Selectează o Pagină

Loading

Acest Sfințit Părinte, ne spun scrierile, se naște la mijlocul secolului I într-o familie nobilă romană. Fiind fiu ilegitim, este abandonat pe colinele Romei și alăptat de o lupoaică. Crescut astfel până la maturitate, Romulus este atras de predicile Sfântului Apostol Pavel, care avea o amplă lucrare în Roma anilor 60, se convertește și primește botezul chiar prin mâinile Apostolului. După convertirea sa, spune tradiția că Sfântul Romulus făcea foarte multe minuni.

 Lucrarea de propovăduire o începe în Roma dar o continuă în orașele Sutri și Nepi din regiunea Viterbo, apoi în Volterra – regiunea Toscana, unde întâlnește alți discipoli ai Sfântului Apostol Petru, pe Carisimo, Marchițian, Crescențiu și Dolcisimo, alături de care începe lucrarea de propovăduire în Fiesole. Din cauza numărului mare de păgâni, părăsesc orașul Fiesole, plecând în nordul Italiei și făcând cunoscută dreapta credință în Brescia, Lombardia și Bergamo. După un timp Sfântul Romulus primește poruncă de la îngerul Domnului, să se întoarcă în Fiesole dimpreună cu cei patru prieteni ai săi și să reînceapă acolo lucrarea lor. De data aceasta au loc o serie de convertiri și minuni aducând pe mulți la Hristos. Printre minunile făcute sunt amintite eliberarea tânărului Chelsie de duhul necurat și transformarea apei în sânge când femeia căreia îi ceruse apă îl refuză din cauza necredinței ei.

Convertirile în masă pe teritoriul orașului atrag atenția guvernatorului păgân care cere arestarea Episcopului Romulus și a celor patru însoțitori. Aceștia sunt duși la templu pentru a se închina zeităților păgâne dar refuzând aceasta sunt scoși în afara cetății, torturați și decapitați.

Trupurile martirilor sunt luate de creștini și îngropate la baza colinei, în stânga râului Mugnone, într-un cimitir din jurul orașului. În anul 1028, rămășițele pământești ale Sfântului sunt mutate în domul din Fiesole, construit în cinstea Sfântului.

Reprezentarea sa iconografică îl prezintă în veșminte arhierești, având Sfânta Evanghelie în mână, iar uneori alături de o lupoaică, amintindu-ne de creșterea sa minunată, în mijlocul animalelor sălbatice.

Presb. Andreea Tatiana Stîngă

ro_RORO
Copy link