Selectează o Pagină

Loading

În seara zilei de vineri, 13 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a vizitat parohia cu hramul „Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie” din Milano (II), protopopiatul Lombardia I, păstorită de Preacucernicul Părinte Protopop Ionuț Radu. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit slujba Vecerniei hramului înconjurat de un sobor de clerici din Lombardia. Sfinții protectori ai parohiei, care au sfintele moaște în Milano, sunt pomeniți în fiecare an în data de 14 octombrie.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfinția Sa a evocat cele mai importante momente din viața Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Iașilor și a Moldovei, dar și a Sfinților Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie, ocrotitori ai vechii cetăți ai Mediolanului.

Ierarhul a subliniat faptul că mucenicii sunt cei care, din iubire pentru Hristos, s-au jertfit pentru Acesta, pentru ca nimeni și nimic să nu-i despartă de dragostea lui Dumnezeu. Acest curaj al lor ne dă încrederea că, prin rugăciunile și cinstea pe care le-o acordăm, ei devin mijlocitori pentru noi înaintea Domnului.

Ierarhul a felicitat pe părintele paroh și întreaga comunitate pentru aniversarea celor cinci ani de la înființare, urându-le ca, toată truda depusă în ogorul Domnului să aducă cât mai multe roade spre mântuire.

Parohia „Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie” din Milano a fost înființată în anul 2018 de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Ionuț Radu. Prima Sfânta Liturghie s-a săvârșit duminică, 15 aprilie 2018, în biserica intitulată San Filippo e Giacomo din Milano. În prezent, biserica parohială se află pe strada Giovanni della casa, nr. 19, Milano.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO
Copy link