Sfântul Ambrozie, purtând numele dulceții, s-a născut născut la Trier, dar a trăit la Mediolan (Milano) într-o familie de bun neam, tatăl său, prefectul Galiei, numindu-se tot Ambrozie. A avut o soră mai mare pe nume Marcelina și un frate mai în vârstă, Satirus. Precum Domnul l-a arătat pe Sfântul Prooroc Ilie (20 iul.) vas ales al Său încă din copilărie, așa și pe Sfântul Ambrozie din pruncie l-a arătat că va fi mângâiere poporului său prin dulceața cuvintelor sale. Dormind într-o zi pruncul Ambrozie cu gura deschisă, un roi de albine i-au acoperit fața și gura, apoi intrau și ieșeau din gura lui. Doica lui s-a temut, dar tatăl său a slăvit pe Dumnezeu pentru minune, crezând că acesta va fi mare în poporul său.
Murind tatăl lui pe când Ambrozie era încă mic, mama sa împreună cu cei trei copii s-au stabilit la Roma. Marcelina a făcut făgăduința păzirii fecioriei până la sfârșitul vieții și a primit vălul fecioriei din mâinile Sfântului Liberius (27 aug.), episcopul Romei, la un praznic al Nașterii Domnului.
Pe când era copil și a văzut niște oameni sărutând mâna unui episcop, a cerut și el celor din familia sa să îi sărute mâna, spunând că va fi ierarh. Rudele sale credeau că spune cuvinte fără rost, ca un copil, dar Duhul Sfânt grăia prin el, descoperind că se va învrednici de treapta arhieriei.
Învățând Sfânta Scriptură și arta oratoriei, grăia cu putere în cuvânt, luând apărarea celor nedreptățiți și mustrând pe cei care nedreptățeau pe alții. Pentru înțelepciunea sa, eparhul Prov l-a numit sfetnic al său, iar împăratul Valentinian l-a ales prefect de Liguria și Emilia.
În acea perioadă, s-a săvârșit din această viață episcopul arian Axentie, cel care ocârmuia biserica cetății Mediolanului. Atunci dreptcredinciosul împărat a chemat la sine pe toți episcopii Italiei și le-a cerut să aleagă un nou ierarh pentru acea cetate, dar s-a făcut tulburare între episcopii binecredincioși și cei arieni în privința acestei alegeri. Pentru a potoli această ceartă, eparhul Romei, Prov, l-a trimis pe Ambrozie la Milano, sfătuindu-l să se comporte ca un episcop. Intrând fericitul Ambrozie în biserică și cu înțelepciune povățuind poporul, un prunc care încă nu venise la vremea grăirii a strigat: „Ambrozie să ne fie episcop”. Această minune a purtării de grijă a lui Dumnezeu i-a împăcat și pe episcopi, care au hotărât într-un glas să-l aleagă pe Ambrozie ca episcop al Mediolanului. Acesta nu era încă botezat, căci în acea vreme Sfântul Botez era administrat după împlinirea vârstei Mântuitorului Hristos.
Înțeleptul Ambrozie s-a socotit păcătos și nevrednic de o asemenea cinste și cu smerenie s-a lepădat de această voie a oamenilor, făcând cele contrare firii sale pentru a fi urât de popor: a muncit fără milă pe cei vinovați, a luat în casa sa o femeie desfrânată, a fugit pe ascuns noaptea spre cetatea Tichin. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a Cărui voie era ca Ambrozie să primească cinstea arhieriei pentru apărarea Bisericii de eretici, Sfântul a mers toată noaptea, dar spre ziuă s-a aflat tot în poarta cetății Mediolanului. A fost străjuit de poporul din Mediolan până ce solii au primit răspuns că împăratul Valentinian cel mare a poruncit ca Ambrozie să primească a fi numit în treapta arhieriei. Sfântul s-a ascuns într-un sat, la un bărbat slăvit pe nume Leontie, care l-a vădit când s-a aflat porunca împăratului.
După ce a fost botezat de un episcop dreptcredincios, Sfântul Ambrozie a trecut prin toate treptele ierarhice într-o săptămână, a opta zi fiind așezat episcop. Împăratul a fost de față la aceste evenimente și cu mulțumire a slăvit pe Dumnezeu pentru această lucrare: „Mulțumescu-ți, Doamne, Atotputernice, Mântuitorul nostru, căci aceluia căruia eu i-am încredințat trupurile, Tu i-ai încredințat sufletele și ai arătat că este dreaptă cunoștința mea pentru dânsul”. Mai târziu, Sfântul Ierarh Ambrozie nu s-a sfiit a-l mustra pe împărat pentru unele nedreptăți în judecățile cetății, dar acela a primit cu smerenie îndreptarea. Fratele Sfântului, Satirie, se îngrijea de buna rânduială a casei, iar episcopul Ambrozie învăța poporul cuvântul lui Dumnezeu și săvârșea slujbele cele dumnezeiești. Sub povățuirea Sfântului Simplician (14 aug.), un preot de la Roma, mai apoi episcop de Mediolan, Sfântul Ambrozie a studiat cu sârguință Sfintele Scripturi și scrierile Sfinților Părinți, mai ales pe cele ale Sfântului Vasile cel Mare (1 ian., 30 ian.) și ale Sfântului Grigorie Teologul (25 ian., 30 ian.). A comunicat cu Sfântul Vasile cel Mare printr-o epistolă, cerându-i să-i trimită moaștele Sfântului Ierarh Dionisie al Mediolanului (25 mai), care trecuse la Domnul în Capadocia. Fericitul Ambrozie slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi și avea darul lacrimilor, plângând mult și pentru păcatele oamenilor și rugându-se pentru îndreptarea lor. Lăuda fecioria și la îndemnul surorii sale, Marcelina, a scris un tratat despre feciorie.
După câțiva ani, Sfântul s-a dus la Roma, aflându-o pe sora sa în viață, iar pe maica sa deja trecută la Domnul. La rugămintea unei femei, a mers să săvârșească în casa ei dumnezeiasca Liturghie, venind acolo și o femeie slăbănoagă care, atingându-se de marginea veșmintelor lui, a aflat tămăduire. Minunea aceea s-a aflat în toată Roma.
După trecerea la Domnul a împăratului dreptcredincios Valentinian cel mare, i-a urmat la conducerea împărăției fiul său, Grațian. Acesta a pornit război împotriva goților, iar Sfântul Ambrozie i-a binecuvântat steagurile și i-a proorocit biruința, ceea ce s-a și întâmplat. La cererea împăratului Grațian, Sfântul Ambrozie a scris în anul 377 lucrarea Lui Grațian, despre credință, învățându-l cum să se păzească de eresul arienilor. În iulie 378, împăratul a mijlocit desfășurarea Sinodului de la Sirmium prin care se interzicea prin lege eresul lui Arie.
Murind Valens, unchiul lui Grațian, care împărățea în Răsărit, fiind arian, a luat toată împărăția romanilor Grațian, chemând din surghiun pe toți arhiereii binecredincioși surghiuniți de unchiul său Valens. La solicitarea împăratului, Teodosie a izbăvit Tracia de barbari și a fost așezat împărat al Răsăritului, luptând și el împotriva arienilor. Sfântul Ambrozie a răscumpărat pe cei prinși de goți cu bani adunați de la popor și prin topirea vaselor de aur ale Bisericii. Voind a mijloci la Macedonie, cel care împărțea dregătoriile, pentru un om al Bisericii, acela i-a închis Sfântului toate intrările palatului său. Atunci ierarhul i-a proorocit că și el va căuta să intre în biserică și va afla toate ușile închise. Proorocia s-a împlinit întocmai, când Macedonie a vrut să se adăpostească în biserică după moartea lui Grațian. Sfântul a scăpat de la moarte nedreaptă prin poruncă împărătească pe un nobil care îl ocărâse pe Grațian, spunându-i că nu e vrednic de tatăl său. Cu sprijinul împăratului Grațian, Sfântul Ierarh Ambrozie a condus Sinodul de la Aquileia, din nordul Italiei, punând capăt eresului lui Arie în Apus și condamnându-i pe ereticii Paladie și Secundian.
După ce împăratul Grațian a fost ucis cu vicleșug în Galia, a luat stăpânirea în Apus Valentian, fratele său mai mic împreună cu maica sa, Iustina. Aceasta ținea eresul arienilor și îl ura pe Sfântul Ambrozie, care se împotrivea acestei erezii. După adormirea episcopului de Sirmia, Iustina voia să numească în scaunul acela un episcop arian, iar Sfântul Ambrozie a mers acolo ca să așeze ca episcop pe un bărbat binecredincios cu numele Anemie. Împărăteasa a poruncit unei femei să-l scoată din Biserică pe Sfânt și să îl ducă să fie bătut de mai multe femei. Pe când se afla la amvon, femeia aceea s-a apropiat cu îndrăzneală de episcop, care i-a zis: „Deși nu sunt vrednic acestei dregătorii, însă ție nu ți se cuvine a ridica mâna asupra nici unuia dintre preoți, ci a te teme de judecata lui Dumnezeu, ca să nu te ajungă vreun rău neașteptat”. A doua zi, aceea a și murit, fiind înmormântată chiar de Sfântul Ierarh Ambrozie.
Această minune i-a înfricoșat pe arieni, care nu s-au mai împotrivit hirotonirii celui ales de Sfântul Ambrozie pentru această slujire. Astfel, după hirotonire, ierarhul s-a întors cu pace la Mediolan, însă împărăteasa și-a sporit ura față de alesul lui Dumnezeu. Aceasta l-a înduplecat cu multe daruri pe dregătorul Eftimie ca să-l răpească pe Sfântul Ambrozie și să-l ducă în surghiun departe de Mediolan. Dregătorul și-a făcut casă aproape de biserică și căuta să-l răpească pe episcop, pregătind și o căruță pentru drum. Dar tocmai atunci a venit poruncă de la împărat ca Eftimie să fie surghiunit și a fost dus în pribegie cu aceeași căruță pregătită pentru Sfântul Ambrozie.
În vremea aceea, s-au descoperit Sfântului moaștele sfinților mucenici Protasie și Ghervasie, care s-au scos din pământ și săvârșeau numeroase minuni, izgonind demonii și tămăduind neputințele oamenilor. Împărăteasa împreună cu arienii batjocoreau aceste minuni, spunând că episcopul Ambrozie i-a cumpărat cu aur pe cei care se prefac a fi vindecați prin puterea sfintelor moaște. Unul dintre arieni s-a îndrăcit și a mărturisit, strigând: „Să sufere ca mine toți cei ce hulesc pe sfinții mucenici și nu cred în Treimea, în care ne spune Ambrozie a crede”. Nesuferind adevărul grăit prin gura celui demonizat, arienii l-au înecat pe acesta într-un iezer. Un alt arian s-a întors la dreapta credință după ce a intrat în biserică când Sfântul Ambrozie învăța poporul și a văzut un înger șoptindu-i acestuia la ureche ce să grăiască turmei celei cuvântătoare. Alți doi arieni au stabilit să discute cu ierarhul despre întruparea lui Hristos înaintea poporului la o vreme rânduită, dar nu au mai venit, ci au plecat călare la câmp. Acolo au căzut dintr-un loc înalt și au murit, iar Sfântul Ambrozie, văzând că nu sosesc, a predicat oamenilor din biserică despre întruparea Domnului.
La cererea împărătesei Iustina, Sfântul a mers la Maxim, care pusese stăpânire pe Spania și Galia, și l-a înduplecat să nu vină și asupra Italiei. Dar nici această mijlocire a episcopului nu a stins ura împărătesei față de el. Aceasta a trimis oameni, ca din partea împăratului, cu poruncă pentru Sfântul Ambrozie ca să dea biserica cea mare din Mediolan și visteria acesteia arienilor. Atunci, ierarhul a spus: „Cele ce sunt ale mele pe acelea nu le opresc și sunt gata chiar viața a-mi expune, iar ceea ce este a lui Dumnezeu, aceea nu o pot da, și nici împăratul nu o va putea lua”.
Împărăteasa a trimis oaste ca să ia cu sila biserica, dar Sfântul Ambrozie s-a încuiat în biserică alături de o parte din popor, preaslăvind pe Dumnezeu și stând acolo trei zile închiși. Ierarhul a spus atunci: „Nu voi face aceasta cu voia mea, ca să ies din biserică și s-o las, nici voi da turma oilor la lupi, nici voi lăsa hulitorilor biserica lui Dumnezeu. Dacă este cu dreptate a mă omorî, apoi aici în biserică să fiu tăiat cu sabia, sau împuns cu sulița, căci cu bună voire și cu dragoste voi primi aici uciderea”. Potrivnicii s-au rușinat de bărbăția lor și au renunțat să mai prigonească pe dreptcredincioși.
Iustina a trimis un bărbat la Sfântul Ambrozie ca să-l ucidă în ascuns, iar acela a intrat în camera episcopului ridicând sabia asupra lui, dar mâna i s-a uscat îndată. Atunci a mărturisit că împărăteasa l-a trimis și atunci ierarhul l-a vindecat și l-a slobozit cu pace. Mai apoi, tiranul Maxim a pornit război împotriva Italiei și nu a putut fi oprit de rugămințile Sfântului Ierarh Ambrozie, care l-a și blestemat. Iustina și fiul ei au plecat în pământul grecesc, cerând ajutor împăratului Teodosie cel Mare, care l-a și înfrânt pe Maxim, ucigându-l. Dar împărăteasa Iustina a murit mai înainte de a vedea această biruință.
Un vrăjitor a mărturisit puterea fericitului Ambrozie asupra diavolilor, spunând: „În zilele împărătesei Iustina, vrând cu vrăjile mele să întărit poporul Mediolanului asupra episcopului lor, m-am suit pe vârful bisericii la miezul nopții și am adus acolo jertfă diavolilor. Și cu cât mă sârguiam eu, prin lucrarea răutății a porni pe popor împotriva sfântului, cu atâta am văzut pe creștini lipindu-se mai mult de episcopul lor, cu mai multă dragoste și sporind în soborniceasca credință; apoi, neputând face ceva mai mult, am trimis diavolii în casa lui Ambrozie, ca să-l omoare. Iar aceia mi-au spus că nu numai nu pot a se apropia de episcop, dar nici de ușile casei lui, căci ieșind foc îi arde pe dânșii”.
Un copil îndrăcit a mers la ierarh să fie slobozit de duhul rău, dar mai înainte de a intra în cetate diavolul a ieșit din copil, temându-se să meargă înaintea Sfântului. După ce copilul sănătos s-a întors din Mediolan, diavolul iarăși a intrat în el.
Într-o cetate din părțile Răsăritului, creștinii au ars școala iudeilor pentru o batjocură făcută de dânșii orânduielii celei monahicești. Împăratul Teodosie a poruncit să se zidească din nou școala iudeilor, dar Sfântul Ambrozie, printr-o scrisoare, l-a mustrat pe împărat pentru judecata nedreaptă. Mai apoi, l-a certat și în biserică, de față cu totul poporul, iar împăratul s-a supus voii ierarhului.
În acea vreme, poporul din Tesalonic l-a omorât pe voievodul Votiriei, iar împăratul a trimis asupra lor ostași care au ucis ca la șapte mii de oameni, între care bătrâni, tineri și copii nevinovați. Când împăratul a venit în biserică, Sfântul Ambrozie l-a mustrat pentru această fărădelege și i-a rânduit canon de pocăință, după săvârșirea căruia iarăși a fost primit în biserică. Când împăratul a intrat în sfântul altar ca să primească Sfânta Împărtășanie, Sfântul Ambrozie i-a transmis prin arhidiaconul său că trebuie să primească Sfintele Taine împreună cu poporul, doar clericii primind Sfânta Euharistie în sfântul altar. De atunci, împăratul a păzit acest obicei și în Constantinopol, deși acolo patriarhul Nectarie îl împărtășea în altar.
Din Persia au venit doi bărbați înțelepți să-l cerceteze pe ierarh, auzind despre el multe lucruri minunate. După ce au ispitit înțelepciunea sfântului, au plecat slăvind pe Dumnezeu Care dă oamenilor asemenea dar. Evghenie, care se arăta în afară a fi creștin, dar era vrăjitor, a luat împărăția după Valentinian cel tânăr și a poruncit să se deschidă capiștile idolești. Sfântul Ambrozie l-a mustrat, dar acela a rămas neîndreptat. Când tiranul a plecat spre Mediolan, ierarhul a fugit din calea acestui slujitor al celui rău în Bononia, apoi în Florența și în Tuschia.
În Florența, fericitul Ambrozie a fost găzduit de un creștin pe nume Dechentie, căruia i-a tămăduit pruncul îndrăcit, apoi l-a și înviat după ce murise. Într-o biserică din acea cetate care se sfințise a pus moaștele sfinților mucenici Vitalie și Agricolae, pe care le-a aflat în Bononia. S-a întors în Mediolan, după ce Evghenie a plecat la război împotriva împăratului Teodosie și a fost ucis în război. Dreptcredinciosul împărat Teodosie i-a mulțumit Sfântului pentru această biruință, căzând la picioarele lui. După ce și acest împărat s-a săvârșit, i-a urmat la domnie fiii săi, Arcadie, la Răsărit și Onorie, la Apus.
În vremea stăpânirii lui Onorie, Sfântul Ambrozie a aflat moaștele sfinților mucenici Nazarie și Chelsie și le-a așezat în biserica Apostolilor, predicând înaintea poporului. Atunci a vindecat și un om demonizat prin gura căruia diavolul a mărturisit că este muncit de puterea Sfântului.
Pe când călătorea spre Roma, Sfântul și clericii care îl însoțeau au înnoptat la un om bogat din Toscana, care nu avusese parte de necazuri în această viață, ci Domnul îi dăduse din belșug toate. Dimineața Sfântul Ambrozie a plecat în grabă de acolo, socotind acea casă blestemată, de vreme ce Dumnezeu nu a cercetat cu necazuri pe cei care viețuiau acolo. Imediat după plecarea ierarhului și a clericilor săi, pământul s-a deschis și a închițit casa aceea împreună cu toți cei care viețuiau acolo. Episcopul le-a explicat însoțitorilor săi că Dumnezeu osândește la pedeapsă veșnică pe cei care duc o viață plină de desfătări și fără necazuri pentru păcate.
Împărăteasa marcomanilor, pe nume Fritighilda, era închinătoare de idoli, dar auzind cuvintele Sfântului, a crezut în Hristos și a primit de la el botezul. Aceasta l-a adus la Hristos și pe soțul ei și l-a silit să facă pace cu romanii, după porunca Sfântului Ambrozie.
Sfântul Ambrozie a adus mulți păgâni la credința creștină prin minunile lui și i-a botezat. Încă și pe fericitul Augustin (15 iun.), cel cufundat în eresul maniheilor, l-a adus la dreapta credință și l-a botezat, acesta făcându-se mare apărător al Bisericii.
Sfântul Ambrozie petrecea în postiri, osteneli duhovnicești, în sărăcie de bună voie și în mare înfrânare, îngrijindu-se de toate bisericile și de cei săraci care aveau trebuință de ajutor, cu mâna sa scriind cuvinte de învățătură pentru popor. Ajungând la bătrânețe, a vestit clericilor săi despre trecerea sa la Domnul: „Numai până la Paști voi fi cu voi”. Preotul Paulin, scriitorul vieții sale, a mărturisit: „Mai înainte cu puține zile de boala să, Sfântul Ambrozie tâlcuia Psalmul patruzeci și trei, iar eu scriam cele ce ieșeau din gura lui, pentru că el nu putea să scrie mult, pentru bătrânețele și slăbiciunea lui. Și privind spre dânsul, deodată am văzut foc înconjurând capul lui, în chipul pavezei și după puțin timp a intrat în gura lui și s-a făcut fața lui albă ca zăpada; iar eu văzând acestea m-am spăimântat și n-am mai putut să scriu de frică, apoi iarăși s-a făcut fața lui ca mai înainte. Am spus acestea cinstitului bărbat Castul, diaconul, iar el, fiind plin de darul lui Dumnezeu, mi-a spus că am văzut pe Duhul Sfânt în chip de foc, peste episcopul nostru, precum s-a pogorât odinioară peste Sfinții Apostoli. Iar când a început a boli înaintea sfârșitului său, auzind despre aceasta Stilic, comitul, zicea: „De va muri acest arhiereu va pieri Italia”. Și a trimis la bolnavul arhiereu, bărbați cinstiți din Mediolan, pe care îi știa că erau iubiți sfântului, rugându-l să ceară de la Domnul, că încă să mai trăiască împreună cu dânșii pe pământ pentru trebuințele altora. Iar el a răspuns către dânșii: „Nu am viețuit așa în mijlocul vostru, ca să mă rușinez mai mult a viețui și de moarte nu mă tem, pentru că avem pe Domnul cel bun”.
Aflându-se pe patul de moarte, diaconii Castul, Polemie, Venerie și Felix vorbeau între dânșii despre cine ar putea fi noul episcop, pomenind pe Simplichian, prezviterul. Iar Sfântul Ambrozie, deși era departe de diaconi pentru a auzi discuția, a strigăt de trei ori: „Bătrân, însă bun”, întărind faptul că preotul Simplichian va fi următorul ierarh. I s-a arătat Sfântului și Domnul Iisus Hristos cu fața luminată. Preotul Gonoratie a fost înștiințat de un glas auzit de trei ori că în acea zi că episcopul se va duce la Domnul. Atunci preotul a luat Preacuratele Taine și l-a împărtășit pe bolnav, care și-a dat duhul în mâinile Domnului pe când se lumina de ziua Sfintelor Paști.
Cinstitul său trup a fost așezat cu slavă în biserica cea mare a Mediolanului. Mulți copii care se botezau au mărturisit că l-au văzut pe Sfântul Ambrozie când ieșeau din cristelniță. Ierarhul a săvârșit multe minuni și după trecerea sa la Domnul. Donatus, un preot african de la Mediolan, și episcopul Muranus al Bolitei au pătimit moarte neașteptată după ce l-au osândit pe Sfânt. Astăzi, trupul întreg al Sfântului Ambrozie poate fi cinstit în biserica S. Ambrogiodin Milano.
Sfântul Ierarh Ambrozie a lăsat Bisericii numeroase scrieri teologice, omiletice, exegetice, ascetice și poetice. Cele mai cunoscute scrieri sunt tratatele dogmatice (Despre credință, Despre Duhul Sfânt, Taina întrupării Domnului, Despre Taine), cărți despre pocăință, Cele șase zile ale creației, trate despre Rai, Noe și Arcă, Comentarii la Evanghelia după Luca, Tâlcuiri la psalmi, Despre Văduve, Despre Feciorie, un îndemn la feciorie, De Officiis Ministrorum.
Pomenirea lui are loc în 7 decembrie.
Tropar
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Ambrozie, roagă pe Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.
BIBLIOGRAFIE
Calendarul tuturor Sfinților de peste an și locurile din Italia unde se pot cinsti moaștele lor, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma, 2019.
Sinaxarul Mare al lunii decembrie, Editura Doxologia, Iași, 2014.
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-ierarh-ambrozie-episcopul-mediolanului
Foto credit: Doxologia
