Selectează o Pagină

Loading

Duminică, 8 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bologna (I), păstorită de Preacucernicul Părinte Ion Rîmboi.

Cu această ocazia, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți, subliniind că la intrarea în cetatea Nain, Viața-Hristos se întâlnește cu moartea, iar cel cuprins de ea, este readus la viață. Astfel, năsălia pe care era purtat spre mormânt fiul văduvei este atinsă de Domnul, iar aceasta, din purtătoare de moarte este schimbată în dătătoare de viață.

La finalul slujbei, ierarhul a binecuvântat cu agheasmă lucrările realizate la biserica parohială și a sfințit catapeteasma acesteia. Totodată, a acordat părintelui paroh, Consiliului și Comitetului Parohial Gramate episcopale de apreciere pentru tot efortul depus la înfrumusețarea bisericii.

⬇️ Predica PS Atanasie de Bogdania poate fi ascultată integral mai jos ⬇️


Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bologna a fost înființată în anul 1993, când, în urma unui acord cu Arhiepiscopia Catolică din Bologna, s-a primit spre folosire o biserică în care, o dată pe lună, se slujea Dumnezeiasca Liturghie. Acest program a funcționat până în anul 1998, când, părintele Ion Rîmboi, numit în funcția de paroh, s-a transferat de la Milano la Bologna. În anul 2009, parohia a primit spre folosire biserica intitulată San Rocco, situată pe strada Monaldo Calari, nr. 4, din Bologna, unde se slujește și astăzi.

Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO
Copy link