Patria Sfântului Grigorie era Sicilia. S-a născut în Pretorio, un sat de lângă Agrigento, din părinți cinstiți și de neam bun. Tatăl său, Hariton, era cantor iar mama sa Teodota se ocupa cu artele educației. A primit taina botezului din mîinile Sfântului Ierarh Potamian (29 ian.) iar când a ajuns la vârsta de opt ani, Grigorie a fost încredințat de episcop unui anume Damian, un profesor talentat și iscusit din părțile acelea, care l-a învățat pe Grigorie științele gramaticii, oratoria, matematica, astronomia, ciclul anual de sărbători și dreapta credință, l-a ajutat să cunoscă psaltirea pe de rost. Crescând cu anii, creștea și cu înțelepciunea, pentru că era isteț la minte, deștept și sârguitor în învățături.
Având o voce plăcută, la vârsta de doisprezece ani, Grigorie a fost hirotesit citeț, fiind încredințat spre ascultare arhidiaconului și bibliotecarului Donat. Căutând în bogata bibliotecă a Episcopului Potamian, Grigorie a descoperit într-o zi viața Sfântului Ierarh Vasile (1 ian.) și, citind-o de mai multe ori, s-a născut în inima sa dorința de a vizita Locurile Sfinte, unde marele episcop al Cezareei a primit Harul Duhului Sfânt.
Într-o noapte, lui Grigorie i-a apărut în vis îngerul Domnului care l-a trimis în Țara Sfântă, ceea ce el a și făcut. După trei zile de călătorie pe mare, a ajuns în Cartagina unde a mers să se închine la martirionul Sfintei Iuliana şi de acolo, alăturându-i-se alți trei monahi pelerini, Marcu, Leonțiu și Serapion, au mers dimpreună pedestru spre biserica Sfântului Mucenic Leontie din Tripoli (18 iun.) pentru a se închina Sfântului, iar apoi și-au continuat drumul spre Ierusalim. Ajunși aici, se stabilesc într-o mănăstire pentru a se pregăti pentru Patimile Mântuitorului, trăind în post și rugăciune, omorând patimile și crescând virtuțile.
După Praznicul Învierii Domnului, cei trei monahi pelerini pleacă spre Roma, Grigorie rămânând în Ierusalim, în suita Patriarhului Macarie (al II-lea). După o lungă călătorie pe mare, aceștia au făcut popas la Licata, în locul numit Passararia iar în cele din urmă, debarcat la gura râului Akragas (San Leone). Au mers apoi să se închine episcopului Potamian. Acolo erau prezenți și Hariton cu Teodota care aducea ofrande și milostenii pentru sufletul fiului lor Grigorie, pe care îl credeau mort.
Văzându-i Teodota pe cei trei monahi, însoțitorii lui Grigore, a început să strige: „Fiul meu! Care lup mi-a furat mielul? Unde este îngropat fiul meu? Cine l-a ucis? Cine l-a aruncat peste bord?”. Atunci, Episcopul Potamian fiind de față, le povestește celor trei despre Grigorie și cum a dispărut: „Am căutat în peșteri și în stânci, am căutat în toată insula, dar nu am găsit nicio urmă de Grigorie”. Dar cei trei monahi, îndată ce îl văzură pe Hariton, înțeleseră imediat că el este tatăl lui Grigore (semănau ca picăturile de apă) și apoi explică, printre lacrimi de bucurie, că, Grigore trăiește și este bine, fiind identic la chip cu tatăl său – podoaba capului ca spicul de grâu, ochii frumoși, gura și nasul armonioase, sprâncenele perfecte și buzele subțiri.
La Ierusalim, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, Grigorie a fost hirotonit diacon de către Patriarhul Macarie.
După o vreme, a vizitat mănăstirile de pe Muntele Măslinilor și, ajungând la un schit pustiu, a petrecut patru ani cu un avvă care l-a învățat retorică antică, gramatică, filozofie și astronomie.
După acești ani de asceză a pleacat în Antiohia, unde episcopul locului l-a găzduit în aceeași chilie unde Sfântul Vasile cel Mare a scris Hexaimeronul, și în Noua Roma – Constantinopol, unde s-a stabilit pentru o vreme în Mănăstirea Sfinților Serghie și Vah. La Constantinopol Grigorie este apreciat ca teolog, Patriarhul Ecumenic exclamând despre el: „Iată ochiul Bisericii Ortodoxe; Grigorie cel iute la minte!”
Aflându-se în Constantinopol, Grigorie îl întâlnește pe adolescentul moștenitor la tronul romanilor, Iustinian al II-lea și participă, reprezentând episcopul Ciprului – la al 6-lea Sinod Ecumenic, convocat de împăratul Constantin al IV-lea în anul 680. La Sinodul Ecumenic, Grigorie i-a făcut de rușine pe eretici, în special pe Onorie, Papă al Romei Antice, care a fost excomunicat solemn. După lucrările conciliare, Grigorie a plecat în Roma, stabilindu-se în Mănăstirea Sfântului Sava, pe Aventin. Între timp, episcopia din Agrigento era divizată de tensiuni interne, la moartea episcopului Teodor, unii voind să-l aleagă pe preotul Sabin iar alții pe diaconul Crescențiu. La propunerea arhidiaconului Euplie, la Roma Antică a mers o echipă care să ceară episcopului de Roma un episcop pentru Agrigento. Acesta l-a numit pe Grigorie, care deși nu dorea, după multe insistențe, a plecat spre Palermo. Acolo, întâlnind un lepros a fost vindecat îndată. Grigorie rămâne pentru câteva zile în mănăstirea San Giorgio de la Porta Carini. După trei zile, Grigorie pleacă spre Agrigento, vindecând și acolo un surdomut. Grigorie este întâmpinat cu o procesiune solemnă și însoțit la Mănăstirea Maicii Domnului, a doua zi, fiind instalat episcop al locului. Era 13 septembrie, în ajunul Înălțării Sfintei Cruci iar în timpul săvârșirii Sfintei Taine, cei prezenți au văzut că harul divin îl acoperea pe Grigorie.
Noul episcop hirotonește preoți și diaconi, construind biserici și școli, și începe să viziteze rând pe rând familiile orașului, mângâind și tămăduind sufletele însetate de Hristos. Printre cei tămăduiți a fost și fiica preotului Sabin. Nerecunoscător, Sabin se întoarce împotriva episcopului său, dorind împreună cu Crescențiu, schimbarea lui Grigorie cu un eretic pe nume Leuciu.
Cei trei angajează pe prostituata Evodia, care îl acuză pe episcopul Grigore că are o relație ascunsă cu ea. Episcopul de Agrigento este încarcerat în închisoarea de la Lilibeo. Mulți dintre credincioși s-au ridicat împotriva sa, crezând calomniile de care era acuzat Sfântul,însă, el le-a răbdat pe toate cu nădejde în Domnul.
În secret, într-o noapte, episcopul este nevoit să se îmbarce pe o navă care se îndreaptă spre Roma. Ajuns la Roma, Grigore este băgat în închisoare de către Papă. La aflarea veștii arestării lui Grigorie, împăratul și patriarhul ecumenic i-au trimis imediat pe episcopii Ancirei, Cizicului și Corintului, pe diaconul Constantin de la Constantinopol și pe spătarul Marcian la Roma.
Odată ajunși la Roma, procesul are loc în biserica San Pietro in Vincoli. Episcopul Ancirei ia cuvântul în apărarea lui Grigorie iar nefericita Evodia recunoaște minciuna la care a fost îndemnată de nedemnii Sabin și Crescențiu. A doua zi procesul continuă în Bazilica Sfântului Petru, în atriumul Sant’Andrea. Sabin este condamnat la exil în Tracia și Crescențiu în Spania, Leuciu se retrage în Ravena iar Evodia s-a retras în Mănăstirea Sfintei Cecilia unde și-a petrecut ultimii douăzeci și doi de ani din viață în pocăință. Sinodul îi condamnă chiar pe viitorii moștenitori ai vinovaților și ordonă reconstrucția catedralei din Agrigento, profanată de nelegiuitul Leuciu.
După proces, împăratul îl invită pe Grigorie la Constantinopol și împreună se dedică pregătirii Sinodului quinisext (692). Grigorie se întoarce apoi la Agrigento, plin de daruri primite de la împărat și de la soția sa Teodora. Nu dorește să intre în episcopie, încă ocupată de eretici, de aceea transformă templul păgân al zeilor Eber și Raps în altar creștin, dedicat Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
De la Sfântul Grigorie au rămas mai multe scrieri teologice exegetice (Comentarii la Cartea Ecleziastul) și scrieri științifice despre mișcarea pământului în jurul soarelui.
Sfântul Grigorie a murit în pace după o viață lungă [1], închinată Domnului și slujirii aproapelui.
Pentru rugăciunile Sfântului Ierah Grigorie, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi!
Psa. Andreea Tatiana Stîngă
[1] Există mai multe variante referitoare la perioada în care a trăit Sfântul Grigorie. Am ales varianta de viață mai îndelungată, ținând cont de câteva evenimente istorice cu dată sigură la care Sfântul a participat. Local, Sfântul este prăznuit pe 25 noiembrie.
RO 
IT