Sfântul Ierarh Vasile cel Mare | Stâlp al Bisericii și Dascăl al neamurilor
Ev. Ioan 10, 9-16
Astăzi, în ceasul în care îl prăznuim pe marele ierarh și teolog Vasile cel Mare, inimile noastre sunt pline de evlavie și de recunoștință. Marele Vasile, prin viața sa desăvârșită, prin învățăturile sale profunde și prin slujirea aproapelui, a lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei Bisericii dreptslăvitoare.
Alături de Sfinții Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul, face parte din „Cei Trei Sfinți Mari Ierarhi” care au marcat istoria creștinismului răsăritean (sărbătoriți pe 30 ianuarie), într-o perioadă în care Biserica era lovită din toate părțile de marile furtuni ale ereziilor care au apărut la acea vreme. Sfântul Vasile cel Mare este și unul dintre „Cei Trei Capadocieni” (alături de Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz) fiind, totodată, și cel mai important dintre ei.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 330, într-o familie profund creștină din Cezareea Capadociei, în Asia Mică (azi Kayseri, Turcia). Părinții săi, Vasile cel Bătrân și Emilia, sunt recunoscuți pentru viața lor sfântă, iar din familia lor au răsărit mai mulți sfinți: Sfânta Macrina, sora cea mare, un model de înțelepciune și viață ascetică, Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele său mai mic, care a devenit un teolog de seamă și Sfântul Petru al Sevastiei, cel care a fost un episcop îmbunătățit.
Sfântul Vasile a primit o educație aleasă, studiind la Cezareea, Constantinopol și Atena. La Atena, s-a întâlnit și a legat o prietenie de o viață cu Sfântul Grigorie de Nazianz, numit și Teologul. Cei doi au fost atât de apropiați încât Sfântul Grigorie avea să spună mai târziu: „eram ca două harpe, care, deși separate, vibrau în armonie sub aceeași suflare a Duhului Sfânt”.
Deși era pregătit pentru o carieră strălucită în domeniul retoricii și al dreptului, Sfântul Vasile a fost atras de viața monahală. În jurul anului 357, a renunțat la viața lumească și s-a retras în pustie, dedicându-se rugăciunii, postului și studiului Sfintelor Scripturi. Sub influența surorii sale, Sfânta Macrina, care deja îmbrățișase viața ascetică, Sfântul Vasile a întemeiat o comunitate monahală pe malul râului Iris. Regulile monahale scrise de el rămân până astăzi fundamentul vieții monahale ortodoxe.
În anul 370, a fost ales arhiepiscop al Cezareei Capadociei. În această poziție, Sfântul Vasile a devenit un apărător fervent al credinței ortodoxe, luptând împotriva ereziilor vremii, mai ales a arianismului. Scrierile sale teologice, cum ar fi „Despre Duhul Sfânt” și „Omiliile la Hexaimeron”, sunt pietre de temelie ale gândirii creștine. El afirma atât de frumos că: „făpturile sunt limitate în timp, dar Creatorul este mai presus de timp și de orice limitare” (Despre Duhul Sfânt).
Un dar al lui Dumnezeu pentru Biserică
Născut într-o familie creștină înstărită din Cezareea Capadociei, Vasile și-a îndreptat încă din tinerețe pașii spre cunoaștere și spre Dumnezeu. Deși a avut acces la toate bunurile lumești, inima sa a tânjit mereu după desăvârșirea duhovnicească.
După ce și-a încheiat studiile, Vasile s-a retras în pustie, unde a trăit o viață de mare asprime. Aici, prin rugăciune și post, și-a curățit sufletul și și-a întărit legătura cu Dumnezeu. Însă, chemat fiind la o slujire mai înaltă, s-a întors în lume, devenind mai întâi preot, iar apoi arhiepiscop al Cezareei Capadociei.
Sfântul Vasile a fost un neobosit luptător pentru unitatea credinței – „nu putem avea pace în suflete dacă nu avem întâi pace cu Dumnezeu” scria el, chemând creștinii la rugăciune și împăcare. El sublinia importanța unei vieți curate, zicând atât de frumos: „curăția inimii este oglinda în care sufletul îl poate vedea pe Dumnezeu”.
Smerenia sa a fost de neîntrecut. Cu toate că era un om cu o înțelepciune rară, spunea: „nimic nu este mai de folos omului decât a se vedea pe sine mic în fața lui Dumnezeu”. Prin aceasta, ne-a învățat că adevărata înțelepciune vine din recunoașterea propriei noastre nimicnicii în fața lui Dumnezeu.
Dascăl al Bisericii și apărător al dreptei credințe
Sfântul Vasile a fost un dascăl desăvârșit, care a luminat mințile multor generații de creștini. Prin scrierile sale bogate și profunde, a explicat tainele credinței, a apărat ortodoxia și a oferit îndrumări practice pentru viața creștină. El a fost un mare apărător al dogmei Sfintei Treimi și un luptător curajos împotriva ereziilor care tulburau Biserica în vremea sa.
Cuvintele lui inspirate, cuprinse în omilii și scrieri teologice, sunt de o profunzime uimitoare. „Nu este cu putință să cunoști pe Dumnezeu dacă nu ai fost luminat de Duhul Sfânt”, spunea el, subliniind nevoia de curățire a inimii pentru a-L putea cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu.
Ca arhiepiscop, Sfântul Vasile cel Mare s-a dovedit a fi un apărător neobosit al Ortodoxiei. A luptat cu îndârjire împotriva ereziilor arianismului și macedonianismului, apărând cu tărie credința în Dumnezeirea Fiului și a Duhului Sfânt. În scrierile sale teologice, a expus cu o claritate și o adâncime remarcabile tainele credinței celei dreptslăvitoare.
Într-o vreme de tulburări dogmatice, el a stat neclintit în fața ereziilor – „cine nu ține credința în Dumnezeu întreagă și neschimbată, acela nu poate fi mântuit”, afirma el cu tărie, chemând credincioșii să păstreze dreapta credință.
Organizator al vieții monahale
Sfântul Vasile a jucat un rol esențial în organizarea vieții monahale. El a înființat numeroase mănăstiri și a alcătuit o regulă monahală care a influențat întreg monahismul răsăritean. Prin viața sa aspră și prin rugăciunile sale neîncetate, el a arătat că desăvârșirea duhovnicească este pe măsura oricărui creștin. Regula monahală lăsată de marele Vasile pune accent deosebit pe rugăciune, post, ascultare și muncă.
Regulă monahală pe care a lăsat-o este una foarte detaliată, cuprinzând aspecte precum rugăciunea, postul, munca, relațiile interpersonale, dar și viața în comunitate. Această regulă a devenit un model pentru majoritatea mănăstirilor din răsăritul creștin.
Sfântul Vasile a subliniat importanța vieții de obște, a muncii în comun și a sprijinului reciproc între frați. A pus un accent deosebit pe îmbinarea vieții contemplative cu cea activă, promovând o viață monahală echilibrată, care îmbina viața de rugăciune și contemplarea cu activități practice, precum munca manuală și îngrijirea celor săraci. A încurajat mereu studiul Sfintelor Scripturi și al textelor patristice, precum și cultivarea virtuților creștine.
Principiile de bază ale vieții monahale promovate de Sfântul Vasile rămân:
- Ascultarea: Supunerea necondiționată față de cel mai mare și de regulile comunității;
- Smerenia: Recunoașterea propriilor limite și neputințe;
- Răbdarea: Îndurarea cu blândețe a necazurilor, dar și a neputințelor celor din jur;
- Iubirea față de aproapele: Îngrijirea celor nevoiași și a celor bolnavi;
- Rugăciunea neîncetată: Legătura permanentă cu Dumnezeu prin rugăciune;
- Munca: Participarea activă la activitățile obștei monahale și contribuția la bunăstarea acesteia.
Prietenia sa cu Sfântul Grigorie Teologul
Prietenia dintre Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul este una dintre cele mai frumoase exemple de prietenie creștină. Cei doi împărtășeau aceeași dragoste pentru Dumnezeu, aceeași râvnă pentru viața duhovnicească și aceeași pasiune pentru teologie.
Sfântul Grigorie descria această prietenie spunând: „aveam un singur scop: să fim vrednici de chemarea lui Dumnezeu și să trăim pentru viitor, având în vedere că pentru aceasta ne pregătim”. Această legătură profundă a fost o sursă de sprijin reciproc în fața încercărilor și responsabilităților pe care le-au purtat fiecare în slujirea Bisericii.
Un părinte al săracilor
Un aspect central al vieții sale a fost dăruirea deplină față de aproapele și mai cu seamă față de cei săraci. Sfântul Vasile a fondat Vasiliada, un complex filantropic care cuprindea spitale, aziluri, școli și adăposturi pentru săraci și nevoiași. Acesta este considerat unul dintre cele mai timpurii exemple de asistență socială organizată. El spunea: „cine nu miluiește pe aproapele său, împrumută pe Dumnezeu cu nepăsarea sa”.
Sfântul Vasile a avut o mare compasiune față de cei săraci și nevoiași. El a înființat spitale, orfelinate și aziluri pentru bătrâni, iar averea sa personală a dăruit-o celor săraci. Prin faptele sale milostive, el a arătat că iubirea față de aproapele este o parte esențială a credinței creștine.
Ce putem învăța de la Sfântul Vasile cel Mare?
- Să iubim înțelepciunea: Sfântul Vasile ne îndeamnă să cultivăm înțelepciunea, adică cunoașterea lui Dumnezeu și a creației Sale minunate;
- Să trăim în comuniune: Biserica este trupul lui Hristos, iar noi suntem mădularele acestui trup;
- Să fim milostivi: A ajuta pe cei nevoiași este o poruncă dumnezeiască și o expresie a iubirii noastre față de Dumnezeu;
- Să ne rugăm neîncetat: Rugăciunea este arma cea mai puternică împotriva răului și a ispitelor care ne vin de la cel potrivnic.
–
Sfântul Vasile cel Mare rămâne și astăzi un model pentru toți creștinii. Prin viața și învățăturile sale, el ne arată adevărata cale spre sfințenie. El rămâne un far luminos în istoria Bisericii și o pildă pentru toți cei ce doresc să trăiască în sfințenie. Să-i cerem în rugăciunile noastre mijlocirea, ca să ne ajute și pe noi să rămânem neclintiți în credință, să sporim în virtute și să împărtășim iubirea lui Dumnezeu cu cei din jur.
–
„În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care, cu Dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor în fiinţă ai lămurit şi ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor. Părinte cuvioase, preoţie împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre”
Troparul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare,
Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
† Atanasie de Bogdania
RO 
IT