Selectează o Pagină

Loading

Mai unită cu Hristos decât toți sfinții, și de aceea mai presus de toți sfinții și îngerii, se află Maica Domnului, ca cea care L-a purtat în pântece pe Fiul Lui Dumnezeu zămislit și născut din ea ca om și apoi L-a purtat în brațe ca prunc și a rămas unită cu El prin afecțiunea omenească supremă pe care o trăiește o mamă față de fiul ei. Legătura ei cu Iisus este mai intimă decât legătura oricărui sfânt cu El, căci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat în brațe, I-a privit neîncetat fața și ochii, L-a alăptat și L-a iubit cu iubirea omenească culminantă, proprie unei mame, fiind identificată într-un anumit înțeles cu Fiul ei. De aceea „îndrăznirea” ei către El este mai mare ca a tuturor sfinților și iubirea ei față de noi se resimte de iubirea maximă a lui Hristos față de noi. Iconografia ortodoxă prezintă pe Iisus luându-i, la Adormirea ei, sufletul în brațele Lui, inversând purtarea Lui ca prunc în brațele ei. Iubirea Lui față de ea este tot atât de afectuoasă ca și iubirea ei față de El. Pruncul ajuns în plinătatea puterilor poartă în brațele Sale pe mama Lui rămasă cu puteri mai împuținate. În persoana ei a simțit și simte Iisus la maximum iubire omenească față de El și în afecțiunea Lui față de ea se include o afecțiune față de om în general, față de mamele umane și de iubirea lor pentru fiii lor.

În Maica Domnului avem în cer o inima de mama, inimă care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei și a bătut și bate ea la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea nu e o chestiune de justiție ci de iubire între Dumnezeu și oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte și culminantă concentrând-se într-o inimă de mamă și manifestând-se prin ea. Dumnezeu Cel întrupat ține seama de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui. Ea e darul cel mai de preț făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplătește cu nenumăratele Sale daruri. „Ce-ți vom aduce Ție, Hristoase…? Cerul Îți aduce pe îngeri, pământul îți aduce darurile lui. Dar noi oamenii îți aducem pe Maica Fecioară”, cântă Biserica la Nașterea Domnului.

„Maica Domnului premerge umanității și toți îi urmează”. Premerge și iubire, în curăție, în apropierea de Dumnezeu. Ea trece cea dintâi prin moartea pe care Fiul ei a făcut-o neputincioasă și, de aceea, în rugăciunea ce i se adresează la Adormire, toți îi cer ocrotire. „Întru Adormire, Născătoare de Dumnezeu, lumea nu o ai părăsit”. Înălțarea ei închide porțile morții, pecetea ei e pusă pe neant. E pusă de sus de Dumnezeu Omul și de jos, de prima „făptură nouă”, înviată și îndumnezeită.

De aceea Maicii Domnului îi cerem incomparabil mai des decât tuturor sfinților să se roage pentru noi și pentru toți ai noștri. Totdeauna, după două tropare adresate lui Dumnezeu, al treilea e adresat ei. Dacă fiecărui sfânt i se dedică o zi principală în anul bisericesc pentru cinstire și laudă, Maica Domnului este lăudată în fiecare zi, deși are și câteva sărbători la fel de importante dedicate ei în mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai să se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer și ei însăși multe lucruri. Ei ne adresam cu cereri ca acestea: „Tu mântuiește pe robii tăi de toate nevoile”; „Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi”; „Aleargă, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, și ne izbăvește pe noi de primejdii”; „Numai la tine nădăjduiesc și alerg sub acoperământul tău”; „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieții mele nu mă lăsa pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredința, ci tu însuti mă apără și mă mântuiește”. Necontenit se repetă refrenul: „PREA SFÂNTĂ NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, MÂNTUIEȘTE-NE PRE NOI” (gr: soson imas). Niciodată nu i se spune însă: „Miluiește-ne pre noi” (gr: eleison imas). Prin această expresie, adresată numai lui Dumnezeu, se afirmă credința că noi depindem întru totul de mila lui Dumnezeu. „MÂNTUIEȘTE-NE” adresat Maicii Domnului nu are sensul de MÂNTUIRE, ca operă înfăptuită de Hristos, ci de “SCĂPARE” sau “IZBĂVIRE” din diferite greutăți, necazuri, primejdii, ispite, care însă au și ele o legătură cu mântuirea.

Dar orice i se cere Maicii Domnului, i se cere totuși pentru faptul că este în unirea cea mai strânsă cu Fiul ei, deci El este în ultimă analiză izvorul a tot ajutorul pe care ni-l dă ea. Numai pentru că este Maica lui Dumnezeu Mântuitorul, i se cer și ei direct anumite ajutoare, nu pentru că ea ar fi mântuitoare, sau co-mântuitoare (co-redemprix, cum se tinde a se socoti în catolicism), căci ea nu poate fi pusă pe același plan cu Iisus Hristos, propriul autor al mântuirii. De foarte multe ori se spune că ea ne ajută pentru că mijlocește la Fiul ei cu deosebită eficiență: „Ocrotitoare creștinilor, neînfruntată, mijlocitoare către Făcătorul neclintită, nu trece cu vederea glasurile rugăciunilor celor păcătoși, ci aleargă ca o bună în ajutorul nostru, al celor ce strigăm cu credință către tine, grăbește spre mijlocire, aleargă spre rugăciune, cea care ocrotești pururea, Născătoare de Dumnezeu, pe robii tăi”.

Ajutorul ei este atât de necesar, fiindcă un motiv pentru care Hristos miluiește pe cei ce aleargă la El, este acela că o cinstesc pe Maica Lui. Căci cei ce nu o recunosc pe ea ca Născătoare a lui Dumnezeu întru feciorie și din puterea Duhului Sfânt, nu-L recunosc pe El însuși ca Dumnezeu. „Tărie și mântuire s-a făcut celor pierduți, Cel Ce S-a născut din tine, Stăpâna lumii, Care a mântuit din porțile iadului pe cei ce cu credință te slăvesc pe tine.” (din slujba înmormântării)

Faptul că ea este Maica lui Dumnezeu-Mântuitorul este și motivul pentru care ei îi acordăm nu numai venerare ca sfinților, ci supravenerare (hyperdulia). Această supravenerare se arată în mulțimea incomparabil mai mare de rugăciuni adresate ei, în cererea unor ajutoare direct de la ea, în motivarea celor adresate Mântuitorului, prin faptul că S-a născut din ea. Ea are o poziție unică în cultul Bisericii. Ea este deasupra tuturor creaturilor omenești îndumnezeite – și a îngerilor – unite în Hristos. Dar nu e identică cu Dumnezeu și cu Hristos, Dumnezeu-Omul. Ea e numai om. Dar e omul ridicat prin harul lui Hristos deasupra tuturor sfinților și mai venerată decât toți, fără să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu, sau ca lui Hristos, Dumnezeu Cel întrupat, închinare ca Celui de Care depindem în mod total și absolut în existența și fericirea noastră veșnică. Tot ce are ea, are ca și noi, prin Dumnezeu, și mai special prin Dumnezeu cel întrupat, deși are mai mult decât noi toți și s-a ridicat prin curăția și iubirea ei față de Dumnezeu, mai presus decât toată creația; și deși în solidaritatea pan-umană în Hristos, ea aduce mai multă iubire decât toate făpturile conștiente.


Preot Profesor Dr. Dumitru Stăniloae; „Teologia dogmatica Ortodoxa”, vol. III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1997; pag. 212-214.

ro_RORO
Copy link