Omul zilelor noastre nu-și mai caută firescul ontologic, ci iese din căutarea care nu-i dă satisfacție propriilor patimi și porniri desfigurante. Toate acestea coincid cu cele mai noi descoperiri ale științei și ale noilor curente cum ar fi transumanismul sau biotehnologia. Lucrurile înaintează cu aşa viteză, încât de multe ori asistăm pasiv, sau dăm un răspuns, deja depășit, tributar de multe ori, unui limbaj de lemn, care nu mai convinge şi lămurește pe nimeni. Uităm sau nu vrem să vedem pericolul care ne paşte, anume, desființarea omului, în partea lui lăuntrică și investirea tuturor resurselor în crearea supraomului pe care îl dorește transumanismul.
Transumanismul (uneori simbolizat prin >H sau H+) este o mișcare intelectuală și culturală internațională care sprijină folosirea noilor științe și tehnologii pentru a îmbunătăți abilitățile și aptitudinile mentale și fizice ale oamenilor și a ameliora ceea ce ea vede ca aspecte nedorite și nenecesare ale condiției umane, cum ar fi prostia, suferința, boala, îmbătrânirea și moartea involuntară. Gânditorii transumaniști studiază posibilitățile și consecințele dezvoltării și folosirii în aceste scopuri ale tehnicilor de îmbunătățire umană și ale altor tehnologii în curs de apariție. Pericolele și beneficiile posibile ale noilor tehnologii puternice care s-ar putea să schimbe radical condițiile vieții umane sunt, de asemenea, preocupări ale mișcării transumaniste (sursă wikipedia).
Cu toate că prima utilizare cunoscută a termenului „transumanism” datează din 1957, semnificația contemporană este un produs al anilor 1980, când un grup de oameni de știință, artiști și futuriști cu sediul în Statele Unite au început să organizeze ceea ce între timp a crescut la nivelul de mișcare transumanistă. Gânditorii transumaniști postulează că ființele umane vor fi transformate mai devreme sau mai târziu în ființe cu abilități atât de mult extinse, încât să merite eticheta de „postumane”. Previziunile transumaniste despre o umanitate viitoare profund transformată au atras mulți susținători și critici dintr-o arie largă de perspective. Transumanismul a fost descris de către un opozant declarat ca „cea mai periculoasă idee din lume”( Fukuiama „our postuman future..”), în timp ce un susținător contrează spunând că este „mișcarea ce esențializează cele mai îndrăznețe, curajoase, imaginative și idealiste aspirații ale umanității”. Se vorbește despre o nouă antropologie care va da adevăratul răspuns asupra întrebărilor fundamentale de unde venim, unde mergem și mai ales unde vrem să ajungem.
Francis Fukuiama, membru în consiliul președintelui SUA, pe probleme de bioetica, spunea despre transumanism că „este o stranie mișcare de eliberare de sub îngustările biologice”. Interesant, unul dintre fondatorii transumanismului are o lucrare intitulată „elogiu Diavolului” (?!).
Filosoful transumanist Nick Bostrom, afirmă că rădăcinile transumanismului se găsesc în umanismul renascentist și iluminism. El face o distincție între un transuman, care este omul în fază de tranziție a umanului și cel postuman, cel care a depășit „umanul”. Acesta afirmă că postumanul va avea capacități fizice, intelectuale și psihologice deosebite, cu o durată de viață de peste 500 de ani, capacitate cognitivă de două ori mai mare decât în prezent și un control al simțurilor fără implicații psihice.
În 1923, apare o lucrare care promovează ideile transumaniste „Știința și viitorul” a geneticianului Haldane, în care se exprimă că vom avea mari beneficii de pe urma diferitelor aplicații ale geneticii. Biologul Julian Huxley a fost primul care a folosit cuvântul transumanism. În 1957 înțelegea acest concept, unde „omul rămâne om, dar se depăşește pe sine prin realizarea noilor posibilități ale naturii umane”. Informaticianul Marvin Minski, scrie în 1960 despre relația dintre inteligenţa umană și cea artificială. Alți gânditori care au urmat au fost Hans Moravec sau Raymond Kurzweil, aceștia pregătind calea către aplicarea teoriilor științifice la ideile transumaniste[1].
Cum se poate realiza transumanismul în practică?
Voi cita un articol „transumanism și postuman: principii teoretice și implicații bioetice” al Elenei Postigo Solana, profesor de bioetică la Universitatea S. Pablo din Madrid: „Primul loc îl ocupă Eugenenica embrionară și prenatală, selecția oamenilor fără defecte și patologii. Se vorbește despre eliminarea embrionilor nesănătoşi, sau a fetuşilor cu maladii genetice grave. Al doilea loc îl ocupă nanotehnologia moleculară care presupune introducerea unui microcip, în diverse părți ale corpului prin care să se poată activa și potența, diverse capacități, în special cele cerebrale. În analogie se poate vorbi, chiar de adăugarea unor părți corporale ale omului bionic pentru a înlocui părțile nefuncționale”.
Mitropolitul Ierotei Vlahos, în lucrarea „Bioetica si Biotehnologie”, spune: „Genele, biotehnologiile, brevetele de invenție asupra organismelor vii, industria mondială a genelor și intervențiile asupra acelora, noile curente culturale, calculatoarele și percepțiile revizuite asupra evoluției, toate acestea încep să recreeze lumea noastră”.
După cercetări îndelungate asupra diviziunii celulare și a separării cromozomilor, s-a ajuns la momentul de a putea izola și recombina segmente de ADN, împreună cu Genele conținute, iar în final s-a reușit cartografierea ADN-ului uman. S-au izolat segmente de ADN de la două organisme care nu se încrucișează în natură și, folosind o ”mașină de cusut” biologică, au legat împreună cele două segmente dând naștere unui element nou.
Iată ce scrie Jeremy Rifkin: „Începem să privim viaţa din perspectiva chimistului…Pentru prima oară în istorie, construim însăși viaţa. Începem să reprogramăm structura genetică a organismelor vii pentru a sluji nevoilor și dezideratelor noastre culturale și economice. Am luat asupra noastră responsabilitatea unei a doua Geneze, de acesta dată o Geneză tehnică, supusă cerințelor de eficienţă și productivitate”.
La toate acestea derapaje, avem datoria, noi creștinii, de a răspunde, întrucât este vorba despre viaţă, iar lucrul acesta aduce atingere în miezul propovăduirii noastre pentru că noi vestim lumii pe Izvorul vieții, Cel pe care oamenii L-au răstignit și îngropat, l-au uitat și mai nou este înlocuit. Este nevoie de o mărturie vie a trăirii în veșnicul Dumnezeu.
Un răspuns ar putea fi acela prin care explicăm motivele apariției transumanismului și care îl fundamentează, în abordarea vieții Bisericii, adică în duhul Sfinților Părinți. O încercare de a da un răspuns vine ca să întărească pe cei care sunt în Biserică și apoi pe cei care nu știu ce să creadă. Răspunsul nu este pentru adepții transumaniști, pentru că vorbim limbi diferite. Ceea ce propun ei tehnologic este posibil. Au alături cei mai pregătiți antropologi, filosofi, geneticieni, sociologi. Sunt sprijiniți de politicieni și oameni de afaceri cu sume uriașe. De exemplu, pentru cartografierea ADN-ului, care s-a finalizat în 2001 s-au cheltuit 3 miliarde de dolari. Criza lor este întâi de toate oncologică și duhovnicească, văd omul numai ca materie sau ca o mașinărie ce funcționează prin conexiuni neuronale. Afirmă ca viaţa este prea scurtă și aceștia sunt dispuși să facă totul pentru a o prelungi și îmbunătăți. Dar viața de aici este doar o etapă, cum a fost și cea premergătoare, din mediul intrauterin, spre viaţa veșnică. Una din trăsăturile vieții de veci sunt Sfintele moaște, care demonstrează îndumnezeirea omului care s-a făcut pe sine sălaș al Harului. Transumanismul nu vorbește despre viața veșnică, pentru că ar fi în dezacord cu propriile teorii. Ar dori însă, să facă trupul nemuritor.
Deși asistăm la descoperiri extraordinare ale științei totuși sunt voci importante care își manifestă îngrijorarea cu privire la acest subiect extrem de delicat.
Aris Patrinos, coordonator al programului pentru Genomul uman din SUA, într-un discurs de-al său spunea: „toți câți am luat parte la programul genomului uman, am simțit această realizare ca pe o atingere a lui Dumnezeu. Până și aceia dintre noi care afirmaseră că sunt atei au simțit o teamă sfântă atunci când am ajuns atât de aproape de a arunca această primă privire în cartea vieții, scrisă într-o limbă cunoscută până acum doar lui Dumnezeu. Cu toate că suntem în posesia acestei cărți, încă nu știm foarte bine ce spune. Poate că această realizare ne va duce mai aproape de Dumnezeu…Funcția vieții este atât de complexă încât s-ar putea să nu reușim niciodată să o facem deterministă. Există un element haotic pe care oricât de mult am progresa, nu îl depăşim (ziarul Popular Science, 2005).
În final, doresc să afirm că nimic nu se întâmplă fără îngăduința lui Dumnezeu, iar ceea ce El îngăduie să se întâmple nu poate fi decât spre a-i arăta omului limitele.
Pr Gabriel Popescu (Roma, Torre Spaccata)
Alte Surse:
Revista romana de Bioetica
www.trasumanesimo.it
www.bioetica web.com
[1] a lui F.M.- 2030 (fost Esfandiary,) care predă „noile concepte ale umanului la Noua Școală din New York, unde a început sa identifice noi colaboratori pentru realizarea „postumanităţii”. În 1972 Robert Ettinger are un rol foarte important în conceptualizarea transumanismului prin cartea sa „Om înspre supraom”. În 1980, Natașa Vita-More realizează filmul ” Breaking Away ” pe tema descătușarii oamenilor de limitele lor biologice. În 1982, apare „Declarația artelor transumaniste”, iar în 1988 produce programul TV „actualizare transeculara” având peste 100 mii de telespectatori. În 1986, Eric Drexel publica „Motoare ale creației, era viitoare a nanotehnologiei”, este și fondatorul criogeniei. În 1988, filosoful Max More, pune bazele transumanismului modern și a principiilor entropiei.