Sfântul Ierarh Nicolae | Taina celui care a semănat dragoste în lume

Sfântul Ierarh Nicolae | Taina celui care a semănat dragoste în lume

Ev. Luca 6, 17-23

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiereu ales al lui Hristos și mare făcător de minuni, rămâne, de-a lungul veacurilor, unul dintre cei mai iubiți și cinstiți sfinți ai creștinătății. Popularitatea sa străbate toate colțurile lumii creștine, atât în Răsărit, cât și în Apus, datorită vieții sale sfinte și a exemplului de iubire, blândețe și bunătate pe care le-a îmbrățișat. Numit adesea „al doilea Înainte­mergător”, „lauda apostolilor” și „întâistătător al ierarhilor”, Sfântul Nicolae ne oferă prin viața și faptele sale o pildă vie de sfințenie și iubire față de Dumnezeu și de aproapele.

Ne întrebăm, ce anume iubim atât de mult la acest sfânt ierarh, care vindecă toate durerile noastre și alungă frica de îmbătrânire? Sfântul Nicolae, mai întâi de toate, este o personalitate istorică, dar mai presus de toate este un model viu de sfințenie, un om a cărui viață ne inspiră să fim mai buni, mai darnici și mai aproape de Dumnezeu.

Chip al bunătății și al sfințeniei

Despre viața Sfântului Nicolae, cel pe care îl cinstim astăzi, multe dintre detaliile pe care le cunoaștem vin din surse medievale, mai ales din scrierile Sfinților Părinți, dar și din tradiția Bisericii. Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului, a fost unul dintre cei care, la mijlocul secolului al IX-lea, a așternut pe hârtie o viață a Sfântului Nicolae, arătând că acesta era deja cunoscut de majoritatea creștinilor. Aceasta ne face să credem că viața Sfântului fusese păstrată și transmisă prin tradiția orală, prin povestirile celor care fuseseră martorii minunilor și faptelor sale pline de evlavie.

Născut la 15 martie 270 în Patara, provincia Licia din Asia Mică, Sfântul Nicolae a fost ales de din fragedă pruncie spre a fi vas binecuvântat în care se va arăta tainica lucrare a lui Dumnezeu. Se spune că încă de mic copil refuza să fie alăptat în zilele de post, iar crescând, s-a distins printr-o viață dedicată trăirii duhovnicești, a rugăciunii și a unei profunde credințe. Îndepărtându-se de deșertăciunile lumești, Sfântul Nicolae a ales viața închinată lui Dumnezeu, căutând desăvârșirea duhovnicească prin post, rugăciune și iubirea necondiționată față de semeni.

Cel care l-a călăuzit în tainele vieții duhovnicești a fost unchiul său, episcop, care purta același nume. Din viața sfântului ne este cunoscut că unchiul său a prorocit, în fața poporului dreptcredincios, despre Sfântul Nicolae, zicând: „Iată, fraților, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristați ca o milostivă mângâiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paște bine sufletele celor rătăciți și la pășunea bunei credințe îi va aduce pe dânșii; apoi se va arăta și ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi”.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „dragostea este izvorul tuturor virtuților”, iar această iubire, dăruită de Dumnezeu, a fost trăită în plenitudinea sa de Sfântul Nicolae. După ce a studiat Sfintele Scripturi și a primit o educație aleasă, Sfântul Nicolae a înțeles că vocația omului este de a trăi în dreapta credință, aducându-și viața ca ofrandă lui Dumnezeu și semenilor săi.

Cel care avea să devină un far al ale creștinătății, a rămas de timpuriu orfan de ambii părinți. Dar, în loc să urmeze calea tânărului risipitor din Sfânta Evanghelie, el a ales o cale bineplăcută Domnului. Într-una din zile, a chemat la casa sa pe toți săracii și oropsiții din ținutul său și le-a dăruit întreaga moștenire, toate bogățiile pe care lumea aceasta le socotea de preț.

Pentru el însă, acestea erau deșertăciuni. În inima și mintea sa răsunau puternic cuvintele Mântuitorului: „Vinde toate câte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri” (Lc. 18, 22). Sfântul Nicolae a urmat cu credință această chemare, făcând din viața sa o slujire neobosită a lui Hristos și a aproapelui.

Cea mai cunoscută minune săvârșită de sfânt, a fost salvarea a trei tinere fete care, din cauza sărăciei, erau în pericol de a cădea în păcatul desfrânării. Sfântul Nicolae le-a ajutat, aruncând noaptea câte o pungă cu galbeni în casa lor, astfel încât ele au putut să se căsătorească, dobândind zestrea cuvenită. Aici începe minunata lucrare a celui care va fi receptat de evlavia populară ca Moș Nicolae.

Sfântul Nicolae nu a scris tratate teologice, însă a scris cu faptele sale o Evanghelie a iubirii și a milosteniei. Nu doar cele trei tinere întoarse de la pierzanie îi cunosc generozitatea, ci toți săracii, toți cei în nevoie, pe care i-a ajutat fără să ceară laudă sau recompensă. Toți creștinii îl iubesc pe Sfântul Nicolae pentru că știu că este alături de cei aflați în suferință și necaz, pentru că vindecă nu doar trupurile, ci și sufletele celor răniți de păcate și de greutățile vieții.

Calea arhieriei

După tradiție, Sfântul Nicolae a fost ales episcop al cetății Mira într-un mod neobișnuit, direct din rândul laicilor, fără a trece prin treptele ierarhice obișnuite. Asemenea altor mari sfinți, precum Sfântul Ambrozie al Milanului, Nicolae a fost ales episcop nu pentru merite lumești deosebite, ci pentru curăția inimii și pentru viețuirea sa sfântă, fiind unul dintre puținele cazuri în care un laic a fost hirotonit preot și în curând ridicat la demnitatea de episcop. Hirotonit la doar 23 de ani, el s-a dedicat slujirii cu râvnă apostolică, apărându-i pe cei slabi, propovăduind Evanghelia și făcând numeroase fapte de milostenie.

Nicolae nu a căutat cinstea sau puterea lumii acesteia, dar poporul din Mira Lichiei, lipsit de un păstor, l-a chemat, și el a răspuns chemării cu aceeași smerenie și dedicare cu care și-a trăit toată viața. Episcop din mila și voia lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae s-a dăruit întru totul turmei sale, slujind cu dragoste și jertfelnicie, chiar și în vremuri de grea prigoană.

În timpul persecuțiilor împăratului Dioclețian, Sfântul Nicolae a suferit întemnițare pentru credința sa, dar nu a fost biruit. Când pe tronul imperiului a urcat Sfântul Constantin cel Mare, prigonitorii sfinților au fost înfrânți, iar Nicolae a fost eliberat, ca să-și continue lucrarea cea sfântă pentru Biserica lui Hristos.

Sfântul Nicolae și Primul Sinod Ecumenic de la Niceea

Una dintre cele mai cunoscute contribuții ale Sfântului Nicolae întru apărarea credinței dreptslăvitoare a fost participarea la Primul Sinod Ecumenic, care a avut loc la Niceea, în anul 325, fiind convocat de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. În mare parte, Sinodul de la Niceea a combătut erezia ariană – o învățătură greșită, propovăduită de preotul Arie din Alexandria, care susținea că Mântuitorul Hristos, nu ar fi de o ființă cu Tatăl, neîmpărtășind firea cea dumnezeiască, fiind (doar) o făptură superioară, dar totuși creată.

La Sinodul de la Niceea, Sfântul Ierarh Nicolae, ca unul dintre cei 318 sfinți părinți sinodali, a luat o poziție fermă împotriva ereziei lui Arie. Nicolae, cunoscut pentru credința sa profundă și dragostea sa față de adevărul dogmelor ortodoxe, a fost un apărător neînfricat al învățăturii apostolice a Bisericii, aceea că Hristos este de o ființă cu Tatăl (Homoousios, ὁμοούσιος – termen introdus de Sfântul Ierarh Atanasie al Alexandriei), Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Râvna sa pentru apărarea dreptei credințe s-a manifestat în mod dramatic în timpul dezbaterilor.

Conform tradiției, Sfântul Nicolae, fiind profund întristat de blasfemiile rostite de Arie în fața adunării, nu a mai putut suporta batjocorirea adevărului și l-a pălmuit pe eretic în timpul discuțiilor sinodale. Această reacție a fost considerată nepotrivită pentru un episcop, iar împăratul Constantin, alături de ceilalți părinți sinodali, au decis să-l pedepsească pe Sfântul Nicolae, închizându-l în temniță și luându-i însemnele episcopale.

Deși părea că Sfântul Nicolae a fost pedepsit aspru, o minune dumnezeiască a avut loc în timpul detenției sale. Tradiția ne spune că Hristos Domnul și Preacurata Fecioară i s-au arătat în temniță, Mântuitorul dându-i Sfânta Evanghelie, iar Maica Domnului punându-i omoforul din nou pe umeri – semnul arhieriei, la care a fost chemat dintru început.

După această minune, părinții sinodali l-au slobozit pe Sfântul Nicolae din temniță, reabilitându-l înapoi în demnitatea de episcop. Gestul său ferm de a apăra dreapta credință împotriva ereziei ariene a rămas în istorie ca un exemplu de curaj și de dragoste în mărturisirea adevărului.

Dragostea pentru Hristos și apărarea credinței ortodoxe

Contribuția Sfântului Nicolae la Sinodul de la Niceea a fost crucială, nu doar pentru apărarea credinței, ci și pentru consolidarea dogmei referitoare la Sfânta Treime și la dumnezeirea Mântuitorului Hristos. Poziția sa fermă și iubirea sa necondiționată față de adevărul revelat au întărit Biserica în lupta împotriva arianismului, care amenința unitatea și integritatea învățăturilor creștine.

Deși cunoscut mai mult pentru dragostea sa față de oameni și pentru faptele sale de milostenie, Sfântul Nicolae a fost și un apărător puternic al dreptei credințe, fapt care îl plasează printre marii ierarhi și sfinți ai Bisericii. Moștenirea sa duhovnicească rămâne nu doar un exemplu de jertfelnicie față de semeni, ci și de fidelitate absolută față de adevărurile fundamentale ale credinței creștine.

Participarea sa la Primul Sinod Ecumenic arată că Sfântul Nicolae nu a fost doar un păstor grijuliu pentru turma sa, ci și un mărturisitor curajos al adevărului dumnezeiesc, gata să își pună viața în slujba dreptei credințe.

Sfântul Nicolae ne este arătat în troparul său ca „îndreptător (dreptar sau canon – măsură) al credinței, chip al blândeților și învățător al înfrânării”. El ne învață că viața creștină trebuie să fie una de rugăciune și priveghere neîncetată, că numai printr-o viață dedicată lui Hristos și trăită în smerenie și ascultare putem dobândi cu adevărat Împărăția Cerurilor.

„Învață-ne să privim fiecare zi ca o binecuvântare, iar fiecare încercare ca pe o cale de a ne apropia mai mult de Tine, Doamne” ne spune atât de frumos Sfântul Grigorie Palama, vorbind despre puterea rugăciunii și a iubirii de Dumnezeu descoperite de Sfântul Ierarh Nicolae.

Virtutea milosteniei și iubirea de oameni

Iubirea sa față de aproapele a fost cea mai mare virtute care l-a caracterizat. Sfântul Nicolae și-a dedicat viața celor sărmani și nevoiași, devenind un adevărat apărător al celor slabi și nedreptățiți. În timpul persecuțiilor împă­raților Dioclețian și Maximian, el a fost întemnițat și a suferit multe chinuri pentru dreapta credința, dar nu și-a pierdut niciodată iubirea față de Hristos sau compasiunea pentru cei din jur. După eliberare, a continuat să slujească cu aceeași dăruire, fiind un adevărat păstor bun pentru turma sa cea cuvântătoare.

Sfinții Părinți ne îndeamnă să urmăm exemplul milosteniei și iubirii de aproapele pe care Sfântul Nicolae l-a arătat de-a lungul vieții. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „dacă vrei să-l slujești pe Dumnezeu, slujește semenilor tăi”, iar Sfântul Nicolae a făcut acest lucru cu o inimă plină de iubire și de bunătate. El a luat apărarea celor nevinovați, a vindecat pe cei bolnavi și a scăpat pe cei aflați în primejdie, arătându-ne că milostenia este inima Evangheliei lui Hristos.

Dragostea pe care creștinii (și nu doar) i-o datorează Sfântului Nicolae vine din faptul că a fost un om smerit, care a fugit de slavă deșartă, a ales să ajute în taină și să slujească fără să caute laudele oamenilor. Când poporul său era înfometat, el a întors corăbiile cu grâu și a hrănit mulțimile, arătând ce înseamnă adevărata cruce a arhieriei: să te dăruiești cu totul celor aflați în grija ta, fără a căuta favoruri sau recunoștință.

Sfântul Nicolae nu a avut, cu adevărat, decât o singură putere: acea a iubirii și o singură putere de convingere: mucenicia sa dusă până la capăt. Cât de minunat spune acest frumos cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare: „Noi nu suntem stăpâni ai credinței voastre, ci slujitori ai bucuriei voastre”.

Moștenirea Sfântului Nicolae și ajutorul său neîntârziat

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care au fost și rămân un izvor de vindecare și de binecuvântare pentru toți creștinii, se află în prezent în orașul Bari, din sudul Italiei, în cripta Bazilicii San Nicola. După adormirea sa întru Domnul, la 6 decembrie 343, trupul său a fost îngropat în Mira Lichiei, localitatea sa natală (astăzi Demre, Turcia).

În anul 1087, pe fondul invaziei musulmane asupra Asiei Mici, pentru a salva moaștele Sfântului Nicolae de cuceritori, ele au fost aduse de un grup de marinari italieni la Bari. Din acel moment, orașul Bari a devenit un important centru de pelerinaj pentru credincioși din întreaga lume. Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află astăzi la biserica „Sfântul Gheorghe cel Nou” din București.

Istoria creștinătății consemnează nenumărate minuni săvârșite de Sfântul Ierarh Nicolae, atât în timpul vieții sale, cât și după mutarea sa la Domnul. Minunile sale, cunoscute și sub numele de „darurile lui Moș Nicolae”, continuă să inspire și să aducă bucurie, nu doar celor mici, dar tuturor celor care îi cer ajutorul cu credință neclintită

O poveste frumoasă, transmisă din generație în generație, ne arată cât de apropiat a fost (și este tainic și astăzi) Sfântul Nicolae de oameni. Se spune că, pe când se îndrepta către biserică să liturghisească, a întâlnit un țăran care avea căruța înțepenită în noroi. Sfântul Nicolae, deși grăbit, nu a ezitat să-l ajute, murdărindu-și veșmintele. Deși aceasta l-a făcut să întârzie destul de mult la biserică, Dumnezeu a primit cu bucurie rugăciunea adusă la Liturghie, descoperindu-i că iubirea sa față de aproapele este mai prețioasă decât orice alt lucru.

Îndemnuri la milostenie și iubire

Sfântul Nicolae rămâne un model viu de sfințenie, un exemplu de urmat pentru toți cei care doresc să trăiască o viață autentică în Hristos. El ne arată că iubirea de Dumnezeu și de aproapele sunt virtuți esențiale pentru mântuirea noastră. Așa cum spune Sfântul Ioan Casian: „Nicio virtute nu este atât de plăcută lui Dumnezeu ca mila; aceasta este calea cea mai scurtă către Împărăția Cerurilor”.

Cu toții îl iubim pe Sfântul Nicolae, pentru că a fost un ierarh simplu, un om al poporului, care a împărtășit bunătatea și mila lui Dumnezeu cu toți. Chipul său blând, zâmbetul său părintesc și faptele sale de milostenie ne îndeamnă să ne schimbăm și noi, să devenim mai buni, mai smeriți, mai aproape de Hristos.

Sfântul Nicolae rămâne pentru toți un model de sfințenie pe care trebuie să-l urmăm. Să ne îndreptăm mintea și sufletul spre cer, cerându-i ajutor Sfântului Nicolae, cel ce nu ne părăsește niciodată, ci este mereu alături de noi, călăuzindu-ne spre lumina și bucuria vieții celei veșnice.

–

„Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor.  Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate.  Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”

(Troparul Sfântului Ierarh Nicolae)

† Atanasie de Bogdania