Sfântul Liberie a fost episcop de Ravena, fiind cinstit printre întemeietorii acestei eparhii italiene. Nu se cunosc alte detalii despre viața lui. Este pomenit în 30 decembrie.
Tropar
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Liberie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
BIBLIOGRAFIE
Calendarul tuturor Sfinților de peste an și locurile din Italia unde se pot cinsti moaștele lor, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma, 2019.
Sinaxarul Mare al lunii decembrie, Editura Doxologia, Iași, 2014.


