În vremea împăratului păgân Adrian, cetatea Bresciei a cunoscut martiriul mai multor creștini. Printre aceștia au fost și Sfinții Faustin și Iovit (15 feb.), frați de sânge, care în anul 121 au pătimit pentru Hristos și alături de ei, alți cincizeci și trei de credincioși. Aceștia au fost îngropați în cimitirul San Latino (azi chiesa di Sant’Angela Merici). În acest cimitir, mulți creștini mergeau să se roage la mormintele Sfinților Mărturisitori. Printre aceștia era și Sfânta Olivia, care deseori mergea la mormintele sfinților, bucurându-se de îndelungi șederi lângă mormintele lor, înălțând rugăciuni și laude acelora care, plini de curaj, au suferit chinuri și au murit pentru a mărturisi credința lor. Putea ea oare să treacă neobservată de spiritul persecutor al vremii, persecuțiile fiind autorizate legal?! Olivia a fost pârâtă guvernatorului, care, chemându-o la sine, a supus-o la multe întrebări, cu viclenie și cu vorbe dulci dorind să o întoarcă de la credința cea dreaptă. Dar, mielușeaua lui Hristos, Olivia, cu bărbăție duhovnicească a rămas statornică, apărând cu zel dreapta credință. Văzând păgânul mulțimea virtuților ei, nu s-a lăsat înduplecat ci cu mintea lui cea întunecată a poruncit ca sfânta să fie luată și prinsă cu părul capului ei de un copac, iar sub trupul ei feciorelnic au pus vreascuri și lemne și au făcut un rug mare pe care l-au aprins, dorind să o piardă pe ea. Dar Olivia se ruga și înălța cântări de laudă Mirelui ceresc.Văzând acela că Sfânta mai mult rezista chinurilor, a poruncit să se ia sulițe de fier și să-i sfâșie trupul. Suferind acestea cu bucurie, a primit cununa mucenicească de la Hristos Dumnezeu, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin!
Psa. Andreea Tatiana Stîngă
RO 
IT