Selectează o Pagină

Loading

În Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr), 5 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Secerătorul” din localitatea Bivongi (Calabria), aflată sub îndrumarea duhovnicească a Preacuviosului Părinte stareț Iustin (Miheț). La momentul potrivit, ierarhul a hirotonit un diacon pe seama mănăstirii.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia zilei.

⬇️ Predica poate fi ascultată integral mai jos ⬇️

Mănăstirea de la Bivongi, aflată sub ocrotirea Sfântului Cuvios Ioan Secerătorul, a fost înființată în anul 2008, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, ca urmare a încredințării Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, de către Consiliul Comunal Bivongi, în comodat de uz gratuit, a complexului monahal al Mănăstirii Bivongi, pentru o perioadă de 99 de ani. Din anul 2012 până în anul 2019, au avut loc ample lucrări de restaurare a bisericii (chatolikon), dar și construcția a două corpuri noi de chilii. În 23 februarie 2020, la împlinirea a 25 de ani de la refondare, a avut loc binecuvântarea lucrărilor și inaugurarea noilor spații.

Mănăstirea, declarată Monument de interes Național, cuprinde un complex monastic de origine bizantină, compus dintr-o biserică în stil bazilical, din secolul al X-lea, și câteva corpuri de chilii.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO