Între iadul deznădejdii și iadul smereniei
(fragmente)
„Dacă gândești rău despre oameni, aceasta înseamnă că un duh rău viază în tine și îți insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Și dacă cineva nu se pocăiește și moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul lui se va pogorî acolo unde sălășluiește duhul rău care-i stăpânește sufletul.
Αsta e legea pentru noi: dacă ierți, aceasta înseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierți fratelui tău, înseamnă că păcatul tău rămâne cu tine.
Domnul vrea ca noi să iubim pe aproapele; și dacă tu gândești despre el că Domnul îl iubește, aceasta înseamnă că iubirea Domnului e cu tine; și dacă crezi că Domnul iubește mult făptura Sa și ți-e milă de întreaga zidire și-i iubești pe vrăjmașii tăi, iar pe tine însuți te socotești mai rău decât toți, aceasta înseamnă că e cu tine un mare har al Duhului Sfânt.
Cine poartă în sine pe Duhul Sfânt, chiar dacă nu mult, acela se întristează pentru toți oamenii ziua și noaptea, și în inima lui îi este milă de orice zidire a lui Dumnezeu și mai cu seamă de oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau se împotrivesc Lui și care, pentru aceasta, merg în focul chinurilor. El se roagă pentru ei ziua și noaptea, mai mult decât pentru sine însuși, ca toți să se pocăiască și să cunoască pe Domnul.
(…)
Și noi, dacă vrem să păstrăm harul, trebuie să ne rugăm pentru vrăjmași. Dacă nu ți-e milă de păcătosul care se va chinui în foc, aceasta înseamnă că nu este întru tine harul Duhului Sfânt, ci în tine viază un duh rău; și câtă vreme ești încă în viață, silește-te prin pocăință să te eliberezi de el.
(…)
Cine iubește ceva, acela vrea să și vorbească de aceasta; după care ajunge la obișnuință: dacă se obișnuiește să se gândească la Dumnezeu, Îl va purta întotdeauna în suflet; dacă se obișnuiește să se gândească la cele ale lumii, atunci și cu mintea va fi întotdeauna în aceasta. Obișnuiește-te să te gândești la suferințele Domnului, obișnuiește-te să cugeți la focul cel veșnic și atunci acestea ți se vor încrusta în suflet.
La bine ne ajută Domnul, la rău, vrăjmașii, dar aceasta atârnă și de voia noastră; trebuie să ne silim spre bine, dar cu măsură și cunoscându-ne măsura. Trebuie să învățăm să ne cunoaștem sufletele, ca să știm ce ne e de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie. E folositor să citești, dar e mai bine să te rogi fără împrăștiere, și încă și mai de preț este plânsul; fiecăruia ce-i dă Dumnezeu. Negreșit însă atunci când te-ai sculat din pat, trebuie să-I mulțumești lui Dumnezeu, după care căiește-te și roagă-te îndeajuns; după aceasta citește, ca mintea ta să se odihnească; iar după aceasta roagă-te din nou și muncește. Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de frați.
(…); inimii care a învățat să iubească îi este milă pentru orice făptură. Dar omul e făptura cea mare. De aceea, dacă vezi că s-a rătăcit și se pierde, roagă-te pentru el și plângi dacă poți; iar dacă nu poți, atunci suspină cel puțin pentru el înaintea lui Dumnezeu. Domnul iubește sufletul care face așa, pentru că atunci el se aseamănă Lui.
(…)
Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmași. Sufletul învățat să se roage de harul lui Dumnezeu iubește și-i este milă de fiece făptură și mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce, și a suferit cu sufletul pentru noi toți.
Domnul m-a învățat să iubesc pe vrăjmași. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmași, dar Duhul Sfânt ne învață iubirea, și atunci ne va fi milă chiar și de demoni, pentru că s-au dezlipit de bine și au pierdut smerenia și iubirea de Dumnezeu.
Vă rog fraților, faceți o încercare. Dacă cineva vă ocărăște sau vă disprețuiește sau smulge ce e al vostru, sau prigonește Biserica, rugați pe Domnul zicând: „Doamne, noi toți suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi și întoarce-i spre pocăință!”. Și atunci vei purta în chip simțit harul în sufletul tău. La început silește inima ta să iubească pe vrăjmași, și Domnul, văzând dorința ta cea bună, te va ajuta în toate, și experiența însăși te va povățui. Dar cine gândește rău de vrăjmași, acela n-are în el iubirea lui Dumnezeu și nu-L cunoaște pe Dumnezeu.
Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire. (…)”.
Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, traducere diacon Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, f. a., p. 133-134, 155, 158-159.
RO 
IT