Selectează o Pagină

Loading

În Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 20 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Parohia „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” din Marcellina (Protopopiatul Lazio II), păstorită de către Preacucernicul Părinte Lucian Vasilache.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, diaconul Alexandru Cosma a fost hirotonit întru preot, pe seama Parohiei „Sfinții Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria” din localitatea Orte.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre faptul că „demonizatul pe care Domnul îl întâlnește astăzi, simbolizează întreaga omenire aflată sub povara păcatului. Lipsa hainelor acestuia reflectă pierderea, odată cu căderea lui Adam, a hainei harului și binecuvântării divine. Posedarea înseamnă pierderea conștiinței și a libertății, cele mai prețioase daruri. Hristos vine să-l îmbrace pe cel căzut și, odată cu el, pe întreaga omenire, din nou, în haina strălucitoare a binecuvântării cerești.”

„Dragostea lui Dumnezeu, este mântuitoare, spre deosebire de iubirea omului pentru cele lumești, care îl conduc la distrugere”, a subliniat Preasfinția Sa. „Preocupările exagerate pentru lucrurile pământești aduc descurajare, disperare și adâncă deznădejde. În schimb, preocuparea pentru cele dumnezeiești aduce harul lui Dumnezeu, care îl reașază pe om în binecuvântare și restaurează chipul divin în cel căzut.”

Predica integrală a ierarhului poate fi ascultată mai jos 👇

 

Gândul la evanghelia duminicii poate fi citit aici.


Parohia „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” din localitatea Marcelina a fost înființată, în anul 2011, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, fiind numit ca preot paroh părintele Lucian Vasilache. Biserica parohială este pictată, împodobită cu o frumoasă catapeteasmă și cu cele necesare slujirii ortodoxe. Adresa bisericii este: Corso Vittorio Emanuele 146, Marcellina.

Departamentul pentru Comunicare și Imagine al EORI



Abonează-te la canalul de YouTube THEOFANIA.RO, dând un simplu click aici: http://www.youtube.com/@EpiscopiaItalieiOficial

Pentru mai mult „conținut” duhovnicesc, vizitează site-ul THEOFANIA.RO → https://theofania.ro/  

➡️ 📲 Abonează-te pentru a urmări THEOFANIA.RO pe rețelele de socializare:

➥ Facebook: https://www.facebook.com/theofania.eori

➥ Instagram: https://www.instagram.com/theofania.eori/

➥ SoundCloud: https://soundcloud.com/theofania-eori

➥ Telegram: https://t.me/episcopia_italiei

➥ Telegram: https://t.me/TheofaniaIT

➥ WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaDoKwo0LKZAktnFqB0H

ro_RORO