Cu ajutorul Domnului, cu mijlocirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, ocrotitorul comunității noastre, și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, miercuri, 23 octombrie 2024, Parohia Ortodoxă din Pinerolo, Italia, prin preotul paroh Ciprian Ghizilă, a semnat actul de achiziție a spațiului liturgic situat în Via Archibugieri di San Giorgio 23, în care se slujește din data de 08 septembrie 2013.
Actul de vânzare – cumpărare, semnat la biroul notarial Occelli din Pinerolo, în prezența mai multor consilieri ai parohiei noastre, încununează demersul făcut de comunitatea ortodoxă din zona pineroleză în ultimii 5 ani, și a fost posibil cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care a avizat pozitiv proiectul intitulat „Întregirea patrimoniului comunității românești din Pinerolo” și a acordat finanțarea în vederea achiziției.
Ca urmare a acestui fapt, comunitatea românească a intrat în posesia unei biserici din secolul al XVIII-lea, care în decursul anilor a fost amenajată conform nevoilor pastoral-misionare specifice tradiției noastre ortodoxe, precum și a complexului parohial adiacent, format din 2 garsoniere și un spațiu de cateheză, unde se vor desfășura activitățile culturale, catehetice și social-filantropice ale parohiei noastre, menite să păstreze și să întărească comuniunea de credință, limbă și trăire specific românească în acest teritoriu, locuit de peste 2500 de români.
Mulțumim, întâi de toate, Domnului pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității noastre, în cei aproape 20 de ani de existență. Totodată, îndreptăm gânduri de aleasă recunoștință către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și tuturor ostenitorilor care au făcut posibil împlinirea acestui deziderat.
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni