Selectează o Pagină

Loading

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 26 februarie 2023,  Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Sfântul Ilie Tesviteanul” din localitatea Rignano Flaminio, încredințat spre chivernisire părintelui Ieromonah Ștefan (Simion). Preasfinția Sa a hirotonit un diacon, absolvent al Extensiei Facultății de Teologie Ortodoxă din București de la Roma și a tuns întru rasoforie pe unul dintre viețuitorii mănăstirii.

Referitor la duminica de astăzi, Preasfinția Sa a subliniat că aceasta mișcă inimile și sufletele și zguduie toată trăirea și viețuirea noastră din această lume trecătoare, în care suntem chemați spre a învăța să iertăm și să ne schimbăm viața spre a fi mai aproape de Dumnezeu.

Iertarea este poarta de intrare în perioada postului, perioadă în care împletim cele ale trupului cu cele ale duhului, cele exterioare cu cele interioare. Cu cât iertăm mai mult, cu atât Dumnezeu ne iartă nouă mai mult. Nu pe dreptatea omenească pune Domnul accent la judecata viitoare, ci pe cât de mult am iertat. Alături de iertare adăugăm milostenia, rugăciunea și asceza, acestea fiind adevărate binecuvântări pentru viața creștinului. De fapt, noi în această perioadă înfometăm și însetăm după dreptatea lui Dumnezeu. Pășim în perioada postului ca să murim păcatului și să înviem spre viața cea veșnică, alături de Dumnezeu și de bunătatea Lui. Creștinul iubitor de Dumnezeu gustă din bunătățile vieții veșnice încă din această viață prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, hrănitor de (și spre) viață veșnică la fiecare Dumnezeiască Liturghie.

Preasfinția Sa a îndemnat ca în această perioadă să luptăm împotriva gândurilor de judecată la adresa aproapelui, amintind cuvintele Mântuitorului care spun „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.” (Matei 7, 1-2), ci să căutăm iertarea, la fel cum Domnul Hristos a iertat neamul omenesc.

Predica poate fi ascultată accesând link-ul: https://youtu.be/uMKY7rrPjGs

În anul 2007 Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif al mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale a înființat Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Rignano Flaminio, iar în anul 2009, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a înființat Schitul „Sfântul Ilie Tesviteanul”. La început s-a slujit într-o biserică catolică, iar în anul 2013 a fost achiziționat un nou spațiu, întreg ansamblul mânăstiresc a trecut printr-un amplu program de restructurare, fiind amenajat pentru săvârșirea slujbelor ortodoxe și pentru viața monahală. Adresa schitului este: Via Flaminia, Km 45.200, Civita Castelana, Viterbo Pian Paradiso.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO
Copy link