(…)
(…), chemând pe Iisus, lumina Tatălui, existența adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume(Ioan 1, 9), prin care am dobândit intrarea la Tatăl, începutul luminii (cf. I Timotei 2, 5), să căutăm, pe cât se poate, spre tălmăcirile preasfintelor cuvinte predate nouă de Părinți. Și să privim în chip simbolic, prin înălțarea gândului la ierarhiile minților cerești, pe care ni le descoperă acele cuvinte, pe cât ne este cu putință. (…) De aceea începătorul desăvârșirii ne-a rânduit preacucernica ierarhie bisericească, învrednicind-o de imitarea mai presus de lume a ierarhiei cerești, ca pe una ce înfățișează ierarhiile nemateriale amintite în chipuri materiale și forme compuse, pentru ca, potrivit cu noi înșine, să fim ridicați de la chipurile preasfinte spre înălțimile și asemănările simple și lipsite de chipuri. Fiindcă nu poate mintea noastră să ajungă până la imitarea și vederea (contemplarea) nematerială a ierarhiilor cerești, dacă nu se folosește de călăuzirea materială (cf. Romani 1, 20) potrivită ei, privind frumusețile arătate precum chipuri ale măreției nevăzute și bunele miresme simțite ca semne sensibile ale revărsării spirituale și luminile materiale ca înfățișări văzute ale dăruirii luminii nemateriale.
Iar sfințitele învățături desfășurate trebuie socotite ca mijloace de împlinire a dorinței de vedere a minții; și treptele bine orânduite ale celor de aici ca un mijloc al deprinderii purtării armonioase față de cele dumnezeiești. În sfârșit, împărtășirea de prea dumnezeiasca Euharistie trebuie socotită ca împărtășire de Iisus. Și toate celelalte câte s-au dat ființelor cerești mai presus de lume nouă ni s-au dat în chip simbolic. Deci, pentru această îndumnezeire pe măsura noastră începătorul desăvârșirii și de oameni iubitorul ne-a arătat nouă ierarhiile cerești și a făcut împreună liturghisitoare cu ele ierarhia noastră, pentru asemănarea noastră după putință, prin slujirea preoțească de chip dumnezeiesc a ei. Și a înfățișat mințile mai presus de ceruri în chipuri simțite prin cuvintele compuse ale Scripturii, ca să ne ridice prin cele simțite la cele inteligibile și de la simboalele alcătuite cu sfințenie la culmile simple ale ierarhiilor cerești.
(…)
Ierarhia este, după mine, o sfințită rânduială și știință și lucrare asemănătoare, pe cât e cu putință, modelului dumnezeiesc și înălțată spre imitarea lui Dumnezeu prin luminările date ei de la Dumnezeu pe măsura ei. (…) Deci scopul ierarhiei este asemănarea (cf. Matei 5, 48) și unirea cu Dumnezeu, pe cât e cu putință, avându-l pe El drept călăuzitor în sfânta știință și lucrare. (…) Astfel, fiindcă rânduiala ierarhiei constă în a se curăți unii și a curăți pe alții și a se lumina unii și a lumina pe alții, în a se desăvârși unii și a desăvârși pe alții, fiecăruia i se cuvine să imite pe Dumnezeu în modul lui propriu.
(…)
Deci sfintele cete ale ființelor cerești s-au făcut din participarea la comunicarea dumnezeiască, mai presus de cele simplu existente și vii în mod nerațional și de cele raționale asemenea nouă. Căci modelându-se pe ele în chip înțelegător spre imitarea lui Dumnezeu și lucrând în mod mai presus de lume spre asemănarea lor cu Dumnezeu (cf. Matei 18, 10) și dorind să dea o formă înțelegerii lor au, cum se cuvine, comunicările cu Dumnezeu lipsite de glas. Aceasta pentru că fiind aproape și în suiș neîncetat spre El, întinzându-se, pe cât le este îngăduit, spre El, prin tăria dragostei dumnezeiești și neclintite, primesc în chip nematerial și neamestecat iluminările începătoare și se aseamănă cu ele, având astfel toată viața înțelegătoare. Căci ele sunt cele ce au fost făcute prima dată și sunt în multe feluri părtașe de dumnezeire și au fost prima dată și în multe feluri făcute descoperitoare ale ascunzimii dumnezeieștii obârșii. De aceea s-au și învrednicit mai mult decât toate de numele de îngeri, pentru că le-a venit prima dată luminarea dumnezeiască și prin ele ni s-au dăruit și nouă descoperirile cele mai presus de noi. Căci precum spune Scriptura, legea ni s-a dat prin îngeri (cf. Galateni 3, 19). Și pe Părinții noștri, vestiți dinainte de lege și de după lege, îngerii i-au urcat spre dumnezeire (cf. Fapte 7, 53) sau i-au învățat cele ce trebuie făcute și i-au mutat din rătăcire și viață nesfințită la calea cea dreaptă, arătându-le și explicându-le rânduieli sfinte sau vederi ascunse ale tainelor mai presus de lume sau unele vestiri de mai înainte.
(…)
(…) Această rânduială s-a hotărât de obârșia mai presus de ființă a tuturor, nu numai pentru mințile mai înalte și mai de jos, ci și pentru cei de aceeași treaptă. Adică a rânduit ca în fiecare ierarhie să fie trepte și puteri prime și mijlocii și ultime, ca cei mai dumnezeiești să introducă în taine pe cei mai de jos și să fie călăuzitori în apropierea de Dumnezeu în iluminare și împărtășire.
Ba văd că și în taina dumnezeiască a iubirii de oameni a lui Iisus au fost introduși întâi îngerii, apoi prin ei a trecut și la noi harul cunoștinței. Astfel, preadumnezeiescul Gavriil a învățat tainic pe părtașul la ierarhie Zaharia (cf. Luca 1, 11) că din el se va naște, prin harul dumnezeiesc, contrar nădejdii, pruncul care va fi prorocul lucrării divine omenești a lui Iisus, care se va arăta în chip bun și mântuitor (cf. Luca 1, 5-21). Iar Mariei i-a făcut cunoscut tot el că în ea se va săvârși taina dumnezeiască a asumării unei forme pipăite de către Dumnezeu (cf. Luca 1, 26-38). Iar altul dintre îngeri i-a descoperit lui Iosif că cele făgăduite în chip dumnezeiesc prorocului David (cf. Matei 1, 20-21) s-au împlinit acum cu adevărat. Iar altul a binevestit această taină păstorilor, ca unora care s-au curățit prin depărtarea de cei mulți și prin liniștire. Și cu el mulțime de oaste cerească le-a împărtășit celor de pe pământ slavoslovia puternic cântată (cf. Luca 2, 8-14). Dar să privim și la cele mai înalte arătări luminoase din Scripturi. Căci văd că și Iisus Însuși, cauza mai presus de ființă a ființelor celor mai presus de ceruri, după ce a venit fără schimbare la noi, nu iese din buna rânduială potrivită oamenilor, așezată și aleasă de El, ci se supune ascultător chipurilor de lucrare stabilite de Tatăl și Dumnezeu prin îngeri și prin mijlocirea lor. Astfel poruncește prin înger lui Iosif (cf. Matei 2, 13) plecarea cu bun rost a Fiului în Egipt și iarăși mutarea (cf. Matei 2, 19) din Egipt în Iudeea. Astfel îl vedem supunându-se prin îngeri celor rânduite de Tatăl. Nu-ți mai spun, ca unuia ce le știi, cele comunicate prin predaniile noastre ierarhice despre îngerul care întărește pe Iisus (cf. Luca 22, 43) sau că și Iisus Însuși venit în planul revelației spre buna lucrare mântuitoare s-a numit Înger de mare Sfat (Isaia 9, 5). Căci de fapt, cum spune El Însuși, câte le-a auzit de la Tatăl ni le-a vestit nouă (cf. Ioan 15, 15; 8, 26-28) în mod cuvenit îngerului.
(…)
Scriptura a făcut cunoscute toate ființele cerești prin numiri descoperite (cf. Efeseni 1, 21; Coloseni 1, 16; Iuda 1, 9) în număr de nouă. Pe acestea dumnezeiescul nostru tâlcuitor al celor sfinte le înfățișează ca pe trei ordine întreite. Cel dintâi spune că este cel care este pururea în jurul lui Dumnezeu și aproape de El și cunoscut ca unul ce este unit cu El nemijlocit și înaintea celorlalte. Revelația Sfintelor Scripturi ne-a predat că Tronurile preasfinte și cetele cu ochi mulți și cu multe aripi, numite în limba evreiască Heruvimi și Serafimi, sunt așezate nemijlocit în cea mai înaltă apropiere în jurul lui Dumnezeu. Deci slăvitul nostru povățuitor ne-a spus că acest grup întreit este unul și de același grad și cu adevărat întâia ierarhie, decât care nu este altul mai asemenea lui Dumnezeu și mai nemijlocit lângă primele iluminări ce pornesc din Dumnezeu, fiind aproape de El, cum a spus învățătorul nostru. Al doilea grup zice că este cel compus din Stăpânii, Domnii și Puteri. A treia și cea din urmă dintre treptele ierarhiilor cerești spune că este cea a Îngerilor, a Arhanghelilor și a Începătoriilor.
(…)
Dar trebuie să spunem și ce socotim că înseamnă ierarhia lor. Cred că am arătat destul că scopul oricărei ierarhii este îndreptat în chip neclintit spre imitarea lui Dumnezeu și spre asemănarea cu El; că toată lucrarea ierarhică se împarte în primirea și comunicarea sfântă de curăție, de lumină dumnezeiască și de cunoștință desăvârșitoare. (…).
(…) ceata cea mai înaltă a minților ce se află în jurul lui Dumnezeu e făcută treaptă ierarhică de către lumina desăvârșitoare începătoare prin tinderea în chip nemijlocit spre Ea; și se curățește, se luminează și se desăvârșește printr-o dăruire de lumină mai ascunsă, dar mai arătată din dumnezeirea începătoare. Mai ascunsă, ca mai inteligibilă și mai simplă și mai unificatoare; mai arătată, ca dată cea dintâi, prima descoperită și mai întreagă, ca revărsată spre acea treaptă și străvezie. După aceasta e făcută ca treaptă ierarhică pe măsura ei ceata a doua și, după a doua, a treia, iar după a treia, ierarhia de pe pământ, după aceeași bună rânduială a treptelor ierarhice, care urcă în armonie în mod ierarhic spre începutul și sfârșitul mai presus de început al întregii orânduiri.
Toate cetele sunt descoperitoare și vestitoare ale cetelor dinaintea lor. Cele mai înalte sunt descoperitoare și vestitoare ale lui Dumnezeu care le mișcă. Celelalte, pe măsura lor, ale celor mișcate mai înainte de Dumnezeu. Căci armonia mai presus de ființă a tuturor a cugetat mai înainte buna și sfânta ordine și conducerea încredințată fiecăreia dintre cetele raționale și înțelegătoare așa de mult, încât fiecare dintre cetele ierarhice susține alte trepte sfințite. Și astfel vedem toată ierarhia împărțită în Puterile cele dintâi, cele de la mijloc și cele din urmă. (…) Prin această ordine fiecare se face părtaș, după cât îi este îngăduit și cu putință, de curăția mai presus de curăție, de lumina mai presus de plinătate și de desăvârșire mai presus de desăvârșire. Căci nimic nu este desăvârșit prin sine sau lipsit în general de nevoia desăvârșirii, decât cel cu adevărat prin Sine desăvârșit și mai presus de desăvârșire.
(…)
Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre Ierarhia Cerească, în Sfântul Dionisie Areopagitul: Opere complete și Scoliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, traducere introducere și note de de Pr. Dumitru Stăniloae, ediție îngrijită de Constanța Costea, Editura Paideia, București, 1996, p. 15-16, 19-24, 29-30.
RO 
IT