Selectează o Pagină

Loading

Cercetând viața și activitatea unora din oamenii de seamă ai Bisericii Ortodoxe Române și, implicit, ai românilor organizați într-un teritoriu anume, rămânem uimiți și perplecși, căci suntem forțați să ne întrebăm: „Cum au ajuns să aibă o viziune reală și de ansamblu al contextului în care se aflau, atât ei, cât și românii și Biserica lor?, și cum de au reușit să facă atât de mult bine, adică o operă culturală, socială, pastorală, administrativă de o așa anvergură?”.

Bineînțeles, că noi slujitorii altarelor suntem intenționați să spunem că este vorba de lucrarea Duhului Sfânt; și așa este; dar dincolo de „harul care pe cele cu lipsă le plinește”, și de talentul (talanții fiecăruia), este vorba și de o pregătire sistematică în științele timpului (în cazul nostru este vorba de Filozofie, Drept, și Pedagogie); și ar mai fi ceva: rolul deosebit de important al mamei în educație; așadar, scriem despre geniul Sfântul Andrei Șaguna – misionarul prin excelență al Ardealului din secolul al XIX-lea. Stând în fața acestui titan înțelegem că orice parte a vieții sale ne poate inspira în slujirea noastră; dar, fiind imposibil să sintetizăm totul, ne propunem să alegem doar două aspecte din Cine este Sfântul Andrei Șaguna. Și sinteza se propune Preacucerniciilor și Preacuvioșiilor Voastre, acum, căci peste câteva zile, pe 30 noiembrie, îl vom prăznui prin slujbă și meditație pastorală.

 

Ceea ce mama pune în sufletul copilului este mai important decât științele

M-a uimit statornicia în Dreapta Credință a mamei sale, Anastasia, care în 1802 s-a căsătorit cu Naum, tatăl viitorului ierarh. Au avut trei copii: Avreta (n. 1803), Ecaternia (n. 1806), și pe Anastasie (n. 1808, 20 decembrie st.v/1 ianuarie 1809 st.n.). Din cauza faptului că „nu era un spirit practic”, deși a investit în afaceri sume importante de bani, și chiar o parte din zestrea soției, Naum a falimentat; așa se face că în 1814 i-a cerut un împrumut arhiepiscopului maghiar Ștefan Fischer din Eger, care i-a promis că-l ajută, dar, în schimb, trebuia să treacă la confesiunea romano-catolică el și copiii săi, lucru care s-a petrecut. Ca urmare, soția l-a părăsit, și-a luat copiii și a plecat în casa părintească, iar el a murit în următorul an.

Dar, conform înțelegerii scrise, lucrurile s-au desfășurat în acest sens, adică: mezinii au fost crescuți în credința tatălui. Deși mama și-a schimbat locuința de la Mișcolț la Pesta, și în 1816 s-a adresat Consiliului orășenesc din Pesta, și apoi a mers în audiență la împăratul Francisc I de la Viena (pe care n-o obține), totuși Locotenența Ungariei, în septembrie 1816, a hotărât ca

Anastasia cu fiii ei să se întoarcă la Mișcolț, iar copiii să fie înscriși la școli catolice pe care le-au urmat.

Abia la împlinirea vârstei de 18 ani, fiecare din cei trei tinei au putut să facă o cerere scrisă prin care arătau că doreau să revină la credința ortodoxă, drept garantat de Imperiu. Dar lucru în sine era posibil numai după o catehizare de șase săptămâni cu un preot catolic, care încerca să le demonteze convingerile, iar apoi o altă comisie, special constituită, se pronunța. Așa au decurs evenimentele cu frații mai mari ai lui Anastasie.

Un parcurs aparte l-a avut Andrei Șaguna, care, la Budapesta, a urmat pentru trei ani cursurile gimnaziului superior al călugărilor piariști, absolvindu-l în 1826; în diplomă era menționată naționalitatea sa maghiară și confesiunea catolică; la studiul religiei fusese „eminent”, iar la maghiară și „Litere și științe”, obținuse locul 17 din 103 de colegi. În 29 decembrie 1826 a înaintat cererea de a reveni la Ortodoxie, cerând să nu mai urmeze cursul de șase săptămâni pentru a renunța la convingerea sa, căci studiase trei ani de zile dogma catolică. Totuși, a trebuit să urmeze instrucția cu un renumit profesor de teologie catolică, August Popol; rămâne de neclintit, iar regele îi aprobă revenirea după șase luni, în 23 iulie 1828. Așadar, timpii au fost depășiți cu mult decât era firesc[1].

14 ani Mihail Muciu (bnunicul) și fata sa Anastasia au răbdat, muncit și gândit cum să facă să-și întoarcă progeniturile în sânul Bisericii Ortodoxe. De aceea credem că este indicat să-l cităm pe profesorul Ioan Lupaș care scria că „neamul românesc și Biserica noastră, în chip de recunoștință, va trebui s-o așeze de aici înainte în rândul celor mai luminoase icoane de femei și mame românce din trecut. Împreună cu a acestora, și amintirea ei trebuie păstrată și venerată cu sfințenie, căci fără rolul ei de veghe neadormită, de înger păzitor, e întrebare dacă Biserica noastră ar fi putut să aibă între cârmuitorii ei un mitropolit ca Șaguna. S-ar fi putut prea lesne să-l pierdem pentru totdeauna după ce era trecut din copilărie la catolicismul dominant, care în cursul atâtor secole ne-a luat tot ce am avut de valoare, ne-a smuls destule talente, lăsându-ne orfani de cei ce, prin iscusința minții lor, ar fi putut să dea traiului nostru chinuit din trecut forma superioară a unei vieți mai dezvoltate. Ar fi fost pentru catolici un câștig, dar pentru noi o nespusă pierdere …”[2].

 

Reformele cu privire la preoți și Pastoralele

 

Marele mitropolit „a urmărit să-i elibereze pe preoți de munca zilnică a câmpului și de creșterea animalelor, inclusiv de transhumanță, și să le rezerve drept ocupație zilnică principală slujirea duhovnicească. Pentru ca preotul să-și poată împlini slujirea duhovnicească zilnic, și anume <<săvârșirea serviciului dumnezeiesc în toate zilele preste an, exacta administrarea a tainelor celor ce le cer fără deosebire de timp, studiarea și prepararea lui pentru cuvântări bisericești, pentru catehizarea tinerimei școlare și a celei înainte în vârstă în zilele de Dumineci și sărbători, vegherea lui pentru mângâierea sufletească a celor ce aleargă la dânsul spre acest scop ș.a.>> el trebuie să se poată hrăni pe sine însuși și familia lui din contribuțiile și taxele fixate ale membrilor parohiei sale”[3]. Sfântul Andrei Șaguna a cerut preoților să-și schimbă portul țărănesc obișnuit cu sutană și pălărie.

În pastoralele pe care le trimitea la fiecare Crăciun, Paște și cu alte ocazii, și în care se prezentau probleme de interes național, cultural sau social, îi îndemna pe credincioși „să fie fii buni ai Bisericii; să participe la slujbele din zilele de duminică și sărbători; să asculte de poruncile Bisericii, inclusiv de sfaturile sale și ale preoților săi; să trăiască în pace și bună înțelegere cu toți, indiferent de neam și confesiune; să-și trimită copiii la orele de catehizare, iar dacă au posibilități materiale să-i dea la învățătură în gimnazii; să fie ascultători față de dispozițiile stăpânirii, mai ales ale împăratului; condamna, în multe rânduri, beția, lenea, nerespectarea poruncilor bisericești și altele”[4].

Iubirea față de păstoriții și credincioșii săi au fost două virtuți definitorii ale marelui ierarh. Într-o Pastorală trimisă în 1848 din Pesta, scria: „Nu am cruțat și nu cruț eu, iubiților mei, osteneală, nici cheltuială, pentru binele și folosul vostru, atât sufletesc, cât și trupesc. Nici un minut, nici un prilej, nu las să treacă fără a-l fi întrebuințat spre ajutorința voastră. Și pentru acestea toate, să vă spuiu, ce aștept eu de la voi drept răsplată? Nimic alta, decât să ascultați de sfaturile mele cari vi le-am dat și vi le dau vouă și să le împliniți, nu pentru mine, ci pentru voi înșivă, pentru binele vostru[5].

Cred că fiecare din noi care vom citi cele scrise va face imediat câteva paralele între ceea ce se petrecea atunci și acolo, și ceea ce trăim astăzi și aici, fiecare unde ne aflăm, și, bineînțeles, tragem concluzii și spunem și altora despre ele.

Pr. Cristian Prilipceanu,
Coordonator al Departamentului Misiunii din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

 

[1] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață închinată Bisericii și Neamului, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Editura Andreiana, Sibiu, 2012, pp. 45-48.

[2] Ioan Lupaș, Mitropolitul Andrei Șaguna, p. 14, apud Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Idem, pp. 50-51.

[3] Johann Schneider, Ecleziologia organică a mitropolitului Andrei Șaguna și fundamentele ei biblice, canonice și moderne, Traducere de diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2008, p.243.

[4] Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Idem, 338-339.

[5] Ibidem, 341.

ro_RORO
Copy link