De la Sfântul Sofronie al Ierusalimului și până astăzi, s-a scris destul de mult despre Sfânta Maria Egipteanca. Se va mai scrie de bună seamă și nu în zadar. Căci orice gând dedicat ei este unul ce vine să vorbească despre modul în care harul poate să lucreze în sufletele noastre. Despre felul nobil și covârșior al divinității de a lucra în viața noastră atunci când dorim acest lucru și îi cerem s-o facă.
Viața ei vine să vorbească nu doar despre modul în care asceza poate fi împletită cu smerenia, ci și despre maniera în care omul se poate autodepăși. Poate ieși din zona de confort și deveni performant sub aspect spiritual. Sigur, sunt puțini oamenii care vor reuși să ajungă la măsurile ei și care pot asuma smerenia la o asemenea măsură. Cuviosul Zosima va fi el însuși chemat a înțelege aceste lucruri și a aduce mărturie cu privire la autenticitatea lor. Dacă drumul înspre Ierusalim, unde-și dorea a se închina Sfintei Cruci va fi marcat de puternice momente de cădere, cel de după închinare va fi marcat de o întoarcere la 180 de grade și o metamorfoză interioară cum rar s-a mai întâlnit. Pentru ea, Crucea va reprezenta punctul de cotitură. Momentul de intersecție al cerului cu pământul, care o va determina să aleagă. Va decide să urmeze verticala. În ciuda dificultății traseului și a tentațiilor care vor încerca să o deturneze pe cale. Vreme de 17 ani luptele pe care le va duce cu puterile vrăjmașului o vor ajuta să se purifice pentru ca următoarele trei decenii să fie marcate de o ascensiune duhovnicească ce-i va fi ulterior revelată părintelui mai-sus pomenit.
Aidoma fiecărui creștin, Sfânta a avut și ea, de bună seamă, momente de cotitură, ispite și probabil, clipe de îndoială. Naturalețea cu care le-a depășit o face să se constituie într-un exemplu nu doar pentru cel care o va descoperi și împărtăși înainte de a-și începe călătoria spre ceruri, ci și pentru cei care, de secole, îi citesc viața, încercând să descopere în paginile ei valențe duhovnicești. Deși, cei mai mulți dintre noi nu vom ajunge probabil la măsurile ei ascetice, nici la daruri precum levitația, ori puritatea unei rugăciuni acompaniate de radioasa lumină cu valențe testimoniale, trebuie să privim cu încredere înspre chipul ei. Atât pentru a-i cere sfatul, ajutorul și mijlocirea, cât și pentru a vedea modul în care pocăința poate deveni un mod de viață și a înțelege cum, atunci când aceasta este marcată de o adevărată transformare interioară, harul lucrează în mod copleșitor, schimbând inimi, transformând natura și aducând cu sine nu doar reabilitarea morală, atât de dorită, ci și pacea sufletească și experiența întâlnirii cu divinul. Precum Sfânta, și noi suntem chemați să adăstăm înaintea Crucii, s-o transformăm în piatră de hotar și să decidem, privind înspre dânsa, a alege cerul și eternitatea și a le pune în prim plan. Odată ce-o vom face, prezența divină va deveni una ce ne aduce împlinire și ne va ajuta să schimbăm, întâi universul nostru interior, iar mai apoi, cu timpul, pe cei din jur și-ntreaga lume. Îndrăzniți!
Protos. Maxim Morariu
RO 
IT