Luni, 23 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Mare Muceniță Tecla” din Velletri. Tot cu acest prilej, a botezat-o pe prunca Emanuela Siluana, a opta fetiță a doamnei preotese Elisabeta și a părintelui Vasile Radu.
În cuvântul catehetic de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfințitul Siluan a vorbit despre faptul că fiecare participare a noastră la Taina Botezului unui nou membru al Bisericii este, de fapt, o retrăire și reînnoire a propriului botez și un prilej de înțelegere mai profundă a acestuia.
Cel botezat primește „haină luminoasă” și demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, demnitate ce îl face părtaș și la „moștenirea fiilor lui Dumnezeu”. Iar conștiința filiației față de Dumnezeu se păstrează prin părtășia la ceea ce constituie hrana specifică fiilor lui Dumnezeu: „cuvântul lui Dumnezeu” – „că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”; Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos – „adevărată mâncare și adevărată băutură”; faptele credinței, prin împlinirea poruncilor – „cine păzește poruncile Mele acela mă iubește.”
Fiii lui Dumnezeu sunt pururea mulțumitori pentru toate, urmând cuvintele psalmistului care zice: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema” (Psalm 115, 3-4). De aceea, atunci când ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos și chemăm Numele Lui, nu facem altceva decât să mulțumim Domnului pentru toate câte ne-a dat, iar conștiința de fii ai lui Dumnezeu crește în noi.
Dar Împărtășania cea de toată vremea necesită o pregătire, o pocăință de toată vremea, o înfrânare de toată vremea. Este nevoie de o reconsiderarea continuă a propriei vieți duhovnicești pentru a fi „pregătiți” și „vrednici” continuu de a primi Împărtășania, lepădându-ne continuu de ceea ce nu este plăcut lui Dumnezeu. De la noi înșine, cu toate eforturile noastre, nu putem să ne facem „vrednici” de Domnul. Să ne învățăm să ne raportăm la El cu drag, renunțând la mentalitatea „comercială”, de a cere lui Dumnezeu în schimbul unor mici sacrificii materiale sau de efort personal. Dumnezeu ne iubește dintru început, să-L iubim și noi și cu drag să săvârșim tot binele cel bineplăcut Lui.
La final, Preasfințitul Siluan a adresat cuvânt de binecuvântare și de felicitare pentru prunca nou botezată, pentru nașii care au primit-o, pentru părinții și surorile ei, precum și pentru cei prezenți.
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI