Sfântul Ierarh Hermagora (Ermagora) a fost primul episcop de Aquilea iar Sfântul Fortunat diaconul său. Sfântul Apostol Petru, aflându-se în cetatea mult slăvită a Romei, a trimis pe Sfântul Marcu mai întâi la Aquilea pentru propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, după aceea în Egipt. La poarta de vest a cetății Aquilea se afla un tânăr lepros care știind că Marcu este un creștin tămăduitor de felurite boli, l-a rugat să-l vindece. Evanghelistul l-a atins apoi și i-a vindecat imediat brațul de boala cruntă a leprei. Tânărul, care se numea Ataulfo și era de neam nobil, a fugit acasă și i-a povestit tatălui său Ulfila totul. Acesta din urmă, la rândul său, s-a repezit la Sfântul Marcu și l-a rugat să-i vindece complet fiul. Marcu a răspuns rugăciunii și toți ai casei au îmbrățișat dreapta credință primind Taina Sfântului Botez. După câțiva ani de misiune în care se formase prima comunitate creștină din zonă, Sfântul Marcu se întoarce la Roma pentru a-l întâlni pe Sfântul Petru. În această călătorie a luat cu sine și pe Hermagora, creștin ferm și persoană corectă, pentru a fi hirotonit episcop de Sfântul Petru. Întors în patria sa, Hermagora a continuat să predice cu râvnă, făcând minuni, botezând, hirotonind preoți și diaconi, și trimițând misionari în orașele din regiunea Aquileiană. Și fiind ighemon în vremea aceea, Sevastie, preoții păgâni i-au cerut să-l cerceteze pe Hermagora, cel ce pustiise templele păgâne. Auzind ighemonul acestea, îndată a poruncit să fie arestat și cu vorbe ispititoare îl ademenea la închinarea cea pierzătoare de suflete. Dar Hermagora refuzând aceasta, cu bucurie și-a făcut din celula închisorii loc de rugăciune și de întâlnire cu Domnul. Prin rugăciunile sale, temnița era învăluită de o mireasmă neasemănată, iar întunericul s-a prefăcut în lumină prea strălucită. Temnicerul său, Ponțian, a cerut sfântul botez iar prin acesta mulți locuitori ai cetății au putut intra în închisoare pentru a asculta predicile Ierarhului Hermagora.
Mâniindu-se preoții idolatrii de cele întâmplate i-au cerut ighemonului să îl condamne la pedeapsa capitală, așa cum se întâmplă cu Sfântul Apostol Petru la Roma. Ighemonul Sevastie a așteptat trei zile pentru a lua o hotărâre prudentă pentru cetate, însă, în aceste zile iubitorul de Dumnezeu Hermagora nu a încetat a face rugăciuni pentru cei în nevoi; a tămăduit pe fiul unui anume Grigorie, posedat de duh necurat și a redat vederea unei matroane pe nume Alexandra și a botezat pe toți cei ai caselor lor. La cererea preoților săi a numit pe diaconul Fortunat, succesor al său în scaunul episcopal dar Domnul i-a vrut pe amândoi în împărăția Sa cea cerească și astfel au primit moarte mucenicească prin tăierea capetelor. Ighemonul a poruncit ca aceștia să fie uciși noaptea, pe ascuns, de teama revoltelor poporului. Ponțian, Grigorie și Alexandra au luat trupurile Sfinților și le-au îngropat cu cinste într-un cimitir, nu departe de zidurile cetății, iar în locul acela se săvârșeau mulțime de minuni.
Mai târziu pe mormântul lor s-a construit o biserică. Pe ruinele acesteia, astăzi se află bazilica construită în secolul al XI-lea. În cripta bazilicii din Aquilea sunt pictate scene din viețile Sfinților Hermagora și Fortunat ce datează din aceeași perioadă.
Sfintele lor Moaște au fost mutate în secolul al VI-lea în Grado, în bazilica Sfintei Eufemia, ca mai apoi, în secolul al XV-lea să fie redate comunității din Aquilea. Părticele din moaștele sfinților pot fi cinsitite și în Domul din Udine și la cel din Gorizia.
O mică părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Hermagora se află la Paraclisul episcopal de la sediul Episcopiei Ortodoxe Române, de la Roma.
Sfinților Sfințiți Mucenici, Hermagora și Fortunat rugați-vă pentru noi!
Psa. Andreea Tatiana Stîngă
RO 
IT