În ziua Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, duminică 9 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Mucenic Hermes” din localitatea Passo Corese, păstorită de părintele Gabriel Andriuță. La momentul potrivit, ierarhul a hirotesit întru citeț un absolvent al Extensiei de la Roma a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, care deschide calea postului cu și pentru Domnul, separând perioada Postului Mare de perioada Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Postul Mare, caracterizat de pătimirea omului se încheie cu învierea lui Lazăr, iar Săptămâna Mare, caracterizată de pătimirea Domnului, se încheie cu Învierea lui Hristos. Hristos l-a înviat pe Lazăr din mormânt pentru ca El să îi i-a locul, să biruiască moartea și să ne pună în față un mormânt gol, dim care izvorăște viață – ca semn al Învierii.
Referitor la ungerea cu mir de nard de mare preț a Mântuitorului de către Maria, în timpul cinei de după învierea lui Lazăr, ierarhul a subliniat că prin fapta ei plină de dragoste se unește cerul cu pământul, capul și picioarele, ungând cu mireasmă bineplăcută pe Cel care urma să intre în mormânt. Alături de această ungere spre înmormântare, are loc și o ungere tainică, arătându-ni-se o teofanie: ni se descoperă Hristos ca împărat, deoarece împăratul era uns în momentul instalării și ca arhiereu, întrucât acesta, la momentul hirotoniei, era uns cu mir.
Vorbind despre semnificațiile intrării Mântuitorului Hristos în Ierusalim, Preasfințitul Atanasie a evidențiat că asinul reprezentă poporul evreu care îl aștepta pe Mesia, iar poporul care L-a întâmpinat pe Domnul reprezintă neamurile, care se vor converti la creștinism, părăsind rătăcirea și închinarea la idoli. Hristos a intrat prin Poarta de Aur, care deschidea calea spre Betania, de unde venea Domnul, drumul trecând prin Muntele Măslinilor, loc în care Hristos a petrecut timp de taină cu ucenicii, a învățat poporul și de unde se va înălța la Cer. Poarta aceasta deschidea drumul în cetatea Ierusalimului spre Templu, din care a alungat pe schimbătorii de bani și pe vânzători, arătându-ne că Hristos nu a intrat doar într-o simplă clădire, ci în Casa lui Dumnezeu, împlinind rostul pentru care a fost zidit: loc al sfințeniei și al rugăciunii. Așezarea hainelor pe calea pe care trece Hristos semnifică dorul după Raiul cel pierdut și după veșnicie. Atunci, cu haine de piele au fost îmbrăcați Adam și Eva după izgonirea din Rai, iar acum, omul așează hainele sale la picioarele lui Hristos, Care urma să-l îmbrace pe om, după Învierea Sa, în haina Harului. Ramurile și stâlpările ținute în mâini de popor semnifică faptele cele bune ale smereniei și recunoașterea umilinței noastre înaintea lui Dumnezeu. Postirea, rugăciunea, gândul cel bun, iertarea și împăcarea, smerenia și dragostea nemăsurată, săvârșite de noi, astăzi sunt reprezentate de ramurile de măslin pe care le ținem în mână și le așezăm la picioarele Domnului.
👇 Predica Preasfințitului Atanasie de Bogdania poate fi ascultată mai jos 👇
Parohia „Sfântul Mucenic Hermes” din Passo Corese a fost înființată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan în anul 2018, fiind numit ca și paroh părintele Gabriel Andriuță. În anul 2019 parohia a închiriat un spațiu pentru slujire, care a fost amenajat pentru a se putea sluji. Adresa parohiei este: Via 24 Aprile 4, Fara in Sabina – Passo Corese
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI