Selectează o Pagină

Loading

Un moment unic, un dar de sus și o bucurie în inimile tuturor, în care la sfârșit, toată lumea s-a ridicat în picioare și a cântat Domnului, cunoscuta rugăciune “ Ridica-voi ochii mei spre ceruri ”. Fără să exagerăm, nu sunt cuvinte pentru a descrie întregul eveniment.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părintelui Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, deschiderea concertului a fost făcută de către grupul Pro Domine al preoților ortodocși români din Piemonte. Cântările deosebite, specifice perioadei Postului Învierii Domnului – Cămara ta Mântuitorul meu, Miluiește-mă Dumnezeule, Stihira a II-a, Suflete al meu, Și era la ora a șasea – au fost interpretate cu multă măiestrie de către membrii corului din Piemonte. Membrii corului sunt preoți ai parohiilor ortodoxe românești din Piemonte care cu timp și fără timp dedică momente din viața lor pentru acest proiect minunat (Pr. Protopop Marius Floricu ( dirijorul grupului ) din parohia  “Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” – Moncalieri; Pr. Protopop Cristian Ștefan din parohia “ Sf. Ierarh Nectarie” – Novara; Pr. Cristian Vasilescu din parohia “ Sf. Parascheva” – Torino; Pr. Gabriel Burcescu din parohia “ Sf. Cruce” – Torino; Pr. Paul Porcescu și Pr. Diacon Valentin Petraru din parohia “ Sf. Ioan de la Râșca și Secu” – Settimo Torinese; Pr. Bogdan Filip din parohia “ Sf. Sfințit Mucenic Ciprian al Cartaginei” – Biela; Pr. Valeriu Andrei Grosu din parohia “ Sf. Mucenic Evlampie și Evlampia” – Collegno; Pr. Nicolae Pușcașu din parohia “ Sf. Ierarh Iacob Putneanul” din Fossano-Mondovi).
Nu puține au fost aplauzele pentru aceștia. Nu puține au fost strigătele de apreciere. Este pentru prima dată când în Piemonte, pe o scenă așa de impresionantă ca a teatrului Erba din Torino, auditoriul a fost atât de plăcut impresionat.
Grupul Pro Domine din Piemonte a fost înființat acum doi ani cu Binecuvântarea Preasfințitului Părintelui nostru Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei cu gândul de a susține câteva concerte de colinde. Dar iată că proiectul continuă cu o nouă reușită, recitalul de succes din spectacolul “Spre lumile luminii”. Grupul Pro Domine continuă să surprindă auditoriul cu momente unice, de excepție. Întreaga seară a continuat cu programul de pricesne interpretat de mult îndrăgita artistă Paula Seling. Prezentatorul evenimentului a fost cunoscutul jurnalist Luiza Diculescu.
 Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
ro_RORO
Copy link