Selectează o Pagină

Loading

A cincea Duminică după Pogorârea Sfântului Duh (vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 28 iulie 2024, a fost zi de bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Sava cel Sfințit” din Portogruaro (Protopopiatul Triveneto I).

Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a vizitat parohia și, cu această ocazie, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de sobor de preoți, din care a făcut parte și părintele paroh Igor Baranovschi.

La momentul potrivit, chiriarhul a hirotonit, întru preot, pe diaconul Claudiu Stupineanu, pe seama parohiei gazdă.

Cuvântul de învățătură al ierarhului, la evanghelia duminicii, poate fi ascultat, integral, mai jos 👇


Parohia „Sfântul Sava cel Sfințit” din Portogruaro a fost înființată, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în anul 2012, fiind numit ca preot paroh părintele Igor Baranovschi. Biserica parohială, frumos împodobită cu cele necesare slujirii ortodoxe, este găzduită într-o biserică catolică, situată pe strada Seminario, nr. 27, din Portogruaro.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI


ro_RORO