În vremea împăraţilor Deciu şi Valerian şi a ighemonului Prov, exista o mică mănăstire de fecioare aproape de Roma unde viețuiau câteva călugăriţe îmbunătăţite, în frunte cu bătrâna egumenă Sofia. În această mănăstire se afla și monahia Anastasia, care era de la trei ani acolo, pentru că părinții îi muriseră. Aceasta le covârșea pe toate acele fecioare cu nevoințele, dar și cu frumusețea sufletească și trupească, fiind adesea cerută în căsătorie de tineri, dar ea necosotind cererile, s-a făcut mireasă a lui Hristos.
Diavolul îi aducea fecioarei multe ispite prin războiul trupului și gândurile cele spurcate, voind a o atrage de la petrecerea cea bună la înșelăciunea lumii. Dar nereușind vrăjmașul a o birui prin aceste ispite, i-a îndemnat pe prigonitorii creștinilor să o defaime la ighemonul Prov, spunând că este cea mai frumoasă din Roma, dar petrece într-un loc fără de bărbați, închinându-se Domnului și defăimând pe idolii lor. Atunci, ighemonul a poruncit să o aducă la el și cei trimiși au tăiat ușile mănăstirii cu securile. Monahiile s-au speriat cumplit de această neașteptată faptă și au fugit pe altă ușă. Egumena Sofia a sfătuit-o pe Sfânta Anastasia să nu se înfricoșeze, ci să se pregătească de nevoința mucenicească. Sofia a cerut ostașilor să aștepte două ceasuri până o va împodobi pe fecioara Anastasia pentru a merge cu ei la ighemon. Egumena a dus-o pe fecioară în biserică și, așezându-o înaintea sfântului altar, i-a zis: „Fiica mea, Anastasia, acum se cade să arăţi cu fapte dragostea ta cea mare către Domnul, acum se cade ţie să rabzi chinuri pentru Hristos, iubitul tău Mire, şi să arăţi că eşti adevărata lui mireasă. Deci mă rog ţie, iubita mea fiică, să nu te înşele limba cea ascuţită ca briciul, să nu te ameţeşti de darurile şi de slava lumii celei deşarte, nici să nu te înfricoşezi de chinurile cele vremelnice, care îţi mijlocesc ţie viaţa cea veşnică. Iată, cămara Mirelui este deschisă; iată, locul odihnei cele veşnice îţi este gătit ţie; iată, cununa cea împletită ţie; iată, acum te cheamă la nuntă Mielul. Deci mergi către Dânsul cu veselie, mergi la nunta vieţii celei veşnice. Mă rog ţie, fiica mea, ia aminte la cuvintele mele şi adu-ţi aminte de ostenelile mele şi de grija ce am avut pentru tine, căci te-am crescut luându-te din pruncie, şi toată sârguinţa o puneam pentru aceasta, ca să te pregătesc mireasă curată împăratului slavei. Pentru aceasta m-am ostenit şi m-am rugat, pentru aceasta ziua şi noaptea te-am învăţat, ca să te uneşti cu Domnul din toata inima şi din tot sufletul.
Deci acum, fiica mea, să nu mă ruşinezi pe mine, maica ta, înaintea Domnului şi să nu-mi pogori în groapă bătrâneţile mele mai înainte de vreme, pentru că, dacă voi auzi de tine ceva împotriva dragostei lui Hristos, îndată mă voi sfârşi de mâhnire, îndată voi muri. Iar dacă voi auzi că rabzi pentru dragostea lui Hristos, că îţi pui pentru Dânsul viaţa ta, atunci voi fi maica ce se bucură de fiică, atunci se va înălţa cornul meu ca al inorogului şi bătrâneţile mele în untdelemn gras. Deci, fiica mea, să nu-ţi cruţi frumuseţea ta trupească şi să nu iubeşti viaţa cea vremelnică. Ci, când te vor amăgi cu cuvinte viclene, tu să nu-ţi abaţi inima spre ele; când te vor înfricoşa cu chinurile, tu să grăieşti: De frica voastră nu mă voi teme, nici mă voi tulbura, căci cu mine este Dumnezeul meuť. Când vor începe a te bate fără milă, tu să nu te temi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-1 ucidă. Sau, de te vor sfâşia şi-ţi vor chinui trupul, tu să te bucuri în pătimirile tale, căci împlineşti lipsa necazurilor lui Hristos în trupul tău. De vor începe a zdrobi mădularele tale, tu să-ţi aduci aminte că şi perii capului tău sunt număraţi de Domnul, Care va păzi toate oasele tale şi nici unul dintr-însele nu va pieri. Capul de ar voi să ţi-l taie, tu să priveşti la Hristos, Capul a toată Biserica, Care este slava ta şi care îţi înalţă capul tău. Nu te teme, fiica mea, de pătimirea cea aspră, căci Mirele tău îţi va sta în faţă nevăzut şi o să-ţi uşureze durerile tale şi o să te scoată din chinurile cele grele. Când vei suspina, El îţi va da ţie uşurare. Când vei slăbi, El te va întări. Când vei cădea din pricina bătăilor, El te va ridica. Când în dureri te vei umple de amărăciune, El îţi va îndulci inima şi-ţi va răcori sufletul şi nu se va depărta de tine, până ce, scoţându-te din mâna chinuitorilor, te va duce în cămara Sa cea cerească şi, chemând toate puterile îngereşti şi cetele tuturor sfinţilor, îţi va face bucurie şi te va încununa ca pe o mireasă a Sa, cu cununa cea nestricăcioasă, ca să împărăteşti împreună cu El întru slava cea veşnică”.
Sfânta Anastasia a zis: „Gata este inima mea să pătimesc pentru Hristos, gata este sufletul meu ca să mor pentru Dânsul; toată dorirea şi răsuflarea mea spre El era de demult şi este şi acum, ca întru mărturia dragostei mele către Domnul meu cel iubit să-mi pun sufletul meu pentru Dânsul. Iar acum, deoarece a venit vremea dorinţei mele, cu bucurie voi merge înaintea judecătorilor şi voi mărturisi preasfânt numele Dumnezeului meu. Dar tu, stăpâna şi maica mea, nu te teme pentru mine, nici nu te îndoi de tinereţea mea, căci cred că Domnul meu Iisus Hristos mă va întări pe mine, roaba Lui, Căruia roagă-te şi tu, maica mea iubită, ca să nu mă lase şi să nu mă depărteze pe mine, până ce voi săvârşi nevoinţa chinurilor întru numele Lui şi va cădea ruşinat vrăjmaşul, care s-a ridicat asupra noastră”.
Întârziind ele în biserică, slujitorii trimiși au intrat acolo, văzându-le cum se întăresc una pe alta întru umilință, i-au pus Sfintei fiare pe grumaz și au dus-o la ighemon. Acesta a întrebat-o din ce neam este și de ce credință. Aceasta a spus că o cheamă Anastasia, fiind fiica unui cetățean din Roma, crescută în credința cea dreaptă. Ea i-a lămurit ighemonului și ce înseamnă numele ei: „Anastasia se tâlcuieşte înviere, căci Dumnezeu m-a înviat pe mine, ca să grăiesc împotriva ta, până ce îl voi birui pe tatăl tău, satana”.
Ighemonul a căutat să o ademenească prin cuvânt: „Să-mi răspunzi cu blândeţe, fecioară, ca să nu mă porneşti spre mânie, căci îţi cruţ tinereţea şi nu vreau să pierd frumuseţea ta, ci ascultă-mă ca pe un tată care vrea să te sfătuiască de bine. De ce te-ai amăgit fără de folos cu învăţătura creştinească şi îţi pierzi în deşert anii tăi, lipsindu-te de viaţa cea bună şi de desfătările pe care zeii le-au dat oamenilor, spre veselie? De ce ascunzi într-un colţ întunecat o aşa frumuseţe, care şi la boierii cei mari poate să fie plăcută? Ce mângâiere ai dacă fugi de petrecerea împreună cu oamenii şi ca o fiară locuieşti singură? Care îţi este câştigul dacă eşti chinuită şi mergi la moarte pentru Cel răstignit? Oare nu este bine să te închini zeilor noştri cei fără de moarte, să-ţi iei un bărbat cinstit, frumos şi de neam bun, să te mângâi cu bucurii şi să te veseleşti cu fiii, să vieţuieşti în cinste şi în slavă, între oamenii cei buni şi să ai multe averi, aur şi argint, şi să nu-ţi pierzi în cea mai mare trudă şi sărăcie viaţa cea dată de zei, spre bună petrecere? Deci, te sfătuiesc pe tine, apropie-te şi te închină zeilor şi îndată vei avea bărbat de neam mare şi cinstit, slăvit şi bogat, care va fi înaintea scaunului împărătesc cu multă laudă şi cu care şi tu asemenea vei fi în mare cinste şi te vei îndulci de toate bunătăţile, în toate zilele vieţii tale”.
Sfânta Anastasia i-a zis ighemonului: „Bărbatul meu, bogăţia mea, viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, de la Care nu mă voi întoarce cu amăgitoarele tale cuvinte. Nu mă vei înşela precum a înşelat şarpele pe Eva, nici îmi vei îndulci chinuirea cea amară a voastră. Nu mă vei despărţi de Domnul meu nici cu frica chinurilor, pentru care de o sută de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata să mor”. Plin de mânie, ighemonul a poruncit ca Sfânta să fie bătută peste obraz, să i se rupă hainele, ca să fie arătată goală. Mucenița a spus: „Nebunule, neruşinatule şi de toată necurăţia plin, aceasta nu este ruşinea mea, ci a ta. Ştie Domnul meu că niciodată soarele n-a văzut goliciunea mea, iar tu, punându-mă astfel în faţa poporului, să ştii că mai mult te-ai făcut de ruşine pe tine, decât pe mine. Pentru că pe mine de ruşinea aceasta mă va acoperi Mirele meu cu veşmântul slavei, iar pe tine te va acoperi în veci ruşinea feţei tale. Acum tot omul cu minte va zice: de n-ar fi fost ighemonul fără ruşine şi plin de pofte nelegiuite, n-ar fi dezgolit în faţa tuturor trupul cel feciorelnic”. S-a adresat și celor ce o dezbrăcaseră: „Dacă aţi dezgolit trupul meu şi dacă aţi pus înaintea mea uneltele chinurilor, pentru ce zăboviţi? Bateţi, tăiaţi, rupeţi trupul meu cel gol, acoperiţi-1 cu bătăi şi cu sângele meu. Iată, mă vedeţi gata spre a suferi chinuri şi să nu nădăjduiţi că veţi auzi altceva de la mine, decât numai aceasta, că voiesc să mor pentru Hristos”.
Mai apoi a fost întinsă cu faţa în jos şi legată de patru stâlpi, sub ea punându-se foc cu smoală şi cu pucioasă, iar pe spate a fost cumplit bătută cu toiege. În acest timp, Sfânta se ruga cu suspinuri, zicând psalmul lui David. Chinuitorii au obosit bătându-o și au legat-o apoi de o roată, zdrobindu-I oasele și rupându-i venele cu roata. Ea se ruga Domnului astfel: „Scăparea mea şi scutul meu, nu Te depărta de la mine, că slăbeşte sufletul meu din pricina durerilor şi a oaselor mele zdrobite”. Dar o mână nevăzută a oprit roata şi Sfânta Anastasia s-a arătat sănătoasă. Văzând minunea, ighemonul a început a o munci și mai mult, poruncind să fie spânzurată, să-i fie strujite coastele şi să i se rupă trupul. Sfânta Muceniță Anastasia se ruga astfel: „Vezi durerea mea cu care pătimesc pentru Tine, Mirele meu, şi binevoieşte ca sângele vărsat de netrebnica roaba Ta să-Ţi fie bineprimit şi să nu fiu lepădată din ceata sfintelor mărturisitoare”.
Apoi i s-au tăiat sânii cu briciul, curgându-i mult sânge. În acest chin, Sfânta s-a simțit foarte slăbită și a cerut apă de băut. Unul dintre cei adunați acolo, pe nume Chirii, i-a dat apă să bea și Sfânta i-a zis: „Să nu te lipseşti de plată de la Domnul, după cuvântul Lui, care a zis: Oricine vă va adăpa cu un pahar de apă rece în numele Meu – căci ai lui Hristos suntem – nu-şi va pierde plata sa”.
Atunci ighemonul a poruncit să-i smulgă unghiile de la degete, să i se taie mâinile şi picioarele şi să i se sfărâme dinţii. Curgând mult sânge din gura ei, Sfânta a cerut iarăși apă și Chirii a adăpat-o. Dar ighemonul a poruncit ca el să fie tăiat cu sabia și astfel a luat cununa muceniciei înaintea Sfintei.
În chinuri, mucenița se ruga astfel: „Nu mă lăsa pe mine, Dumnezeule, Mântuitorul meu”. Cu un clește, unul dintre cei care o chinuiau, i-a tras limba afară Sfintei şi i-a tăiat-o. Văzând aceasta, poporul a defăimat pe ighemon pentru cruzimea lui. Atunci acesta a poruncit ca mucenița să fie dusă în afara cetății, unde i s-a tăiat capul cu sabia. Nu i s-a îngropat trupul, ca să-l mânânce fiarele, dar Domnul l-a păzit nevătămat. Un înger s-a arătat egumeni Sofia poruncind să ia trupul Sfintei. Povățuită de Domnul, stareța a ajuns unde se afla trupul fericitei Anastasia și cu lacrimi sărutându-l, zicea: „Iubita mea fiică, pe care în linişte şi cu osteneli te-am crescut; în post, în rugăciuni, în feciorie şi în curăţie te-am păzit, frica lui Dumnezeu şi sfânta Lui dragoste te-am învăţat; fiica mea cea dulce pentru care totdeauna sufeream, până ce s-a închipuit în tine Hristos, mulţumesc ţie că m-ai ascultat pe mine, sărmana ta maică, şi ai îndeplinit dorinţa mea. Nu în zadar m-am ostenit cu tine, pentru că ai stat înaintea Mirelui tău în haina cea de nuntă a fecioriei tale neprihănite, împodobindu-te cu sângele tău. Deci mă rog ţie acum, nu ca unei fiice, ci ca unei maici şi stăpână a mea, să fii sprijinul bătrâneţilor mele, cu rugăciunile către Dumnezeu, şi mă pomeneşte, bucurându-te cu Domnul. Iar când îmi va porunci să mă duc din trupul meu de lut, roagă-te bunătăţii Lui, ca să fie milostiv păcatelor mele”.
Plângând egumena și neavând putere a ridica trupul din pricina neputinței trupești, niște oameni necunoscuţi au ajutat-o să îngroape moaștele muceniței.
Sfântul Hrisogon (Crisogon) a pătimit și el mucenicia odată cu Sfânta. Trupul său fost găsit pe ţărm, lângă Achilea, de trei creştine: Hiona, Agapi şi Irina, după ce îi fusese tăiat capul, şi a fost înmormântat sub casa lor, la loc de cinste. Din secolul al XV-lea, o mână şi o parte din capul Sfântului Crisogon se află în biserica S. Crisogono din Roma.
Moaştele Sfintei Anastasia și ale mamei sale, sfânta muceniţă Faustina, se găsesc la Roma, sub altarul principal al bisericii S. Anastasia al Palatino. Tradiţia consemnează că cele două sfinte au fost mucenicite în ziua Nașterii Domnului. Papa Grigorie I (604) (12 mar.) slujea în această biserică, Liturghia din a doua zi de Crăciun. Este pomenită în 22 decembrie.
Tropar
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
BIBLIOGRAFIE
Calendarul tuturor Sfinților de peste an și locurile din Italia unde se pot cinsti moaștele lor, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma, 2019.
Sinaxarul Mare al lunii decembrie, Editura Doxologia, Iași, 2014.
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-marei-mucenite-anastasia-romana
