Cuviosul părinte Nicodim s-a născut într-o familie de creștini, într-un cartier nelocuit de lângă Melicuccà, (după alte surse, în orașul Ciro, provincia Crotone) la începutul secolului al X-lea. Tatăl său se numea Teofan iar maica sa Pandia.
Aplecat spre cele duhovnicești, din fragedă pruncie împodobindu-se cu înfrânarea trupului, Nicodim a fost încredințat preotului Galaton pentru a fi învățat tainele credinței, acesta progresând în științele teologice și în virtuțile duhovnicești. În tinerețe, urând minciuna lumii acesteia trecătoare a iubit chipul sfintei și monahiceștii vieți și părăsind Cirò, a mers să ceară sfat Sfântului Fantin (30 aug.) care, deși inițial nu îl vedea pe Nicodim ca posibil viețuitor în obștea sa, din cauza costituției sale fragile, la insistențele sale l-a primit și după o perioadă de noviciat l-a făcut monah, avându-i model de urmat pe asceții din zona muntelui Mercurion, de pe masivul Pollino. Dimpreună cu Sfântul Nil de la Rossano (26 sept.) a fost exemplu de râvnă în viața monahicească și dragoste pentru Hristos, comunitatea monahală fiind una dintre cele mai cunoscute ale vremii, patriarhul Orest al Ierusalimului, aducându-i laude în scrierile sale. A fost un stâlp al ascezei sud-italiene, de dimineață până la ceasul al treilea din zi se îmbrăca în piele de capră și citea psaltirea în locuri pustii din jurul mănăstirii, mergea desculț în fiecare anotimp și dormea pe paie, într-o peșteră. Frământa în fiecare zi trei pâini din făină măcinată la piatră, de el, pâine pe care o împărțea la frați sau la pelerinii mănăstirii, iar pentru el, seara fierbea câteva castane și le mânca dimpreună cu acea supă. De mai bine de cincizeci de ani nu pusese în gura sa vin sau apă. Se mai hrănea cu lupini și pește adus de pescarii ce veneau la el pentru a primi sfat mântuitor. Peștele îl punea la soare pentru a se usca și așa gusta din el, mulțumind Lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale. Noaptea rămânea treaz în rugăciune continuă pentru lume, făcând metanii în stare de pocăință și străpungere a inimii, pregătindu-și sufletul ca pe o mireasă a Mirelui Ceresc.
Plecând Cuviosul Fantin la Tesalonic, a rămas părintele Nicodim cârmuitor al obștii monahale pe care cu râvnă și dreaptă socoteală a condus-o, viețuind cu toții în înfrânare și continuă rugăciune. Într-una din zile, Sfântul a avut o vedenie referitoare la viitorul mănăstirii. Văzând că aceasta va fi distrusă de raidurile saracinilor, i-a împărțit pe monahi, trimițându-i la alte mănăstiri iar el s-a retras la Gerace, într-o mănăstire, accentuând viețuirea sa austeră. La o vârstă înaintată s-a retras la un schit de pe Muntele Cellerano în Locride (azi monte San Nicodemo) însă, starea sa de sfințenie a atras mulți călugări care i s-au încredințat, Nicodim fiind nevoit să întemeieze un așezământ monahal închinat Sfântului Arhanghel Mihail. Mai întâi, aceștia trăiau fiecare în câte o peșteră, întâlnindu-se o dată pe săptămână, iar mai apoi, numărul viețuitorilor din obște devenind tot mai mare, s-a organizat mănăstirea cu toate cele de trebuință.
După mai bine de șaptezeci de ani de viețuire în aspră asceză, a trecut la Domnul la vârsta de nouăzeci de ani în mănăstirea Mammola, care azi îi poartă numele, la 25 martie 990. Sfintele sale moaște au fost mutate în biserica din Mammola, în anul 1580, iar în 1630 a fost ales ocrotitorul orașului. Sfântul Nicodim mai este numit în sinaxare ca Nicodim cel umil, Nicodim de la Mammola, de la Kellarana sau din Calabria.
După trecerea sa la Domnul, s-au petrecut mulțime de minuni la mormântul său. Se cuvine însă, să facem cunoscute minunile din timpul vieții sale. Una dintre minuni este aceasta: Aflându-se Sfântul Nicodim în grădina de zarzavat împreună cu alți frați, în timp ce lucra pământul a ieșit un scorpion veninos care l-a mușcat pe sfânt de piciorul desculț. Ucenicul lui Hristos nu a avut nicio rană în urma acestei mușcături și, întorcându-se către insectă, i-a spus: „Deci, ce avantaj ai avut acum dacă m-ai mușcat fără să-mi faci rău? Așadar, pleacă, îți iert îndrăzneala”. Martorii la această scenă au vrut să omoare scorpionul, dar sfântul nu i-a lăsat și le-a spus: „Copii, lăsați-l să meargă pe drumul lui; nu mi-a făcut rău”.
O altă minune a Sfântului Nicodim are legătură tot cu un animal. O căprioară avea obiceiul de a intra în grădină și de a mânca roadele din grădină și fructele din livadă. Fiind înștiințat de acest fapt, Sfântul Nicodim a mers în grădină găsind-o pe aceasta când strica fructele fără nicio reținere. Atunci a lovit pământul cu toiagul său și a avertizat-o spunând: „Acum încetează să distrugi lucrarea fraților, că altfel răutatea aceasta te va duce la moarte”. Căprioara, pentru o scurtă vreme a renunțat la a mai veni în grădina mănăstirii, dar venind iară, de nicăieri a ieșit o vietate carnivoră care a omorât-o chiar acolo, în grădină.
Altă dată un tânăr care suferea îngrozitor, fiind asuprit de un duh necurat, a fost purtat legat cu frânghii de părinții săi la Sfântul Nicodim. Căzând la picioarele lui, cu lacrimi l-au rugat zicând: „O, părinte, roagă-te pentru fiul nostru, ca să se elibereze de cumplitul vrăjmaș care mult îl vatămă”. Sfântul Nicodim, smerit în cuget, le-a spus: „Copii, duceți-l la Ilie, care este în peșteră. Nu pot să fac aceste lucruri, sunt un păcătos” (este vorba de Sfântul Cuvios Ilie Speleotul, prăznuit pe 11 septembrie). Dar ei nu cunoșteau nici smerenia lui infinită, nici harul Duhului care lucra în el; au continuat să stea acolo și au așteptat câteva zile, încrezători că vor primi ceea ce au cerut: și au primit! Diavolul l-a trimis pe tânărul posedat să intre într-un loc plin de urzici și l-a rostogolit acolo gol. Unul dintre ucenici, văzându-l pe tânăr l-a anunțat pe Cuvios, care, rugându-se Domnului, a mijlocit pentru tămăduirea tânărului.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Nicodim, Doamne Iisus Hristoase, miluiește-ne pe noi!
Psa. Andreea Tatiana Stîngă
RO 
IT