Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul | Taina Jertfei aducătoare de har

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul | Taina Jertfei aducătoare de har

Ev. Marcu 6, 14-30

Astăzi suntem puși în fața ultimului popas duhovnicesc al praznicelor din anul liturgic bisericesc. Praznic, dar și zi de post în același timp, liturghie tainică, dar și întristare, la tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – cel mai mare dintre cei născuți din femeie (Mt. 11, 11) – pustnic, proroc, mucenic și înainte-mergător al Domnului. Chip al monahilor, dar și apărător al familiei sfințite și binecuvântate.

Ioan este cel care descoperă taina jertfei, jertfă primită de Dumnezeu ca o tămâie cu bună mireasmă, căci a fost înainte-mergător până la capăt, gustând mucenicie și moarte înaintea Mântuitorului Hristos.

Capitolul al 6-lea din Evanghelia de la Marcu descrie dureroasa trecere din cele lumești la cele dumnezeiești, a celui care a strălucit ca un luceafăr într-o lume care nu-l merita. Lume chemată la pocăință, care e taina cea mai adâncă care îl împacă pe om cu Dumnezeu – „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor” (Mt. 3, 2). Pocăința este chemarea Înaintemergătorului, tot pocăința aducătoare de roade va fi și chemarea Mântuitorului Hristos. În și prin pocăință se împletește rostul nostru pe pământ cu calea care deschide ușile Împărăției.

Pocăința se arată a fi cea care dă rost vieții, este taina nașterii din nou, este taina botezului mereu reînnoit, este taina de a fi cu Domnul – și astea ne-a învățat Sfântul Ioan. Cât trăim, suntem cu adevărat neputincioși și cum să facem să reînviem? Prin taina pocăinței!

Cel mai mare dintre Proroci 

Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este una dintre cele mai mari sărbători închinate Înaintemergătorului lui Hristos. Durerea și crucea pe care a trebuit să le poarte cel mai mare dintre proroci, cel mai mare dintre toți sfinții care au trăit vreodată pe pământ, pe care Mântuitorul Însuși îl numește înger în trup, a fost de neînchipuit – „de ce-ați ieșit? Să vedeți un proroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un proroc” (Mt. 11, 9).

Toată viața Înaintemergătorului este legată, în chip tainic, de viața Mântuitorului Hristos. Fiu al drepților Zaharia și Elisaveta, zămislit la bătrâneți adânci, prin prorocie și minune dumnezeiască, este cel care „s‑a umplut de Duhul Sfânt” (Lc. 1, 15) încă din pântecele maicii sale.

Arhanghelul Gavriil îl încredințează pe Zaharia că Ioan va fi „mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulți dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor” (Lc. 1, 15 – 16). El este cel care aduce nădejde neclintită de mântuire poporului său căci: „nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Mt. 11, 11).

Sfântul Ioan Prorocul arată chipul lumii celei vechi, ultimul dintre proroci („toți prorocii şi Legea au prorocit până la Ioan” – Mt. 11, 13), care cheamă poporul lui Israel la o schimbare adâncă, o schimbare lăuntrică, o schimbare a inimii care este chemată să-L primească pe Dumnezeu Omul – Iisus Hristos.

Un înger în trup

„Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feței Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutați şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriți. Iată, vine!, zice Domnul Savaot” (Mal. 3,1) – aceasta este prorocia care vorbește despre Ioan, îngerul Domnului, care va pregăti calea venirii lui Hristos în lume.

Iconografia l-a reprezentat pe Sfântul Ioan Botezătorul având aripi de îngeri, viața sa ascetică fiind modelul viețuirii călugărești desăvârșite, numită de către părinții Bisericii – chipul cel îngeresc. Avea îmbrăcămintea simplă și aspră, asemenea celor dintâi călugări din pustia Egiptului și a Palestinei, cu o alimentație extrem de modestă și ascetică – lăcustele (cele care au arătat dreptatea lui Dumnezeu în plăgile din Egipt, fiind considerate curate în Cartea Levitic) și mierea sălbatică (care ne duce cu gândul la fecioria albinelor și a monahilor purtători de Dumnezeu).

Era îmbrăcat în haină din păr de cămilă – semn al pocăinței la care îi chema atât pe evrei, dar atât de necesară fiind și păgânilor. Veșmântul purtat de Sfântul Ioan mărturisea pe față asprimea vieții duse de acest proroc bineplăcut Domnului. Acesta era încins cu o cingătoare aspră – semn al pregătirii pentru o lungă călătorie (mult mai lungă decât cea a vieții trecătoare), dar și tăierea voii, a patimilor și ascultarea desăvârșită de Dumnezeu.

Cel ce este Înaintemergător nu face decât să boteze cu apă, semn al curățirii rituale, la suprafață, în exterior, dar, totuși, însoțită fiind de o mărturisire a păcatelor. Hristos este Cel care va boteza cu Duhul Sfânt – despre Care știm că s-a pogorât în ziua Rusaliilor peste Sfinții Apostoli, în chipul limbilor de foc – „Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Mt. 3, 11).

Deisis

Luna August este încununată de două mari sărbători, care și încheie perioada praznicelor liturgice anuale: Adormirea Maicii Domnului și Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Știm că Maica Domnului și Sfântul Proroc Ioan Botezătorul sunt reprezentați în icoana care, după tradiție, poartă numele de Deisis. Cei doi mijlocesc pentru omenirea întreagă înaintea tronului Mântuitorului Hristos.

Când facem bilanțul vieții noastre, privind la chipurile sfinte care stau de-a dreapta și de-a stânga Celui care ne-a dăruit, din nou, viață, ne dăm seama că, atât Maica lui Dumnezeu, cât și Sfântul Ioan, au trebuit să treacă prin moarte și să guste cea mai mare durere, Ioan înainte de răstignire și Maica Domnului la treizeci și trei de ani după.

Până și cei mai mari sfinți au trebuit să guste și să treacă prin moarte pentru ca nouă să nu ne mai fie frică de moarte, ca să înțelegem cu adevărat că moartea Celui fără de moarte vindecă firea noastră căzută, pentru totdeauna. Moartea noastră, a tuturor, a fost asumată și cu adevărat zdrobită de Cel care a luat asupra Lui viața (plină de păcate), dar și moartea noastră.

Cele două sărbători cu care călătorim în luna August ne trimit la această imagine, atât de reală, a mijlocirii pe care o fac sfinții pentru noi, pentru neamul omenesc, pe care Sfântul Ioan și Maica Domnului o fac ca fiind cele mai desăvârșite persoane pe care le-a cunoscut lumea, cei mai desăvârșiți sfinți care au trăit pe pământ. Ei se roagă pentru noi, pentru iertarea păcatelor noastre și pentru dobândirea mântuirii noastre.

Nebunia aducătoare de moarte

Înaintemergătorul Domnului este cel care deschide inima poporului care venea la Iordan pentru a fi botezat, ca acesta să-L poată primi pe Hristos, aici se arată rostul proniator al celui care nu se arată „vrednic să-I dezlege cureaua încălțămintelor” (Lc. 3, 16) Mântuitorului Hristos. Prima roadă culeasă din sămânța aruncată de Ioan va rodi chiar în apostoli, primii ucenici ai Domnului fiind chemați dintre cei ai Sfântului Ioan – Andrei și Petru, Iacov și Ioan, apoi ceilalți.

Ioan este întemnițat pentru faptul că l-a mustrat aspru pe regele Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare („nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău” – Mc. 6, 18, Mt. 14, 4 și Lc. 3, 19), că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg, Filip. În aceasta, Înaintemergătorul se arătă a fi apărător vrednic al familiei celei binecuvântate de Dumnezeu.

„Prăznuind Irod ziua lui de naștere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care ședeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniță. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale” (Mt. 14, 6 – 11) – așa a fost nașterea în Cer a Sfântului Ioan Botezătorul, primul dintre martirii Domnului Hristos, prorocul care a pășit pe urmele tuturor prorocilor Vechiului Testament, gustând din moarte înainte de vreme.

Ucenicii Sfântului Ioan au venit și luând trupul l-au pus într-un mormânt nou, apoi au mers să ducă această veste tristă Mântuitorului Hristos (Mt. 14, 12). Tradiția spune că trupul Înaintemergătorului a fost înmormântat de către ucenici în cetatea Sevastia din Samaria.

Capul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, una dintre cele mai de preț comori ale Bisericii, a fost pierdut și (re)găsit de mai multe ori. Biserica a rânduit a se prăznui trei minunate aflări ale Capului Sfântului Ioan – în ziua de 24 februarie, Întâia și a Doua Aflare a Capului, și în data de 25 mai, când se face amintire de a Treia Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Legătura lui Ioan cu Domnul Hristos rămâne de netăgăduit și după martiriul Înaintemergătorului, atunci când Irod Antipa va auzi vorbindu-se despre Mântuitorul și despre minunile Sale, va crede că este vorba de Ioan Botezătorul care a înviat din morți – „Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morți şi de aceea se fac minuni prin el” (Mt. 14, 2).

Tradiția Bisericii spune că Sfântul Ioan este cel care a coborât să binevestească venirea lui Hristos în Iad – un înaintemergător până la cele mai de jos ale pământului, până în acel iad pe care Domnul îl va goli, prădându-l, o dată cu moartea Sa pe Cruce și tainica Sa Înviere.

Pocăința – Taina Mântuirii

Toată viața Sfântului Ioan a fost în lumina unui singur și cel mai de preț lucru – pocăința. Înaintemergătorul Domnului începe propovăduirea sa cu pocăința, ne cheamă la pocăință, și acest apel la pocăință este preluat de Domnul Însuși: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” (Mt. 2, 3). Pocăința este moștenirea cea mai de preț pe care ne-o lasă cel ce a fost înger în trup, cel mai mare dintre proroci.

Dar ce este pocăința? Pocăința este, în primul rând, întoarcerea de la păcat spre virtute și fapta bună, de la nelegiuire la paza poruncilor Domnului și la lucrarea binelui, care duce spre desăvârșire. Pentru pocăință este nevoie, mereu, de multă rugăciune. Rugăciunea și pocăința merg tot timpul împreună, fiind de nedespărțit. Pocăința presupune cel mai important demers lăuntric, către Dumnezeu, dându-I, mai întâi de toate, dreptate întru toate, doar astfel putând (re)găsi Calea (cea bună) și Adevărul.

Astfel, prin pocăință se dobândește vindecarea cea adevărată care ne schimbă din interior și ne smerește adânc. Pocăința ne descoperă smerenia autentică și ne slobozește din iadul deznădejdii care vine, cel mai des, din mândrie.

Cu cât adâncim taina pocăinței, cu atât pare să se depărteze de noi. Cu cât te apropii de soare și de lumină – adică de Domnul – cu atât vezi mai multă neputință, mai multă cădere, mai multă neașezare. Și până la urmă, taina este că Dumnezeu vrea să facă cumva un schimb, care nu este foarte echitabil. Înaintemergătorul îi și spune Domnului în momentul Botezului: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Mt. 3, 14), și Domnul ce-i spune? – „lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Mt. 3, 15).

Ni se descoperă o nedreaptă dreptate. Cel fără de păcat ia asupra Sa tot păcatul și, până la urmă, taina este că Dumnezeu vrea să facă mereu acest schimb neechitabil – ne ia toată greutatea, până și moartea, ca să ne dăruiască desăvârșirea harului și viața cea veșnică.

Taina smereniei care învinge moartea

Astăzi ni se descoperă și taina smereniei până la moarte, moarte care ne descoperă Calea și Viața: „Acesta trebuie să crească, iar eu să mă micșorez“ (In. 3, 30). Lucrarea Mântuitorului va începe atunci când cea a Înaintemergătorului Său se va încheia – astăzi este trecerea tainică, puntea care leagă cele două misiuni, una care sfârșește, alta care începe. El rămâne mărturia cea mai adâncă care plinește toate mărturiile Vechiului Testament: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (In. 1, 29).

Sfântul Ioan rămâne legătura de căpătâi dintre proroci și apostoli. El, marele pustnic și marele proroc și, totodată, cel dintâi mărturisitor al lumii creștine, moare pentru sfințenia vieții de familie și pentru mărturisirea Adevărului.

Cel ce a venit „cu duhul și puterea lui Ilie“ (Lc. 1, 17) – acel proroc care schimba inimile, care zguduia conștiințele, într-o vreme când lumea deja era la răscrucea unei mari crize duhovnicești, ne cheamă și pe noi la pocăință și la schimbarea interioară. El este „Ilie (care) a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit” (Mt. 17, 12) ca să înțeleagă lumea că „şi Fiul Omului va pătimi de la ei” (Mt. 17, 12).

Spunea despre sine însuși că „nu era el Lumina, ci (a venit) ca să mărturisească despre Lumină“ (In. 1, 8), Care este Hristos Domnul – mărturisire zguduitoare, care răsună și astăzi în inimile noastre, cu putere adâncă.

Să căutăm taina Luminii, izvorâtă astăzi din durere, și să nu o pierdem!

† Atanasie de Bogdania