Duminică, 2 iunie 2024, a cincea după Paști (a Samarinencei) Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Napoli, încredințată, spre păstorire, Preacucernicului Părinte Florin Bontea. Vizita ierarhului încununează ziua de cinstire a ocrotitorului parohiei, Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cinstit, în fiecare an, la data de 2 iunie.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a pus în sufletele credincioșilor „Taina Apei”, care pregătește venirea Duhului Sfânt, punând accentul pe Mântuitorului Iisus Hristos, ca „Izvorul cel viu al vieții și al Harului, Care se dăruiește tuturor oamenilor, care însetează după cuvântul lui Dumnezeu”.
Predica ierarhului poate fi ascultată mai jos ⬇️
Gândul la evanghelia duminicii poate fi citit aici.
La momentul potrivit, ierarhul a hirotesit un citeț, pe seama parohiei gazdă.
Parohia Ortodoxă Română cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” a fost înființată în anul 2007 de către Înaltpresfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, primul preot paroh fiind Preacucernicul părinte Gigel Roată. Între anii 2008-2015, parohul comunității a fost părintele Simion Desrobitu. Din data de 1 mai 2015 până în prezent, paroh este părintele Florin Bontea, care a realizat renovarea totală a bisericii cu ajutorul şi sprijinul financiar al credincioşilor. În biserică se află o părticică din moaştele Sfântului Ioan Cel Nou de la Suceava și un veşmânt cu icoana Sfântului care a împodobit racla de la Suceava. Adresa bisericii este: Chiesa San Andrea Apostolo e Marco Evangelista, Via Giovanni Paladino nr. 52, Napoli – Centro Storico
Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI
Abonează-te la canalul de YouTube THEOFANIA.RO, dând un simplu click aici: http://www.youtube.com/@EpiscopiaItalieiOficial
📲 Abonează-te pentru a urmări THEOFANIA.RO pe rețelele de socializare:
➥ Telegram