Sinodiconul
care se citește în Duminica Ortodoxiei <Facerea Sfântului Patriarh Metodie>
traducere diacon Ioan Ică jr.
Mulțumire anuală datorată lui Dumnezeu în ziua în care am luat înapoi Biserica lui Dumnezeu, împreună cu arătarea dogmelor bunei-cinstiri [de Dumnezeu] si răsturnarea relelor cinstiri [de Dumnezeu] ale răutății. Urmând vorbelor profeților, cedând îndemnurilor apostolilor, învătați fiind de istoriile evangheliilor, prăznuim ziua înnoirii. Căci zice Isaia: „Să se înnoiască ostroavele înaintea lui Dumnezeu” [Is 41, 1; 46, 16] făcând aluzie la bisericile cele dintre păgâni; să nu fie însă bisericile pur și simplu zidirile si strălucirile lor, ci plinătatea bine-cinstirilor de Dumnezeu din ele și imnele și doxologiile cu care slujesc aceștia Dumnezeirea. Îndemnând același lucru, apostolul ne poruncește „să umblăm întru înnnoirea vieții” [Romani 6, 4] și „dacă este cineva în Hristos creație nouă” (II Corinteni 5, 17), să se reînnoiască (II Corinteni 4, 16; Coloseni 3, 10; Romani 12, 2). Iar cuvintele Domnului spun: „Și era sărbătoarea înnoirii (Templului) în Ierusalim și era iarnă” (Ioan 10, 22) arătând profetic: fie iarna duhovnicească în care neamul iudeilor punea în mișcare împotriva Mântuitorului obștesc furtunile și tulburarea uciderii mânjite cu sânge, fie iarna care întristează simțurile noastre trupești prin prefacerea aerului în ger. Căci a trecut, da, a trecut și peste noi iarna, dar nu orice iarnă, ci cea care revarsă cruzimea unei răutăți cu adevărat mari. Dar acum ne-a înflorit primăvara prielnică a harurilor lui Dumnezeu, în care ne-am adunat laolaltă să aducem mulțumită lui Dumnezeu pentru secerișul celor bune, încât și noi să putem spune mai îndreptățit decât Psalmistul: „Vara și primăvara Tu le-ai plămădit. Adu-ți aminte de aceasta” (Psalm 73, 17-18).
Fiindcă Dumnezeul minunilor i-a zdrobit de pământ pe vrăjmașii care-L ocărâseră pe Domnul și necinstiseră sfânta închinare adusă Lui în sfintele icoane și pe cei înălțați și semețiți în relele cinstiri de Dumnezeu, a dat de pământ trufia apostaziei și n-a trecut cu vederea glasul celor ce strigau către El: „Adu-ți aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care o port în sânul meu de la multe neamuri (păgâne), cu care m-au ocărât vrăjmașii Tăi, Doamne, cu care au ocărât schimbul Unsului Tău” (Psalm 88, 49-50), iar „schimb al Unsului (Hristosului)” sunt cei răscumpărați prin moartea Lui și care au crezut Lui prin cuvântul propovăduirii și întipărirea din icoane; prin care (amândouă) e recunoscută de către cei răscumpărați marea operă a economiei Lui săvârșite prin cruce și prin pătimirile și minunile Lui dinainte de cruce și de după cruce, iar plecând de la care (amândouă) imitarea pătimirilor Lui trece la apostoli, de aici la mucenici, iar prin aceștia coboară până la martiri și asceți.
De această ocară cu care vrăjmașii Domnului au ocărât schimbul Unsului/Hristosului Său, aducându-și aminte Dumnezeul nostru, mișcat până în măruntaiele Sale și înduplecat de cererile Maicii Sale, însă și ale apostolilor și ale tuturor sfinților care au fost insultați și socotiți nimic împreună cu icoanele Lui, pentru ca, așa cum au pătimit împreună cu El în trup, așa să fie părtași și la insultele aduse împotriva icoanelor Lui; aducându-și deci aminte de acestea, Dumnezeul nostru a lucrat astăzi ceea ce hotărâse în Sfatul Său ieri și a înfăptuit (cf. Isaia 46, 11) a doua oară ceea ce săvârșise mai înainte.
Căci prima dată, după mulți ani de luare în nume de rău și necinstire a sfintelor icoane, a întors buna-cinstire (de Dumnezeu) înapoi la ea însăși, iar acum, a doua oară, după aproape treizeci de ani de maltratări, ne-a adus nouă, nevrednicilor, eliberarea din greutăți, izbăvirea de cele care ne întristau, proclamarea din nou a bunei-cinstiri (de Dumnezeu), siguranța închinării la icoane și prăznuirea care ne aduce toate cele mântuitoare. Fiindcă în icoane vedem pătimirile Stăpânului pentru noi, crucea, mormântul, iadul omorât și prădat, luptele și cununile martirilor, și însăși „mântuirea” pe care Întâiul nostru Arbitru, Premiator și Încununat „a lucrat-o în mijlocul pământului” (Psalm 73, 12).
Această solemnitate o serbăm astăzi, în care bucurându-ne și veselindu-ne cu rugi și procesiuni, strigăm în psalmi și cântări:„Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu ești Dumnezeu Care faci minuni!” (Psalm 76, 14-15).
Căci pe cei ce nesocoteau slava Ta i-ai făcut de râs, iar pe cei semeți împotriva icoanei Tale i-ai arătat lași și fugari. În acestea deci fie mulțumirea către Dumnezeu și triumful Domnului asupra celor potrivnici; iar luptele și bătăliile împotriva iconomahilor le va arăta însă mai pe larg un alt cuvânt rostit și în scris.
Acum însă ca o odihnă după străbaterea pustiei, ajungând în posesia Ierusalimului duhovnicesc, imitând pe Moise, sau mai degrabă din porunca lui Dumnezeu, am socotit că e un lucru drept și datorat să gravăm din nou în inimile fraților ca pe o lespede alcătuită din blocuri mari de piatră și pregătită anume pentru primirea scrierii binecuvântările datorate celor ce păzesc legea și blestemele cărora li se supun pe ei înșiși cei care o încalcă (Deuteronom 27, 2-3; Iosua 8, 32-34). Drept pentru care spunem acestea:
1. Celor care mărturisesc venirea în trup a Cuvântului lui Dumnezeu cu cuvântul, cu gura, cu inima și cu mintea, în scris și în icoane, veșnică fie pomenirea!
2. Celor ce știu deosebirea în ființe a unicei și aceleiași ipostase a lui Hristos și acesteia îi atribuie creatul și necreatul, văzutul și nevăzutul, pătimitorul și nepătimitorul, circumscrisul și necircumscrisul, Ființei dumnezeiești atribuindu-i necreatul, nevăzutul și cele asemănătoare, iar firii omenești îi recunosc atât prin cuvânt, cât și prin icoane, celelalte, între care și circumscrisul, veșnică fie pomenirea!
3. Celor ce cred, propovăduiesc și binevestesc cuvintele prin litere, iar realitățile prin figuri, și că atât propovăduirea prin cuvinte, cât și întărirea adevărului prin icoane duc la un singur folos, veșnică fie pomenirea!
4. Celor ce prin cuvânt își sfințesc buzele și apoi prin cuvânt îi sfințesc pe cei care-l ascultă, și care știu și propovăduiesc în chip asemănător că prin icoane se sfințesc și ochii celor care le văd, iar mintea se înalță prin ele spre cunoașterea lui Dumnezeu la fel ca și prin dumnezeieștile lăcașuri, prin sfintele vase și celelalte obiecte sfinte, veșnică fie pomenirea!
5. Celor care știu că toiagul, tablele, chivotul, candelabrul, masa și altarul tămâii (din Legea Veche) o preschițau și prefigurau pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Maria și doar o prefigurau, dar ea nu era însăși aceste lucruri, ci a fost o Copilă, care rămâne și după nașterea lui Dumnezeu Fecioară, și de aceea decât să o înfățișeze umbratic în prefigurări desenează în icoane mai degrabă însăși Copila, veșnică fie pomenirea!
6. Celor ce știu și primesc vedeniile profeților așa cum le-a configurat și întipărit însăși Dumnezeirea, care cred în cele pe care au povestit că au văzut corul profeților și țin cu tărie predania scrisă și nescrisă care a trecut prin apostoli și părinți, și de aceea care desenează și cinstesc cele sfinte în icoane, veșnică fie pomenirea!
7. Celor care-l înțeleg pe Moise atunci când spune: „Luați aminte la voi înșivă că în ziua în care Domnul Dumnezeu a grăit în Horeb pe munte, glas de cuvinte ați auzit, dar asemănare n-ați văzut” (Deuteronom 4, 12.15), și știu să răspundă drept: Dacă am văzut ceva, atunci am văzut cu adevărat – cum ne-a învățat (Ioan), fiul tunetului – „ceea ce era dintru început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut, ceea ce am privit cu ochii noștri și mâinile noastre au pipăit din Cuvântul Vieții, și de acestea dăm mărturie” (I Ioan 1, 1-2) și, iarăși, cum spun ceilalți ucenici ai Cuvântului: „Am mâncat și am băut împreună cu El” (Faptele Apostolilor 10, 41), nu numai înainte de pătimire și înviere; așadar, celor ce au primit de la Dumnezeu puterea de a deosebi porunca din lege de învățătura din har și știu că ceea ce în aceea era nevăzut în acesta este văzut și pipăit, și de aceea desenează în icoane cele văzute și pipăite și se închină lor, veșnică fie pomenirea!
Cum au văzut profeții, cum au învățat apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatizat dascălii (Bisericii), cum a gândit împreună lumea locuită, cum a strălucit harul, cum s-a arătat adevărul, cum a fost alungată minciuna, cum a luat îndrăznire înțelepciunea, cum a biruit Hristos adevăratul Dumnezeul nostru și pe Sfinții Lui în cuvinte, în scrieri, în înțelesuri, în jertfe, în lăcașuri și în icoane, Unuia închinându-ne și venerându-L ca pe un Dumnezeu, iar pe ceilalți cinstindu-i din pricina Stăpânului comun ca pe niște adevărați slujitori ai Lui, atribuindu-le închinarea potrivit relației.
Aceasta e credința apostolilor, aceasta e credința părinților, aceasta e credința ortodocșilor, aceasta e credința care a întărit lumea locuită!
Pe lângă acestea să-i elogiem frățește și părintește pe propovăduitorii bunei-cinstiri (a lui Dumnezeu) spre slava și cinstea bunei-cinstiri pentru care au luptat, și să spunem (patriarhilor):
Lui Germanos (715-730), Tarasie (784-806), Nichifor (806-816) și Metodie (843-847), adevărați arhierei ai lui Dumnezeu, apărători și învățători ai Ortodoxiei, veșnică fie pomenirea!
Toate cele scrise împotriva sfinților patriarhi Germanos, Tarasie, Nichifor și Metodie să fie anatema!
Toate cele care au fost inovate și care au fost sau vor fi acționate împotriva predaniei bisericești, a învățăturii și regulii sfinților și slăviților Părinți să fie anatema!
Lui Eftimie (cca 751-831), Teofil (+ cca 829-833), Emilian (+ 829), slăviților arhiepiscopi mărturisitori, veșnică fie pomenirea!
Lui Teofilact (+ 828), Petru (+ 826), Mihail (+ 818) și Iosif (+ 829, fratele lui Teodor Studitul), fericiților mitropoliți, veșnică fie pomenirea!
Lui Ioan, Nicolae și Gheorghe, de trei ori fericiților arhiepiscopi și mărturisitori și tuturor episcopilor care gândesc la fel cu ei, veșnică fie pomenirea!
Lui Teodor, preacucernicului egumen al Studiului (756-826), veșnică fie pomenirea!
Lui Isaac (+ 817), făcătorului de minuni, și foarte profeticului Ioanichie (752-846), veșnică fie pomenirea!
Lui Ilarion (+ 844), preacuviosului arhimandrit și egumen al Dalmatului, veșnică fie pomenirea!
Lui Simeon, preacuviosului stâlpnic (766-844), veșnică fie pomenirea!
Așa cum aceste binecuvântări ale Părinților trec de la ei la noi, fiii lor, care imităm cu zel buna lor cinstire (de Dumnezeu), tot așa și blestemele îi cuprind pe ucigătorii de părinți și disprețuitorii poruncilor Domnului. De aceea toți în comun, ca plinătate a bunei-cinstiri (de Dumnezeu), aducem asupra lor blestemul sub care s-au supus pe sine ei înșiși:
1. Cei care cu cuvântul primesc „economia” în trup a lui Dumnezeu Cuvântul, dar nu suferă să o vadă prin icoane, și de aceea cu vorba se prefac că o primesc, dar în realitate tăgăduiesc mântuirea noastră, să fie anatema!
2. Cei care se alipesc rău de expresia „de necircumscris” și de aceea nu vor să înfățișeze în icoane pe Cel ce S-a făcut părtaș cu noi trupului și sângelui (Evrei 2, 14), Hristos adevăratul Dumnezeul nostru, iar plecând de aici se arată „fantasiaști” (adepți ai unei umanități fantasmatice/fantomatice a lui Hristos), să fie anatema!
3. Cei care primesc, măcar că nu vor, vedeniile profeților, dar nu primesc desenarea în icoane a celor văzute de aceștia – o minune! – încă înainte de Întruparea Cuvântului, ci flecăresc fie că văzătorilor li s-a arătat însăși acea Ființă insesizabilă și nevăzută, fie consimt că acestea s-au arătat celor ce le-au văzut ca niște icoane ale adevărului, ca niște prefigurări și figuri ale lui, dar nu suferă să fie înfățișate în icoane nici Cuvântul întrupat, nici Pătimirile Lui pentru noi, să fie anatema!
4. Cei care-L aud pe Domnul când zice: „Dacă ați crede în Moise, ați crede și în Mine” (Ioan 5, 46) și celelalte, încă și pe Moise când spune: „Profet ca mine va ridica Domnul Dumnezeu nostru dintre frații noștri” (Ioan 5, 46; Deuteronom 18, 15-18), după care spun că pe Profetul (vestit) îl primesc, dar nu introduc prin icoane harul și mântuirea a toată lumea aduse de acest Profet, când S-a arătat, cum a trăit împreună cu oamenii (Baruh 3, 38), cum a vindecat suferințe și boli fără leac, cum a fost răstignit, cum a fost îngropat, cum a înviat, cum a suferit și făcut pentru noi toate; așadar, cei care nu suferă să vadă în icoane aceste lucrări mântuitoare a toată lumea, nu le cinstesc și nici nu li se închină, să fie anatema!
5. Cei care stăruie în erezia luptătoare împotriva icoanelor (iconomahă), sau mai degrabă în apostazia luptătoare împotriva lui Hristos (hristomahă), și nu vor să fie readuși la mântuirea lor prin legea lui Moise, nici nu aleg să se reîntoarcă la bună cinstire (a lui Dumnezeu) prin învățăturile apostolilor, care nu se lasă convinși să se întoarcă înapoi din rătăcirea lor nici de îndemnurile și explicațiile părinților, nici nu se lasă înduplecați de acordul Bisericilor lui Dumnezeu din toată lumea, ci se dau o dată pentru totdeauna de partea iudeilor și elenilor/păgânilor – căci ceea ce aceia hulesc în chip nemijlocit față de Prototip, aceștia nu roșesc să îndrăznească prin intermediul icoanei Lui față de Însuși Cel înfățișat pe ea –; așadar, cei care sunt ținuți fără întoarcere în această rătăcire și care își astupă urechile înaintea oricărui cuvânt dumnezeiesc și învățături duhovnicești, ca unii ce sunt deja putreziți și se taie pe înșiși din trupul obștesc al Bisericii, să fie anatema!
Anastasie (730-754), Constantin (754-766) și Nichita (766-780) care au început ereziile sub împărații isaurieni, ca niște nesfințiți și călăuze ale pierzaniei, să fie anatema!
Teodot (815-821), Antonie (821-837) și Ioan (837-843), care și-au transmis unii altora cele rele și și-au urmat unii altora în reaua-cinstire (de Dumnezeu), să fie anatema!
Pavel care s-a întors înapoi la Saul și Teodor cel supranumit și Gastis, Ștefan Molitis și Teodor Kritinos și Laludios Leon și, pe lângă aceștia, oricine este asemenea cu cei ziși în reua-cinstire, oricare ar fi rangul lui în cler, demnitatea și funcția lui, și toți aceștia care stăruie în reua-cinstire, să fie anatema!
Toți ereticii să fie anatema!
Sinedriul (Hieria-Vlaherne, 754) care fremăta împotriva cinstitelor icoane, să fie anatema!
Cei care iau zicerile dumnezeieștii Scripturi împotriva idolilor ca spuse despre veneratele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru și ale sfinților Lui, să fie anatema!
Cei care sunt în comuniune cu bună știință cu cei care insultă și necinstesc sfintele icoane, să fie anatema!
Cei ce spun că un altul (Constantin V, 741-775) pe lângă Hristos Dumnezeul nostru ne-a izbăvit din rătăcirea idolilor, să fie anatema!
Cei care cutează să spună că Biserica catholică a primit cândva idoli, ca unii ce răstoarnă taina (Întrupării) și insultă credința creștină, să fie anatema!
Dacă ia cineva apărarea cuiva din erezia acuzatorilor creștinilor (iconoclaștilor), fie el în viață, fie mort, să fie anatema!
Dacă nu se închină cineva Domnului nostru Iisus Hristos circumscris în icoană potrivit umanității, să fie anatema!
Mulți ani împăraților!
Dumnezeu să păzească stăpânirea lor!
Dumnezeu să dea pace împărăției lor!
Împărate ceresc, păzește-i pe împărații pământești!
Lui Mihail, ortodoxul nostru împărat (842-867), și Teodorei (842-856), mama lui, veșnică pomenirea!
Lui Germanos, Tarasie, Nichifor și Metodie, slăviților patriarhi, veșnică fie pomenirea!
Sfânta Treime i-a slăvit!
Implorându-L pe Dumnezeu să fim și noi povățuiți și întăriți prin luptele, isprăvile și învățăturile lor până la moarte pentru buna-cinstire (a lui Dumnezeu) și cerându-I să ne arate până la sfârșit imitatori ai vieții lor dumnezeiești, fie să ne învrednicim și noi de cele cerute cu îndurările, harul și milele marelui și întâiului nostru Arhiereu, Hristos adevăratul Dumnezeul nostru, cu soliile preaslăvitei noastre Stăpâne de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria, ale îngerilor celor cu chip dumnezeiesc și ale tuturor Sfinților. Amin.
Sinodiconul care se citește în Duminica Ortodoxiei (Facerea Sfântului Patriarh Metodie), traducere Ioan Ică jr., în Teodor Studitul, În apărarea sfintelor icoane – dosarul unei rezistenței teologice, studiu introductiv și traducere de diacon Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2017, p. 434-445.
RO 
IT