Joi, 29 iunie 2023, Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost cinstiți la Centrul Eparhial de la Roma prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat că Sfinții Apostoli Petru și Pavel pecetluiesc temelia credinței noastre, vădesc adevărul în ceea ce noi credem și aduc în față prin epistolele, mărturiile și propovăduirea făcută cu timp și fără timp, ceea ce stă în inima creștinismului: Hristos, Mântuitorul nostru. Mesajul evanghelic propovăduit constă într-o întoarcere de valori, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: când sunt slab, sunt tare, în neputințe se desăvârșește puterea harului, în durere răsare biruința, în necaz răsare bucurie, în suferință răsar lacrimile care deschid calea spre împărăție (II Corinteni 12).
Preasfințitul Atanasie a vorbit și despre faptul că în viața și activitatea celor doi apostoli vedem un paradox, ceva care pare de neînțeles: își dau viața pentru Hristos prin grele suferințe. Învățăm, așadar, că orice facem în această viață, fără ca să-L punem pe Hristos înainte, este nebunie: Crucea, fără Hristos este nebunie, suferința, fără Hristos este nebunie, întrucât fără Hristos nu găsim rost la ceea ce facem.
Predica ierarhului poate fi ascultată integral mai jos ⬇️
Departamentul de Comunicare și Imagine al EORI