Selectează o Pagină

Loading

În seara zilei de sâmbătă, 28 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Grigorie Teologul” din Forlì, păstorită de părintele Florin Haniș. Vizita ierarhului, în parohia sus-menționată, este legată de cinstirea ocrotitorului parohiei, Sfântul Grigorie Teologie, pomenit în fiecare an la data de 25 ianuarie.

Cu această ocazie, Preasfinția Sa s-a întâlnit, în cadrul unei ședințe pastorale, cu preoții din Protopopiatul Emilia Romagna II, după care a săvârșit slujba Vecerniei. Credincioșii participanți la slujba s-au putut bucura și de o convorbire duhovnicească cu Preasfințitul Atanasie de Bogdania, în cadrul căreia au primit răspunsuri la întrebările adresate Preasfinției Sale.

În cadrul conferinței duhovnicești, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că Dumnezeu, prin oameni smeriți, și-a arătat milostivirea Sa și și-a revărsat binecuvântările Sale asupra întregii creații. Smerenia este cununa virtuților, podoabă a sfinților și prin ea se manifestă starea firească a sufletului care îl poartă pe Hristos. A fi smerit înseamnă să accepți ceea ce-ți trimite și îngăduie Dumnezeu. Cel smerit se consideră nevrednic de toate bunătățile primite de la Domnul, dar având nădejde în El, primește cu bunăvoință tot ceea ce Domnul îi rânduiește.

Totodată, Preasfinția Sa a subliniat faptul că omul, preocupat de cele omenești, nu mai dorește să se facă părtaș la viața cea veșnică, primită prin Trupul și Sângele Domnului, ci se gândește la cele de jos, îngrijindu-se, fără ca măcar să înțeleagă aceasta, de propria sa moarte. Taina Mântuirii devine străină omului care nu înțelege că Dumnezeu cel nevăzut și inaccesibil se întrupează pe pământ, făcându-se asemenea nouă, oferindu-ne posibilitatea ca noi să devenim asemenea Lui.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI

ro_RORO
Copy link