„Și tuturor monahilor ce veneau la el le dădea neîncetat acest sfat: să creadă în Domnul și să-L iubească pe El, iar pe ei să se păzească de gândurile întinate și de plăcerile trupești; și, precum s-a scris în Pilde, să nu se amăgească cu săturarea pântecelui; să fugă de slava deșartă, să se roage neîncetat, să cânte psalmi înainte de-a adormi și după trezire și să pună la inimă poruncile din Scripturi și să-și amintească de faptele sfinților, pentru ca sufletul, cugetând la acele porunci, să se umple de o râvnă asemănătoare cu a lor. Îi sfătuia mai ales să cugete neîncetat la spusa Apostolului:
„Soarele să nu apună peste mânia voastră” (Efeseni 4, 26), și să cugete că toate poruncile spun îndeobște aceasta: nu numai peste mânie să nu apună soarele, dar nici peste orice alt păcat al nostru. Căci e bine și de trebuință ca nici soarele să nu ne osândească pentru vreo răutate de peste zi, nici luna pentru vreun păcat de peste noapte, sau pentru vreun gând oarecare. Iar ca să fim mântuiți de acestea, e bine să auzim și să păzim spusa Apostolului care zice: „Cercetați-vă pe voi înșivă și vă cercați (2 Corinteni 13, 5). Să cugete fiecare în gând în orice zi la faptele de peste zi și de peste noapte; și dacă a păcătuit, să înceteze de a mai păcătui, iar de n-a păcătuit să nu se fălească, ci să stăruie în bine și să nu cadă în nepăsare. Nici pe altul să nu-l judece, nici pe sine să nu se îndreptățească, cum a spus fericitul apostol Pavel, până ce va veni Domnul care cercetează cele ascunse (1 Corinteni 4, 5). Căci de multe ori ne rămânem și nouă înșine ascunși în cele ce le facem și nu le cunoaștem. Dar Domnul toate le pătrunde. Lăsând deci judecata în seama Lui, să suferim împreună unii pentru alții și să ne purtăm greutățile unii altora (Galateni 6, 2). Dar să ne judecăm pe noi înșine și cele în care ne vedem cu lipsuri să ne străduim să le plinim. Ba să luăm seama și la aceasta spre a ne asigura împotriva păcătuirii: fiecare din noi să ne însemnăm și să scriem faptele și mișcările sufletului, ca și când am avea să le vestim unii altora. Și fiți încredințați că, dându-ne seama că ne vom rușina de vor fi cunoscute, ne vom opri de la a le săvârși ca de la niște păcate și în general de la orice gând rău” (…).
„Să stăruim deci, fiilor, în nevoință și să nu ne moleșim. Că în aceasta avem și pe Domnul împreună-lucrător, precum s-a scris, că Dumnezeu îi este împreună-lucrător spre bine tot celui ce a ales binele (Romani 8, 28). Iar spre a nu ne face nepăsători, e bine să cugetăm la spusa Apostolului: «Mor în fiecare zi» (1 Corinteni 15, 31). Căci dacă am trăi și noi ca cei ce mor în fiecare zi, n-am păcătui. Iar ceea ce se spune prin aceasta trebuie s-o înțelegem așa: sculându-ne în fiecare zi, să socotim că nu vom rămâne în viață până seara și, când ne culcăm, să socotim că nu ne vom mai scula. Căci viața noastră e prin fire nesigură și ne e măsurată în fiecare zi de Providență. Cugetând și trăind astfel nu vom păcătui, nici nu vom pofti ceva pe pământ, nici nu ne vom mânia pe cineva, nici nu vom aduna comori pe pământ, ci, viețuind ca unii ce așteptăm în fiecare zi să murim, vom fi ca unii care nu avem aici nimic și le vom da toate tuturor. Nu vom fi stăpâniți deloc nici de pofta femeii, nici a altei plăceri murdare, ci le vom ocoli ca pe ceva trecător, simțindu-ne mereu în preajma morții și având în fața vederii ziua judecății. Căci frica și mai înainte vederea chinurilor topește dulceața plăcerii și ridică sufletul aplecat spre cele de jos.
XX
Drept aceea, odată ce-am început și am pornit pe calea virtuții, să ne întindem și mai mult spre ea, ca să ajungem la cele dinainte (Filipeni 3, 14). Și nimeni să nu se întoarcă spre cele dinapoi ca soția lui Lot (Facere 19, 26). Mai ales pentru că Domnul a zis: «Nimeni, punând mâna pe plug și întorcându-se spre cele dinapoi, nu este vrednic de împărăția cerurilor» (Luca 9, 62). Iar a se întoarce nu înseamnă nimic altceva decât a se răzgândi și a cugeta iarăși la cele lumești. Nu vă temeți deci, auzind despre virtute, nici nu vă mirați de numele ei. Căci nu e departe de noi, nici nu ia ființă în afară de noi, ci este un lucru cu putință de împlinit de către noi și un lucru ușor, numai să voim. (…) Deci virtutea are nevoie numai de voința voastră. Fiindcă este în voi și ia ființă din voi. Căci sufletul având prin fire puterea cugetătoare, din aceasta se naște virtutea. Și o are prin fire ca să rămână cum a fost făcut. Și a fost făcut bun și foarte drept. De aceea Isus al lui Navi i-a poruncit poporului, zicând: «îndreptați inima voastră spre Domnul Dumnezeul lui Israel» (Iosua 24, 23). Iar Ioan îndemna: «Drepte faceți cărările voastre» (Matei 3, 3). Iar în dreptatea sufletului se arată felul înțelegător al lui, așa cum a fost creat. De aceea, când se abate și se strâmbă de la starea lui cea după fire, se spune că aceasta e răutatea sufletului. Deci nu e greu lucrul virtuții. Căci suntem în virtute dacă rămânem așa cum am fost făcuți. (…) să ne păzim de gânduri murdare, și sufletul luat de la Domnul ca un dar spre păstrare să-l păzim pe seama Domnului, ca El să recunoască făptura Lui ca păstrată astfel precum a făcut-o.
XXI
Să luptăm ca să nu ne tiranizeze mânia, nici să ne stăpânească pofta. (…) Căci avem vrăjmași cumpliți și vicleni pe demonii cei răi. Și împotriva lor ne este lupta, cum a zis Apostolul: «Căci lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului, ci împotriva căpeteniilor și a stăpâniilor și a stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății cele din văzduh» (Efeseni 6, 12). (…) Ceea ce ne trebuie nouă e să cunoaștem meștesugirile lor împotriva noastră. (…).
XXII
(…) De aceea e nevoie de multă rugăciune și nevoință, ca primind cineva prin Duhul darul deosebirii duhurilor, să poată cunoaște cele ale lor: care dintre ei sunt mai puțin răi, care mai răi decât aceia și în ce uneltire se străduiește fiecare dintre ei și cum poate fi învins și scos fiecare din fire. Căci multe sunt meșteșugirile lor și multe cursele lor. (…)
XXIII
Deci aceștia, când văd pe oricare creștin, dar mai ales pe monahi, ostenindu-se și înaintând, încearcă întâi să-l ispitească, ridicând multe sminteli în cale. Iar smintelile sunt gândurile rele. Dar nu trebuie să ne temem de momelile lor. Căci acelea sunt doborâte îndată prin rugăciuni și postiri și prin credința în Domnul”.
citește mai mult Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie cel Mare
