Selectează o Pagină

Loading

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vizitat în seara zilei de sâmbătă, 29 aprilie 2023, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Antonie cel Mare” din Lucca, păstorită de părintele Liviu Marina-Fiț. Cu această ocazie Preasfinția Sa a săvârșit slujba Vecerniei Mari, înconjurat de un sobor de preoți din Protopopiatul Toscana 2.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul a vorbit despre semnificația Duminicii a treia după Paști, numită a Mironosițelor, subliniind faptul că aceste femei curajoase au devenit primele vestitoare a celei mai mari minuni din istoria mântuirii: Învierea Domnului. Una din marile lor virtuți a fost râvna pentru Hristos. Această râvnă și iubire față de Dumnezeu au făcut ca ele să nu fie stăpânite de frică, ci din contra, să slujească cu toată credința și evlavia la mormântul Domnului. Prin misiunea și mărturia lor, ele devin nu doar exemple de urmat, ci și mijlocitoare și rugătoare pentru noi înaintea Fiului lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa a dat citire și Mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica Mironosițelor 2023, intitulat „Sfintele Femei Mironosițe – modele pentru femeile creștine”.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO