Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea (Înomenirea) Cuvântului:
„(…) noi am fost motivul pogorârii Lui, și neascultarea noastră a făcut iubirea de oameni a Cuvântului ca Domnul să vină la noi și să Se arate între oameni. Pentru că noi am fost pricina întrupării Lui și pentru a noastră mântuire S-a lăsat mișcat de iubirea de oameni ca să Se sălășluiască în trup omenesc și Să se arate în el”.
„De aceea nu I-a venit moartea trupului de la Sine, ci din uneltire, că chiar moartea pricinuită Lui de alții să o desființeze. Căci precum un atlet viteaz, mare în cugetare și bărbăție, nu-și alege singur pe cei cu care luptă (…), la fel și Viața tuturor, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu și-a ales El moartea trupului, ca să nu pară că Îi este frică de o alta, ci a primit să o rabde pe cea aleasă de alții și mai ales pe cea socotită de vrăjmașii Lui ca cea mai cumplită, mai de ocară și mai greu de răbdat, ca, desființând-o El și pe aceasta, să fie crezut că este Viața, iar stăpânirea morții să fie deplin înlăturată. Deci s-a petrecut ceva minunat și uimitor: chiar moartea de ocară, pe care au socotit ei să I-o pricinuiască, a fost trofeul (mijlocul de biruință) împotriva morții”.
Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor. Tratat despre Întruparea Cuvântului. Trei Cuvinte împotriva arienilor, traducere, studiu introductiv și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, col. Scrieri * Traduceri * 7 de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 137; 173; 177; 178.
Adam „se afla în mâna lui Dumnezeu, prin viața în sfințenie, și era ca un pom bine înflorit și de viță cu totul aleasă. Dar când, amăgit de răutatea șarpelui, a fost scos din cele de la început și a fost văzut nesocotind porunca dumnezeiască, atunci smulgându-se din așezarea și rădăcina dintâi, s-a rostogolit din mâna Celui ce-l susținea în sfințenie și a lunecat pe pământ, adică a căzut fără vlagă din înălțimea virtuții, la o cugetare care îmbrățișează cele trupești. Așa s-a îmbolnăvit de o răutate neînfrânată, nemaideosebindu-se, după părerea mea, întru nimic de șarpe. Așa a fost dezbrăcat de împărăția și slava de la început și a fost scos din rai și din desfătare”.
„Căci unul pentru toți a murit, Cel ce a fost prețul pentru toți. Și și-a dat sufletul Său schimb pentru al nostru, punând frâu răutății diavolului și oprind pâra păcatului ce ne tiraniza, împotriva noastră și limbuția neînfrânată ce-i acuza pe toți de păcate”, „căci călcarea legii dumnezeiești și disprețuirea voilor Stăpânului, are ca pedeapsă moartea. Stricându-se (corupându-se) astfel firea oamenilor, S-a milostivit Făcătorul de noi; drept aceea S-a făcut Unul-Născut om și a purtat trup supus prin fire morții, ca suportând pentru noi moartea ce atârna asupra noastră, să desființeze păcatul și să oprească pe Satana care ne acuza, întrucât am achitat în El pedepsele vinovățiilor pentru păcat. Căci «Acesta ridică păcatele noastre și pentru noi suferă dureri», după cuvântul proorocului (Isaia 53, 4). Sau nu cu rana Lui ne-am vindecat noi ?”.
„Căci s-a adus pe Sine pentru noi spre miros de bună mireasmă și de aceea a fost și arhiereu. Deci El este Arhiereul, El tămâia cea compusă și subțire”.
Hristos „e înaintea Domnului, adică în ochii Tatălui. Căci când S-a făcut Unul Născut ca noi, atunci a și intrat în Sfânta Sfintelor, printr-un cort mai mare și mai desăvârșit, adică în cer, ca să se arate acum, precum s-a scris, în fața lui Dumnezeu pentru noi (Evr. 9, 24). Căci nu se înfățișează pe Sine în fața Tatălui, ci pe noi întru Sine, care am căzut de la fața și de la ochii Lui, din pricina neascultării lui Adam și a păcatului care a stăpânit peste toți. În Hristos deci am dobândit apropierea și îndrăzneala spre intrarea în Sfânta Sfintelor, precum ne-a spus înțeleptul Pavel. Căci precum ne-am sculat și am șezut întru cele cerești în Hristos, tot așa în El am ajuns în fața Tatălui”.
„Emanuil a fost hirotonit de Dumnezeu și Tatăl legiuitor și arhiereu peste noi, aducându-se pe Sine Însuși jertfă pentru noi (Evr. 9, 14), (…) așadar, Cuvântul S-a pogorât din cer și S-a făcut ca noi, slujitor (liturghisitor) al celor sfinte și în cortul adevărat pe care l-a zidit Domnul și nu omul”.
Hristos (cf. Isaia 53, 4) „se junghie înaintea Domnului, pentru că Tatăl consimte cu trebuința ca Fiul să fie omorât pentru noi. Căci nu se întoarce văzând cum e junghiat. Pentru că deși laudă faptul că a dat să pătimească, știe că pătimirea lui Emanuel pentru noi e mântuitoare lumii. Așadar, El însuși ridică păcatele noastre și pentru noi suferă dureri, răbdând omorârea pe cinstita cruce pentru noi”.
„Căci toți la un loc am fost răscumpărați prin sângele lui Hristos, păgâni și iudei” (cf. Rm. 3, 29-30), Hristos vițelul (cf. Lev. 4, 1-12) „adică El însuși este jertfa cea sfântă, care răspândește buna mireasmă prin virtuți, ale căror chipuri (tipuri) sunt cele dinlăuntru. Căci virtuțile sunt ascunse în noi și așezate înlăuntrul minții. Și tot El e Cel ce pătimește afară de poartă și curăță prin moartea trupului Său și pe cei întinați”.
„Căci rădăcina neamului omenesc a murit ca o mamă în Adam. Dar cei născuți din ea, adică noi, odrăslim din nou și suntem și ne mântuim în Hristos, avându-L pe El ca viață și ca pe o a doua rădăcină a neamului”.
Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea întâi(Închinarea și slujirea în duh și adevăr),traducere, introducere și note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, col. PSB,volumul 38, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, p. 79-80; 108; 109; 306; 337; 338-339; 348; 349; 359.
