Când eram copil, am descoperit într-o carte un termen care m-a intrigat şi fascinat deopotrivă – „ubicuu”! Adică, a avea capacitatea de a fi în mai multe locuri, în același timp! Deși imposibil, Hristos sfidează legile fizicii cuantice şi ne afirmă contrariul, că putem fi în mai multe locuri deodată, căci viteza de deplasare a gândului de rugăciune către Hristos pentru aproapele este depășită doar de viteza de propagare a fotonilor Luminii proniatoare în cei ce o așteaptă!
Tabăra de schi de anul acesta, desfășurată în localitatea Champorcher din Valle d’Aosta, ne-a ajutat să călătorim în timp şi spațiu pentru a ne descoperi mai bine pe noi înșine, pentru a deprinde tainele schiatului, însă, mai mult decât atât, pentru a-L înțelege pe Hristos prin intermediul lui. În paradigma propusă de practicarea acestui sport, încadrat, în mod nemeritat, într-o sferă exclusivistă, schiul își dovedește caracterul nobil atât prin ceea ce îl definește şi anume, coordonare, echilibru, rezistenţă fizică, cȃt şi prin corespondența acestor trăsături în viața duhovnicească, drept interfață a virtuților creștine.
Astfel, în cele trei zile dedicate cursurilor de schi, dincolo de partea tehnică, prin însușirea deprinderilor motrice, acest sport a reușit să imprime participanților nevoi esențiale de dezvoltare personală, precum cea de a nu abandona în fața obstacolelor, de a persevera în atingerea obiectivelor, de a avea curaj, de a avea încredere în sine, de a asculta de instructori pentru a nu se crea accidente şi, de asemenea, de a avea spirit asertiv, de colegialitate, vizavi de schiorii mai puțin experimentați.
Însă o sondare, dar şi o regenerare a sinelui nu se poate face, în mod desăvârșit, decât prin intermediul lui Hristos, Cel Care deține cheile tainiței sufletului ca origine, dar şi ca scop al Bucuriei şi al Iubirii. Şi, astfel, pornind cu El ascuns în ranița inimilor tinere, pe Care L-am chemat în desele rugăciuni zilnice şi L-am jertfit în Sf. Liturghie, cu zăpada ce scârțâia pe tălpi de clăpari, cu iz de cozonac poposit pe struna de chitară ce fremăta nostalgic a colindă în miez de noapte, am găsit, în sfârșit, cărarea spre adevărata „cabană” a noastră, a tuturor celor veniți în tabără.
Pentru cele 51 de persoane participante, nu spațiul locativ al hotelului a constituit ideea de acasă, ci acea „căsuță” de poveste pe care imaginea celor pe care i-am revăzut sau cunoscut în tabără a permanentizat-o, ca loc de întâlnire, prin amintiri de voci, inimi şi rugăciune reciprocă acum şi mult timp după ce aceasta se va fi terminat. Căci, frumusețea trăirii cu Hristos constă tocmai în a ne putea oricând muta „casa” după sufletul omului drag! Sf. Teofan Zăvorâtul ne spune astfel: „Cel care a intrat înlăuntrul său vede o altă lume, asemenea unei case uriașe, nevăzute şi de neînchipuit, dar care se întipărește în cuget”.
Şi de abia atunci vom deveni ubicui şi nemuritori unul faţă de altul şi noi toți în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că «atunci când spui cuiva Te iubesc! înseamnă, de fapt, „tu nu vei muri niciodată!”» (Fericitul Augustin).
Aşadar, să ne rugam Bunului Dumnezeu ca povestea să continue prin rugăciune şi prin revedere pȃnă la anul care va veni, cu dor de tineri, de zăpadă şi de noi experiențe!
Psa. Simona Preda
RO 
IT