Sfântul Ierarh Miroclie (29 noiembrie, †318) a fost al VII-lea episcop de Milano, fiind contemporan cu Sfântul împărat Constantin cel Mare. Sfântul Miroclie este Ierarhul de Milano care a luat parte la semnarea acordului scris între împăratul Constantin cel Mare și Liciniu, acord cunoscut ca Edictul de la Milano. Contemporane cu episcopatul său au fost alte două evenimente importante pentru creștinism și anume: Conciliul de la Roma din 2-5 octombrie 313 împotriva ereziei donatiste, organizat de Sfântul Melchiadie, episcopul Romei (†11 ian.) și Conciliul de la Arles din 1 octombrie 314. Pe listele de prezență la cele două concilii, Sfântul Miroclie se află pe I-ul loc în lista episcopilor italieni (Conciliul de la Roma), pe al VI-lea loc în lista de la Arles și pe al XVI-lea în lista episcopilor care au semnat scrisoarea către Episcopul Silvestru al Romei († 2 ian.). Sfântul Ierarh Ambrozie îl numește pe Miroclie, unul dintre iluștrii săi predecesori, dimpreună cu Sfinții Ierarhi Dionisie (†25 mai 359) și Eustorghie (†18 sept. 355), considerându-se moștenitorul său spiritual, de aceea refuză să le dea arienilor în 386 bazilica în care Sfântul Miroclie fusese înmormântat. În cronologia episcopilor milanezi din domul orașului, Sfântul Miroclie apare după Sfântul Ierarh Maternian (†18 iulie 304) cu perioada de episcopat între 304-325.
Sfântul Ierarh Protasie (24 noiembrie, †353) a fost al IX-lea episcop milanez, având ca ani de pastorație 342-353. Nu sunt multe datele cunoscute despre viața sa dar două mari evenimente ale vieții bisericești îl pun în ceata mărturisitorilor dreptei credințe: a apărat cauza Sfântului Atanasie al Alexandriei contra arianismului și a participat la sinodul de la Sardica din 343-344. În scrierile sale, Atanasie amintește de vizita sa la Milano și de sprijinul acordat de Protasie și de alți ierahi ai zonei, în întâlnirea sa cu împăratul Constans I. Acest episod a avut loc în perioada aprilie-mai a anului 342. Numele Sfântului Protasie apare în mai multe documente ale vremii sale, unele conservate de Sfântul Ilarie de Poitiers precum și scrieri de-ale Sfântului Atanasie.
În scrierile Fericitului Augustin aflăm de mai multe minuni petrecute la mormântul Sfântului, printre care și minunea vindecării unui copil orb, minune la care Fericitul Augustin a fost martor.
Sfântul Ierarh Magnus (5 noiembrie, †530) a fost al XXV-lea episcop al episcopiei de Milano. Nu sunt multe informaţiile rămase despre viaţa sa dar într-o antologie de poezii din secolele XI-XIII aflăm despre zelul cu care și-a asumat chemarea episcopatului.
Pentru virtuţi, pentru fapte, pentru merite și pentru nume, Magnus fu urmă, oglindă, lumină și imagine distins strălucitoare, îmbogățit de harul Domnului, iubindu-L întotdeauna cu toată puterea sa. El, care avea nădejdea sigură în Dumnezeu, nu a știut vreodată să se laude cu faptele bune sau să se abată de la ajutorarea celor îndurerați. Hotărât în a face bine celor săraci, în îmbrăcarea celor goi și în eliberarea prizonierilor de jugul cel greu, a fost demn de darurile făgăduite ale marii Împărăţii, înfrângând săgețile puternice ale vrăjmașului său.
Sfântul Magnus a fost mare nu numai cu numele dar și cu faptele, urmând învăţăturii Domnului Hristos. A trecut la Domnul în anul 530 după, doisprezece ani de păstorire a turmei milaneze, fiind înmormântat în biserica „Sfântul Eustorghie” din Milano.
Presb. Andreea Tatiana Stîngă