înființare și până în anul 2018, parohia și-a desfășurat activitățile în diferite locații. Pe data de 18 octombrie 2018, parohia a achiziționat o biserică, situată pe Via Giuseppe Garibaldi, la numărul 84, în localitatea Rimini, care a fost frumos împodobită, cu cele necesare slujirii ortodoxe.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO