Sfinții Trei Ierarhi | Stâlpi ai Ortodoxiei și Învățători ai Dreptei Credințe
Ev. Matei 5, 14-19
Astăzi Biserica strălucește de bucurie duhovnicească, prăznuind pe cei trei mari luminători ai Ortodoxiei: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur. Acești trei sfinți, precum stelele cerului, au luminat întreaga lume prin învățăturile lor, prin viața lor sfântă și prin dragostea lor față de Dumnezeu și de aproapele. Acești mari ierarhi și învățători ai Bisericii timpurii, au jucat roluri fundamentale în conturarea teologiei creștine și în apărarea credinței ortodoxe împotriva ereziilor vremii.
În Biserica răsăriteană au fost numiți Cei Trei Sfinți Mari Ierarhi, datorită contribuției lor teologice universale, care depășește granițele geografice și culturale ale lumii. În predica de pe munte, Hristos Însuși spune: „așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5, 16) – această lumină, cei trei mari ierarhi, au împărtășit-o prin viețile lor pline de sfințenie, devenind modele de curăție, binecuvântare și de curaj în propovăduirea Adevărului.
Mărturisirea unității
Astăzi ne aflăm înaintea unei mari lecții duhovnicești pe care Biserica ne-o transmite prin praznicul Sfinților Trei Ierarhi. Fiecare dintre acești sfinți este prăznuit în mod individual în luna ianuarie – Sfântul Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul pe 25 ianuarie și Sfântul Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie. Însă Biserica, în înțelepciunea ei, a rânduit o zi de cinstire comună, la 30 ianuarie, în care îi prăznuim împreună ca pe cei trei mari luminători ai Ortodoxiei.
De ce a ales Biserica să îi unească într-o singură sărbătoare? Aceasta este o mărturisire a unității în credință și în mărturisire – a faptului că darurile individuale, atunci când sunt puse în slujba comuniunii, aduc rod bogat și binecuvântare multă.
Fiecare dintre noi, în trupul tainic al lui Hristos, are un dar de la Dumnezeu, un talant care trebuie pus în lucrare pentru zidirea întregului. Sfântul Apostol Pavel ne învață atât de frumos în acest sens: „Precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa şi noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora” (Rm. 12, 4-5).
În Biserică nu există competiție între daruri, pentru că toate sunt de la Dumnezeu și toate sunt necesare pentru viața duhovnicească a comunității. Nu contează dacă unii sunt mai înzestrați intelectual sau oratoric, alții mai smeriți sau mai harnici în lucrarea lor – ceea ce contează este ca fiecare să-și aducă darul în comuniune cu ceilalți.
Viața și lucrarea celor Trei Mari Ierarhi
Sfântul Vasile cel Mare (330–379) – a fost unul dintre cei mai importanți artizani ai teologiei creștine despre Sfânta Treime. El este și cel care a scris regulile monahale care au influențat profund viața ascetică, fiind în același timp și un model de slujire socială, prin organizarea primelor instituții caritabile creștine. S-a remarcat prin răspunsul său neobosit la chemarea slujirii aproapelui. Ca păstor de suflete și teolog, el a formulat și tâlcuit doctrinele esențiale privind învățătura despre Sfânta Treime, iar ca filantrop, a construit spitale, aziluri și alte instituții pentru cei nevoiași. „Dacă dorești să-L iubești pe aproapele tău, nu-l disprețui atunci când este într-o stare umilitoare, ci ajută-l”, spunea atât de frumos Sfântul Vasile cel Mare.
Sfântul Grigorie Teologul (329–390) – supranumit „Cântărețul Treimii”, a adus o contribuție de neegalat în nuanțarea relațiilor dintre persoanele Sfintei Treimi. Scrierile sale, de o profunzime teologică și poetică mai mult decât adâncă, au inspirat dogmatica ortodoxă, iar discursurile sale împotriva ereziei ariene au consolidat ortodoxia în fața rătăcirilor doctrinare ale vremii. Al doilea după Ioan Evanghelistul, care a primit calificativul de Teolog, pentru profunzimea scrierilor sale, ne-a învățat că „Teologia nu este altceva decât o pregătire pentru contemplarea lui Dumnezeu”. El este cel care ne cheamă la o relație vie și personală cu Dumnezeu, prin rugăciune și meditație profundă asupra tainelor dumnezeiești. Prin cuvintele sale inspirate, el a luminat întreaga Biserică, arătând că Hristos este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (In. 1, 9).
Sfântul Ioan Gură de Aur (347–407) – cel mai mare predicator pe care l-a avut vreodată Biserica, a excelat prin tâlcuirea Scripturii și prin abordarea problemelor sociale. Scrierile sale pastorale și omiletice, alături de comentariile biblice, au devenit izvoare de referință în teologia creștină. A fost cunoscut pentru darul său deosebit de a predica, lăsând o moștenire de cuvinte pline de înțelepciune și de putere. El ne învăță atât de adânc că: „Nimic nu este mai tare decât rugăciunea; ea face posibile lucrurile imposibile”. Sfântul Ioan Gură de Aur a combătut nedreptatea socială, chemând mereu pe toți la pocăință și iubire adâncă pentru Dumnezeu și pentru aproapele.
Unitatea întruchipată de cei Trei Sfinți Ierarhi
În secolul al XI-lea, la Constantinopol, au reizbucnit cu intensitate dezbateri mai vechi legate de întrebarea: „Care dintre cei trei mari ierarhi ai Bisericii este cel mai mare?”. Aceste controverse, marcate de numeroase opinii contradictorii, au divizat clerul și credincioșii din acea vreme. Unii îl considerau pe Sfântul Vasile cel Mare superior, datorită rigurozității învățăturilor sale și a filantropiei exemplare. Alții îl ridicau pe Sfântul Grigorie Teologul deasupra celorlalți, pentru profunzimea teologică și pentru eleganța scrierilor sale. În același timp, mulți îl cinsteau pe Sfântul Ioan Gură de Aur drept cel mai mare dintre ierarhi, admirând darul său oratoric și apropierea sa față de popor.
Pe măsură ce aceste discuții aprinse continuau să dezbine comunitatea creștină, Dumnezeu a intervenit pentru a aduce pace și unitate în popor. În anul 1084, celor trei sfinți ierarhi le-a fost rânduit să i se arate în vis Sfântului Ioan Mauropous, episcopul Evhaitelor – cunoscut și sub numele de Ioan Evhaitul, prăznuit pe 14 iunie sau 5 octombrie. În această vedenie minunată, cei trei sfinți ierarhi i-au spus episcopului că în fața lui Dumnezeu ei sunt egali în sfințenie, în vrednicie și în lucrarea lor pentru mântuirea oamenilor. Aceștia au rostit cuvinte lămuritoare către ierarh zicând: „nu este nici o separare și nici o dezbinare între noi. Fiecare, la vremea lui, a slujit după puterea ce i-a fost dată de Dumnezeu, contribuind împreună la zidirea și întărirea Bisericii”.
Mișcat de această revelație, Sfântul Ioan Mauropous a hotărât să stabilească o zi de prăznuire comună pentru cei trei ierarhi, pentru a pune capăt dezbinărilor și a evidenția unitatea lor în slujirea lui Dumnezeu. Data aleasă a fost 30 ianuarie, o zi care sintetizează lumina vieții și a învățăturilor lor. Această hotărâre a fost primită cu bucurie de credincioși și de clerul din capitala imperiului bizantin, iar disputele privind întâietatea unuia sau altuia dintre ierarhi au încetat.
Astfel, praznicul Sfinților Trei Ierarhi a devenit nu doar o mărturie a sfințeniei lor, ci și un simbol al armoniei și al unității în Biserică, chemându-i pe toți credincioșii să depășească dezbinările și să urmeze exemplul lor de iubire, smerenie și de dăruire.
Veacul al IV-lea – de la derivă la binecuvântare
Pentru a înțelege mai bine contribuția adusă de Sfinții Trei Ierarhi, trebuie să coborâm cu mintea în veacul al IV-lea, perioada în care acești mari sfinți au trăit și au propovăduit cuvântul adevărului. Aceasta a fost o vreme de răscruce pentru Biserică. După aproape trei secole de persecuții, în anul 313, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milano, care a adus libertate creștinismului. Creștinii au putut, în sfârșit, să iasă din catacombe, să mărturisească public credința și să-și zidească biserici.
Cu toate acestea, numărul creștinilor la acea vreme era încă foarte mic. Istoricii ne spun că în secolul al IV-lea, doar 10-20% din populația Imperiului Roman era creștină. Misiunea Bisericii era una imensă: să îi aducă pe păgâni la lumina Evangheliei fără constrângere, căci credința adevărată nu se putea impune cu forța.
Aici, în acest context istoric, au apărut cei trei mari ierarhi, luminători ai lumii, care prin viața lor sfântă, prin misiune neobosită și prin scrierile teologice, au scos din derivă un imperiu întreg, punându-l pe făgașul binecuvântat al convertirii către creștinism.
Măreția celor Trei Sfinți Ierarhi
Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur nu au fost doar mari teologi și păstori ai Bisericii, ci și cei mai străluciți intelectuali ai timpului lor. Proveniți din familii nobile, cu educație aleasă la cele mai înalte școli ale vremii – Atena, Antiohia și Cezareea – acești sfinți au unit cultura vremii lor cu lumina revelației dumnezeiești. Au fost asceți, rugători și mărturisitori ai adevărului, dar și minți luminate, care au înțeles nevoia de a propovădui Evanghelia pe înțelesul tuturor.
Datorită lor creștinismul a câștigat numeroase suflete, dar a și a modelat cultura răsăriteană într-o măsură de neegalat. Sfântul Vasile a întemeiat așezăminte social filantropice și a apărat credința ortodoxă în fața ereziilor. Sfântul Grigorie Teologul a fost pătrunzător în tainele Sfintei Treimi și a dus teologia la culmi de frumusețe și de profunzime nemaivăzute până atunci. Sfântul Ioan Gură de Aur, prin cuvântul său de foc, a chemat la pocăință, dreptate și iubire față de aproapele. Ei sunt pilde vii ale faptului că, credința și cultura, teologia și rațiunea, nu sunt în contradicție nici în opoziție, ci se completează și se întregesc reciproc.
Cinstirea Sfinților Trei Ierarhi
Cele două canoane cântate la utrenia praznicului Sfinților Trei Ierarhi reprezintă un tezaur de spiritualitate liturgică și sunt atribuite Sfântului Ioan Mauropous, episcopul Evhaitelor, cel care a și avut vedenia sfinților care i-au mărturisit unitatea în sfințenie. Aceste imne, pline de profunzime teologică și frumusețe poetică, sintetizează în cuvinte adânci sfințenia, învățătura și lucrarea celor trei mari luminători ai Ortodoxiei. Ele sunt cântări de laudă și de recunoștință aduse Sfinților Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, punând în lumină contribuția fiecăruia la zidirea și întărirea Bisericii lui Hristos.
De-a lungul veacurilor, Sfinții Trei Ierarhi au fost cinstiți nu doar ca modele de sfințenie și teologi desăvârșiți, ci și ca protectori ai educației teologice. Aceștia sunt considerați ocrotitorii instituțiilor de învățământ teologic, fiind un exemplu de îmbinare a înțelepciunii omenești cu cea dumnezeiască. Învățătura lor stă la temelia formării duhovnicești și intelectuale a preoților și a teologilor, inspirând generații întregi să trăiască și să propovăduiască adevărul credinței ortodoxe.
Cinstirea Sfinților Trei Ierarhi s-a concretizat și în ctitorirea multor biserici închinate lor, atât în marile orașe, cât și în sate, unde comunitățile au găsit în aceștia mijlocitori puternici și ocrotitori cerești. În România, unele dintre cele mai de seamă lăcașuri de cult dedicate lor sunt adevărate simboluri ale artei și credinței ortodoxe.
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, cea mai strălucită ctitorie a voievodului Vasile Lupu, reprezintă un exemplu unic de artă și spiritualitate bizantină. Această bijuterie arhitectonică impresionează prin fațadele sale decorate cu un rafinament extraordinar, care combină influențe Orientale și Occidentale, fiind un simbol al unității culturale și spirituale a poporului român. De asemenea, această biserică a fost martora unor momente istorice importante, precum aducerea moaștelor Sfintei Parascheva în Moldova.
Un alt lăcaș de seamă este Catedrala Mitropolitană din Timișoara, care poartă același hram. Aceasta se remarcă prin arhitectura sa monumentală și este un simbol al Ortodoxiei în vestul țării. Prin dimensiunea și frumusețea sa, catedrala este un loc de închinare și de mângâiere pentru credincioșii din această parte a țării, reflectând lumina spirituală a celor trei mari ierarhi.
Astfel, cinstirea Sfinților Trei Ierarhi rămâne vie nu doar prin rugăciunile și slujbele bisericești, ci și prin moștenirea culturală și arhitectonică pe care o inspiră, fiind un exemplu de comuniune între credință, artă și educație teologică.
Unitatea Credinței și a faptelor
Așa cum în veacul al IV-lea creștinismul a fost puntea de lumină într-un imperiu dezbinat, tot așa și în zilele noastre, credința, cultura și unitatea sunt esențiale pentru a ne păstra identitatea și demnitatea ca neam și ca societate.
Sfântul Împărat Constantin a înțeles că un imperiu nu poate rezista fără o credință comună. La fel și noi, trebuie să înțelegem că națiunea noastră nu va dăinui decât dacă ne vom păstra limba, cultura și credința strămoșească. Sufletul unui popor este spiritualitatea sa, iar aceasta este hrănită de Biserică. Un stat fără Dumnezeu este un trup fără suflet, iar o cultură fără credință este lipsită de lumină și de sens.
Astăzi, când sărbătorim și Ziua Facultăților de Teologie, înțelegem cât de importantă este legătura dintre Biserică, educație și viața comunității. Cultura și credința trebuie să meargă mână în mână, așa cum Sfinții Trei Ierarhi ne-au arătat atât de limpede. Numai așa putem construi un viitor în care Dumnezeu să fie în centrul vieții noastre, iar valorile noastre să dăinuie în timp.
Să învățăm din viața și lucrarea Sfinților Trei Ierarhi să unim credința cu fapta, cultura cu rugăciunea și dragostea cu adevărul. Aceasta este moștenirea lor și chemarea noastră ca Biserică și neam în aceste vremuri de derivă, care oglindesc și criza vremurilor în care au dăinuit marii sfinți ai Bisericii. Să ne rugăm ca Dumnezeu, prin mijlocirea Sfinților Trei Ierarhi, să ne dăruiască puterea de a crește împreună în unitate, în lumină și în dragoste, spre slava Lui și spre binele nostru aici și în veșnicie.
–
„Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii şi lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.”
Tropar la prăznuirea Sfinților Trei Ierarhi
† Atanasie de Bogdania