Sfântul Sir a trăit în secolul al III-lea, fiind primul episcop de Pavia, în Lombardia, și totodată și cel mai însemnat ocrotitor al Paviei. Moaştele sale se află în catedrala din Pavia şi o părticică din moaşte se află în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Români” din Pavia. Este prăznuit în 9 decembrie.
Tropar
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Sir, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
BIBLIOGRAFIE
Calendarul tuturor Sfinților de peste an și locurile din Italia unde se pot cinsti moaștele lor, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma, 2019.
Sinaxarul Mare al lunii decembrie, Editura Doxologia, Iași, 2014.


