Selectează o Pagină

Loading

Cuviosul părintele nostru Filaret era de neam elin, născut în Palermo, iar după unele surse din zona defileului Val Demone, și a primit la botez numele de Filip după Sfântul Filip propovăduitorul din Agira și originar din Tracia (12 mai).

Până la vîrsta de optsprezece ani a locuit în Palermo, într-o zonă ocupată de musulmani, până când împăratul bizantin Mihail al IV-lea Paflagonianul, dorind să elibereze Sicilia de sub ocupația musulmană, a organizat o invazie  care s-a încheiat cu victoria temporară de la Troina, din 1040. În aceste vremuri tulburi, inspirat de Duhul Sfânt, s-a mutat cu familia sa în orașul Sinopoli din Reggio Calabria.

La vârsta de douăzecișicinci de ani, Filaret s-a retras în valea salinelor, azi zona Seminara și împrejurimi, în mănăstirea înființată de Sfântul Cuvios Ilie cel tânăr sau de Enna (17 aug.), în anul 880, fiind primit în cinul monahal de egumenul Orest care l-a numit pe tânărul Filip, Filaret, adică ”cel iubitor de virtute”.  Și așa s-a arătat Filaret, iubitor de virtute, căci din început a iubit tăcerea și smerenia.

Având ascultarea de a se ocupa de vitele mănăstirii, de câte ori se întâlnea cu un om la păscut, îl povățuia în cele netrecătoare, câștigând astfel mulți fii duhovnicești.

După o vreme a fost pus la cultivarea pământului mănăstirii, pe care el cu multă sârguință îl lucra, purtând pe trup un lanț greu, păstrându-și astfel vie în minte sclavia păcatului. De asemenea, pentru potolirea trupului era îmbrăcat numai într-o tunică de paie. Din roadele grădinii, sfântul ajuta oamenii săraci al căror număr creștea din cauza vremurilor vitrege. Sfântul Filaret se hrănea cu ierburi fierte, vinul și sarea fiind delicatese rare în alimentația sa. Deasemenea, uneori mai primea o pâinică după Sfânta Liturghie, dar dacă nu o primea, mergea la chilia sa în tăcere. În lunile de iarnă obișnuia să meargă să se roage, scufundându-se în apele înghețate din apropiere iar la sfintele slujbe, Cuviosul sătea mereu într-un colț al bisericii, cu capul și privirea plecate, rostind în taină rugăciuni scurte. În chilia sa se ruga cu ușa deschisă pentru a nu lăsa impresia credincioșilor că se roagă. Această lucrare tainică a virtuților nu l-au scos în evidență față de contemporanii săi, sfințenia sa fiind descoperită după trecerea la Domnul.

Îmbolnăvindu-se, a fost dus de frați în chilie și lăsat pentru odihnă, crezând că este suficient atât. Sfântul Filaret a trecut la viața veșnică în tăcere și singurătate, încredințându-și sufletul în mâinile Domnului. A doua zi, frații i-au făcut slujba de înmormântarea, fără să țină cont de mireasma care emana din trupul său, i-au lăsat hainele deoparte fără să le păstreze într-un mod adecvat, dar după minunea făcută la scurt timp după adormirea sa, egumenul a împărțit credincioșilor ca binecuvântare și ajutor, bucăți din hainele sfântului.

O femeie care suferea de orbire, în urma unei hemoragii cerebrale, a mers la mormântul Sfântului Ilie, care era grabnic ajutător celor care îi cereau rugăciunea. Sfântul i-a apărut femeii în vis, spunându-i să meargă la mormântul Sfântului Filaret care o va tămădui. Femeia i-a întrebat pe concetăţeni despre Sfântul Filaret, dar neprimind informații, a alergat către mănăstire cu nădejde în ajutorul Domului. Acolo, monahii trecând cu vederea pe Filaret grădinarul nu i-au adus femeii nicio mângâiere, rămânând sufletul aceleia îndurerat până când unul dintre monahi, fiind înștiințat de harul divin că Filaret cel căutat de femeie era Cuviosul Părinte adormit cu doi ani în urmă, a adus femeia la mormântul sfântului și aceasta a primit vindecare de orbire. Această minune l-a rânduit în ceata sfinților cunoscuți de Biserica cea luptătoare, făcând multe alte minuni spre slava lui Dumnezeu. Mai târziu, pe mormântul Sfântului s-a construit un mic paraclis, unde mulți oameni au primit ajutor în felurite probleme.

În 1133 biserica a fost construită pe ruinele primei așezări monahale și închinată Sfinților Ilie și Filaret. Sfânta Mănăstire a fost distrusă de un cutremur în 1693 și a fost reconstruită începând cu anul 2001. În 1701, pe 4 octombrie un braț al Sfântului Filaret a fost așezat într-un frumos relicvar și trimis în Palermo.

În bazilica Santa Maria dei Poveri din Seminara se păstrează  un braț-relicvar de argint din secolul al XV-lea și un cap-relicvar de argint datat 1717.

 Sfântul Filaret ne-a lăsat o învățătură spirituală importantă, aceea că scopul luptei duhovnicești nu este neapărat să dobândim „satisfacții pământești”, ci doar să tânjim după mântuirea veșnică și să dobândim comori duhovnicești, pentru că acolo unde este comoara noastră, acolo este și inima noastră.

Pentru rugăciunile Sfântului Filaret, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și  ne mântuieștepe noi. Amin!

 Preoteasa Andreea Tatiana Stîngă

 

Youtube
Instagram
Whatsapp
Telegram
Telegram
Telegram
Copiază
ro_RORO