Amenințările diavolului la ieșirea din trup
Cap. 25. Când sufletul iese din trup, vrăjmașul dă năvală asupra lui războindu-l și ocărându-l cu îndrăzneală și făcându-se pârâș amarnic și înfricoșat al lui pentru cele ce a greșit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Dumnezeu și preacredincios, chiar dacă a fost mai-nainte rănit adeseori de păcate, nu se sperie de năvălirile și amenințările aceluia, ci se întărește și mai mult întru Domnul și zboară plin de bucurie, încurajat de Sfintele Puteri care îl conduc, și împrejmuit ca de un zid de luminile credinței, strigând și el cu multă îndrăzneală diavolului viclean: „Ce este ție și nouă, fugarule din ceruri și slugă vicleană? Nu ai stăpânirea peste noi și peste toți. Lui i-am păcătuit, Lui îi vom răspunde, având promisiunea milostivirii Lui față de noi și al mântuirii noastre cinstita Lui cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzătorule. Căci nimic nu este ție ci slugilor lui Hristos. Zicând acestea sufletul cu îndrăzneală, diavolul întoarce spatele, tânguindu-se cu glas mare, neputând să stea împotriva numelui lui Hristos. Iar sufletul aflându-se deasupra zboară asupra vrăjmașului, pălmuindu-l, ca pasărea numită oxypterix (repede zburătoare) pe corb. După aceasta e dus cu veselie de dumnezeieștii îngeri la locurile hotărâte lui, potrivit cu starea lui.
Sfântul Ioan Carpatiul, Una sută capete de mângâiere (25) în Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți, care arată cum se porte omul curăți, lumina și desăvârși, vol. IV – traducere din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române, Ed. Humanitas, București, 2017, p. 115-116.