Sfântul Mucenic Alexandru era de neam din cetatea Teba, din părțile Egiptului, crescut în dreapta credință și înveșmântat în virtuți alese. Aceste virtuți l-au făcut să fie ales centurion în legiunea tebană, compusă mai ales din soldați creștini, având ca general pe Sfântul Mavrichie (22 sept.). Această legiune avea 6600 de soldați (6666 după alte surse), mare parte dintre ei suferind moarte mucenicească. Sfântul Ierarh Eucherie (16 nov.), în Passio Acaunensium martyrum, notează că împăratul Maximian a fost trimis în Galia, în zona Lyonului, pentru a restabili ordinea, pentru aceasta dândui-se și legiunea tebană ca ajutor. O parte din armată, a rămas să petreacă un timp de odihnă cu împăratul în localitatea alpină Octodurum (azi Martigny, Elveția). Cu această ocazie, Maximian a ridicat un altar păgân și a ordonat soldaților să aducă jertfă idolului. Creștini de credință și neam, Sfântul Alexandru le spune soldaților:
Chiar dacă sunteți soldați ai lui Maximilian, sunteți și slujitori ai lui Iisus Hristos. Dacă însă, serviciul militar alterează inocența sufletului, dacă de la primul vă ridicați și cădeți, de la Domnul așteptați darurile cerești și veșnice. Chiar dacă va fi împotriva noastră, nu va fi niciodată adevărat că ne vom opune lui, deși cu armele în mână, la judecata sa nedreaptă,ci ne lipsim de el în numele dreptei credințe. Eu, voi, cei care suntem aici, suntem cu toții dispuși să murim nevinovați decât să trăim vinovați.
Încurajați de discursul Sfântului Alexandru și de verticalitatea căpeteniilor ostășești, Sfântul Mavrichie – generalul, Sfântul Exuperie – maestru de câmp, Sfântul Candid – senator, Sfântul Mavrichie și cei din subordinea lui au refuzat să se supună și s-au oprit în Agaunum (azi, Maurice d´Agaune) unde o parte din ei a primit mucenicia, armata fiind decimată. Dintre aceștia Sfântul Alexandru împreună cu câțiva soldați ai săi, Casie, Secund, Liciniu și Severin, au fugit în nordul Italiei, trecând râul Adda pedestru, dar au fost repede prinși, arestați și închiși în închisoarea Zevedea din Milano, pe situl acestei închisori aflându-se azi o biserică dedicată Sfântului Alexandru (Chiesa di Sant’Alessandro in Zebedia).
În scaunul episcopal milanez se afla la acea vreme, Sfântul Maternian (18 iul.), milostiv slujitor al Domnului, care văzând tirania cezarilor asupra creștinilor, pe mulți îi vizita în închisori întărindu-i în credință și răbdare. Așa a ajuns Sfântul și la Sfinții Martiri în închisoarea Zevedea, care, fiind legați cu lanțuri grele, cântau imne de laudă Domnului Ceresc, bucurându-se de pătimirile lor, ca unii ce sunt următori ai lui Hristos. Văzând temnicerul Silan bucuria Sfinților aduse cu sine pe doi prieteni, anume Xant și Carpofor, care ascultând învățăturile lui Alexandru, își deschiseră inimile spre credința cea adevărată și mărturisiră că și ei sunt creștini.
În acea perioadă, Maximian, terminând luptele cu triburile germane ce ocupaseră Galia s-a întors la Roma și poposind un timp la Milano a aflat pe atleții lui Hristos, Alexandru și soldații săi, și cu multe lingușeli și promisiuni încerca păgânul să îi atragă la credința idolească. Însă, Alexandru îi răspunse cu multă îndrăzneală:
Știi tu, Cezare, că slăvindu-te cu sângele nevinovat al camarazilor noștri, noi ne bucurăm să fim slujitori ai Înaltului Dumnezeu?! Nu-ți minți zeii, ci mai degrabă pe Dumnezeul cel Viu și Adevărat, căruia îi dăm slavă. Niciodată nu voi crede într-un simulacru din bronz sau din marmură, surd și mut, căruia voi îi aduceți tămâieri și jertfe omenești. În zadar te gândești că ne vei întoarce de la credința noastră. Noi Îl cinstim pe Dumnezeu, făcătorul și ziditorul lumii, în El ne punem nădejdea noastră. Nu ne pare rău! nici chinurile, nici agonia nu ne vor îndepărta de la voia noastră.
La aceste cuvinte, Maximian a renunțat la voia sa și a dat ordin să fie închiși și cu multe chinuri să fie înspăimântați ei și creștinii din Milano și împrejurimi, dar auzind acestea temnicericii îi eliberară pe Alexandru și camarazii săi.
În drum spre Como, întâlnind un cortegiu funerar, Alexandru atins de harul Duhului Sfânt spuse însoțitorilor săi: „Iată fraților, o minunată ocazie trimisă de Domnul nostru pentru a confirma adevărul credinței ortodoxe și pentru a slăvi numele Său. Să ne rugăm Domnului să redea viața acestui mort și să deschidă inimile și să dea sănătate acestui grup idolatru”.
Îngenunchind Alexandru și ridicându-și mâinile către cer, se rugă: „Dumnezeule cel mare, Tu, care pe toate le poți și la care nimic nu este greu, care pe toate le cunoști înainte de-a se întâmpla și care pe toate le împlinești cu înțelepciune, dreptate și bunătate, în mâinile tale stau și moartea și viața tuturor oamenilor, ascultă rugăciunile fierbinți ale slujitorilor Tăi și întoarce sufletul în trupul acestui nefericit, astfel încât recunoscându-și salvarea în Puterea Ta să Te laude, să te slăvească ca unul Dumnezeu și făcător al universului”.
Și, înviind acela, aducea slavă lui Dumnezeu și mulțumire Sfântului Alexandru, iar tot acel grup a îmbrățișat credința cea adevărată. Pe locul unde a avut loc minunea s-a construit și o biserică în cinstea Sfântului Alexandru (Chiesa di S. Alessandro Lasnigo). Continuându-și călătoria, Sfântul a ajuns în cetatea Bergamum (Bergamo) și fiind în acele zile guvernator un anume Crotaciu, rudenia Sfintei Grata (1 mai) și aflându-se acela în fața idolului păgânesc, cu alaiul său, a trecut pe acolo Sfântul Alexandru. Văzând el închinarea lor cea pierzătoare de suflete, le vorbi despre Preadulcele Iisus, și făcând cu ei multe minuni prin semnul Sfintei Cruci, pe mulți a tămăduit, aducându-i la dreapta credință, fiind acolo și Domnon (5 ian.), Dominian (16 iul), Eusebia (29 oct.) și Grata (1 mai) care a primit de la Sfânt cuvânt de întărire, și alții care au mărturisit cu viețile lor. Dar nu multă fu bucuria acestor viteji ai lui Hristos, căci fiind căutat Alexandru de ostașii împăratului Maximian a fost prins și dus în fața statuii zeului Platon pentru a se închina lui, dar refuzând Alexandru își primi mucenicescul sfârșit prin tăierea capului. Sfânta Grata, îndurerată de moartea acestui curajos ostaș, a dărâmat statuia idolatră, făcându-o bucăți. Apoi, luând capul Sfântului Alexandru îl așeză în porfiră, și luând slugile ei corpul Sfântului îl duseră la locul de îngropare, care era o grădină a Sfintei, și obosind ei din cauza căldurii și a distanței lungi – căci trebuiau să străbată jumătate din cetate-, s-au așezat, și, unde a picurat sânge din trupul Mucenicului au răsărit crini albi, După aceea, mulți săraci a hrănit sfânta în cinstea Sfântului Alexandru iar pe locul martiriului, a construit o biserică care se găsește și astăzi – San Alessandro in Collone, iar în fața bisericii se află coloana pe care stătea idolul cel păgânesc.
Sfinte Mucenice Alexandru roagă-te pentru noi!
Presb. Andreea Tatiana Stîngă
RO 
IT