Selectează o Pagină

Loading


Sfânta Liturghie este o Taină Dumnezeiască negrăită și necuprinsă, pe care a întemeiat-o și a vestit-o Însuși Domnul Iisus Hristos, la Cina cea de Taină. Sfânta Euharistie săvârșită în timpul Sfintei Liturghii este Jertfă, pentru că prin ea se continuă în mod nesângeros Jertfa de pe Cruce a lui Iisus Hristos, la care participăm toți, clerici și mireni, ca popor al lui Dum­nezeu. Din acest punct de vedere, Sfânta Liturghie înseamnă și comuniune a credincioșilor în jurul Trupului și al Sângelui lui Hristos. În biografia părintelui Iacob Tsalikis, egumenul mână­stirii Sfântul David, un fiu duhovnicesc, profesor uni­versitar menționează  următoarea frază: „A văzut și a atins Preacuratul Sânge al Domnului”.

Minunea cea mai mare și mai impresionantă pe care i-a. dăruit-o Dumnezeu s-a întâmplat în dimineața zilei de 22 noiem­brie 1975. Aceasta l-a înspăimântat atât de mult, încât a consem­nat-o imediat pe o notiță pe care am găsit-o după moartea lui într-un caiet. Însemnarea începe cu data de mai sus și cuprinde exact următoarele: In ziua de 22 noiembrie, sâmbăta dimineața, la Sfânta Proscomidie, după pomenire, la momentul acoperirii Cinstitelor Daruri, am văzut pe viu și mărturisesc cu sfințenie, o picătură de sânge uscat, pe care l-am atins cu degetul. Pe deget mi-a rămas sânge! L-am strigăt pe fratele mânăstirii, părintele Serafim, i-am spus întâmplarea și mi-a zis: „Noi părinte nu vedem nimic, dar ce s-a întâmplat”? Iar eu i-am răspuns că mă închin și cred că este Însuși Sângele lui Dumnezeu. Și am zis de trei ori Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește. Arhi­mandritul Iacov”

O minune asemănătoare i s-a întâmplat și părintelui Antonis Tinka, care slujea la mânăstirea Sfântul Ilie Kastellas, din Pireu , pe vremea când trăia mitropolitul Hrisostom Tavladorakis, al Pireulu i. „ Într-o sâmbătă dimineața, pe când părintele Antonie slujea Sfânta Liturghie, a ajuns la momentul  fințirii Cinstitelor Daruri. Cum era îngenuncheat și zicea rugăciunea, cu mâinile sprijinite pe Sfânta Masă a dat să se ridice și să binecuvânteze Cinstitele Daruri, când o picătură de sânge a căzut din înălțime pe mâna lui, împroșcănd-o toată. A văzut și s-a cutremurat! S-a ridicat tulburat, a privit-o și l-a cuprins o teamă sfântă, un cutre­mur, o frică, o uimire, o stupoare, multe sentimente amestecate cu neputință de descris. S-a ridicat și nu știa ce să facă! Sângele lui Hristos se lipise de mâna lui. S-a pierdut! Harul lui Dumnezeu însă, după această minune, l-a îndrumat să privească Sfântul Potir și a văzut că era gol. Uitase să toarne vin. Luând seama la Sfântul Agneț, a observat că nu fusese străpuns, adică Proscomidia nu era completă. Cântărețul la strană continua: Pe Tine Te lăudăm , Te bine cuvântăm … . I-a făcut semn să prelungească cântarea. Era lume puțină pentru că era sâmbătă. A luat Sfânta Copie, a străpuns Sfântul Agneț și a zis: Și unul din ostași, cu sulița coasta lui a împuns și îndată a ieșit sânge și apă…

După aceea, a pus în Sfântul Potir vin și apă, după rânduială, le-a binecuvântat, le-a închinat și după ce a încheiat toate acestea, a îngenuncheat, a recitit rugăciunea de sfințire și Dumnezeu a preschimbat pâinea și vinul cum se întâmplă la fiecare Sfântă Liturghie, în Trupul și Sângele lui Hristos. După Prefacere și încheierea slujbei, a consumat Sfintele și a șters Sfântul Potir.

Imediat după acea Liturghie, a mers la mitropolitul Hrisostom și i-a povestit cele întâmplate. Acesta i-a luat mâna și i-a mirosit-o.

O mireasmă neântâlnită izvora din ea și atunci mitropolitul a început s-o sărute de mai multe ori. – Prea Sfințite, a strigat părintele Antonie! – Nu sărut mâna ta, deși și aceasta trebuie sărutată pentru că ești slujitor al Celui Preaânalt, n-are importanță că tu ești preot și eu episcop. Eu am atins prin mâna ta Sângele lui Hristos, Sângele lui Dumnezeu! Îm i amintesc că, după moartea părintelui Antonie, mitropo­litul mi-a povestit această întâmplare. Era foarte impresionat. S-a ridicat și a zis: “Părinte Ștefane, Sângele Lui Dumnezeu! și a început să plângă. Aceasta este Sfân a Liturghie!

Nu voi încerca să dezleg probleme istorice sau liturgic e, ci ne vom strădui împreună să înțelegem cum să trăim și să experiem Sfânta Liturghie. Sfântul Ioan DAamaschin ne spune că „Sfânta Liturghie se numește și Sfânta Împărtășanie , pentru că prin Aceasta ne împărtășim și participăm la Trupul și Dum­nezeirea lui Iisus Hristos”.

Deci, Sfânta Liturghie este trăită de credincioși când aceștia se împărtășesc cu Preacuratele Taine, și ca Sfântă Comuniune și ca Sfântă Împărtășanie. În ce mod, este dificil, aproape imposibil să dăm un răspuns! Toate câte simte și tră­iește preotul slujitor ca și credinciosul care participă cu credin­ță la Sfânta Împărtășanie, nu pot fi exprimate, descrise și puse pe hârtie. Părintele Iacov a consemnat doar în trei rânduri ex­periența înfricoșătoare, ca să nu fie pus în primejdie adevărul Tainei Celei Mari ce nu constă în exprimări poetice frumoase, în eventualele elemente de stil folosite, ci în evenimentul imperceptibil al Prefacerii Darurilor de pâine și vin, în Trupul și Sângele lui Hristos. Lipsită de cuvinte, ea se trăiește sufletește și duhovnicește prin credință, curățenie, pocăință și dorință după Sfânta împărtășanie. Cât de mare este pocăința, cât de multe sunt lacrimile, pe acestea le cântărește doar Dumnezeu, iar nu oamenii sau credinciosul personal.

La Sfânta Jertfă participă omul deplin: suflet și trup, minte și oase, inima și cele cinci simțuri, chiar și măruntaiele.

Un preot mi-a povestit ce i s-a întâmplat odată după Sfănta Împărtășanie. A simțit pieptul întreg și inima, preschimbăndu-se neobișnuit, într-un cerc nemărginit. In centru, pe Tron, era Domnul, de-a dreapta Lui Prea Curata Maică, iar în jurul Tronului toți Profeții, Drepții, Protopărinții, Apostolii, Ierarhii, Sfinții, Patriarhii, preoții vrednici și monahii, cetele nesfârșite de martiri și sfinți renumiți prin nevoințe, părinții purtători de Dumnezeu ai Sinoadelor Ecumenice, Sfinții fără de argint, Sfinții care au strălucit în lume, oștile fără număr ale îngerilor, Arhan­ghelilor, Heruvimilor, Serafimilor, Tronurilor și Domniilor. A văzut pe începătorii cetelor însoțindu-i pe oameni, pe Domnul și toată Biserica! În partea de  jos a acestora a văzut zeci de mii de suflete, ale celor vii și ale celor morți. A experiat toate acestea cu sufletul dar și cu trupul, căci cerul necuprins, bucuria și fericirea Raiului, s-au înălțat din pieptul lui. Și s-a trezit cu Potirul în mână, ștergându-l cu procovățul!

Acestea nu sunt doar gânduri, fraze sau cuvinte, ci reprezintă o realitate descrisă cu aproximație. Cuvintele n-au făcut decât să simplifice realitatea ce a provocat în sufletul acelui bătrân un adevărat cutremur, l-a zdruncinat și l-a sen­sibilizat profund. Pentru a înțelege mai bine, trebuie să știm că orice stare duhovnicească trăită de un creștin credincios, nu poate fi percepută de un altul dacă acesta n-o experimentează perso­nal, mai ales atunci când este vorba de stări duhovnicești mai presus de fire, care au „un alt limbaj”.

Mulți sunt surprinși, se îndoiesc, nu cred sau protestea­ză când aud astfel de întâmplări, când li se descrie o minune sau o schimbare sufletească și trupească, datorată harului divin. Se manifestă astfel pentru că descrierile sunt neputincioase și diminuează adevărul. Necredința sau îndoiala noastră, însă, nu împiedică existența acestora.

O rudenie mi-a povestit următorul incident: Un prieten al unui medic, când era mic, ca toți copiii care râd și se zbenguie prin biserică fără să înțeleagă ce se întâmplă, împreună cu un verișor se hlizeau și necăjeau pe alți copii, fugind încoace și încolo. S-a terminat slujba, au luat anafura, lumea a plecat dar cei doi copiii, doctorul de mai târziu și verișorul lui, au rămas să se hârjonească prin biserică. Atunci s-a auzit o voce de femeie, aspră dar și plăcută zicând: -„În casa Fiului Meu, nu se joacă și nu se aleargă, aici se stă la rugăciune și se împărtășește cu Trupul și Sângele lui Hristos”!

Și, pe loc au fost apucați de ceafă de o mână nevăzută și într-o clipită s-au trezit afară, în curtea bisericii. Spunea mai târziu medicul: „Pe mine să vină să mă întrebe dacă există sau nu Dumnezeu? Mie mi-a vorbit Acesta prin Prea Curată Născătoare de Dumnezeu !”

Deși prezentăm evenimentele din timpul Sfintei Liturghii, nu le putem descrie decât în parte, dar trebuie s-o facem, să îndrăznim să le dezvăluim și să le analizăm. Subiectele despre Sfânta Taină sunt foarte dificile, deși le considerăm ca foarte cunoscute. Când vedem preotul ieșind cu Evanghelia și prece­dat de lumânare și de ripidă, nu știm că este vorba despre Vohodul mic. Cunoaștem mișcarea, nu mai este nevoie să ne spună cineva, dar la Sfânta Liturghie ceea ce este ușor de descris este foarte greu de înțeles și de învățat, pentru că este vorba despre un fapt real. In Biserică, ceea ce se spune, se cântă, se aude, se vede, nu înseamnă doar simple gesturi sau simboluri, ci realități ființiale, evenimente cutremurătoare, înțelese doar duhovnicește.

De aceea, să ne străduim cu smerenie să învățăm pe alții și să învățăm și noi. Nu uitați: „Eu sunt primul care are nevoie de învățătura și de rugăciunea voastră”!


Protopresbiteros Stefanos Anagnostopoulos, Explicarea Dumnezeieștii Liturghii –Introducere Generală, Editura Bizantină, București, 2005, p.20-24.


Youtube
Instagram
Whatsapp
Telegram
Telegram
Telegram
Copiază
ro_RORO