Sfânta Cuvioasă Parascheva | Taina celor care au îmbrățișat Crucea

Sfânta Cuvioasă Parascheva | Taina celor care au îmbrățișat Crucea

Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie

Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

Sfânta Cuvioasă Parascheva, floarea Moldovei și ocrotitoarea Iașilor, s-a născut în secolul al XI-lea, în binecuvântata cetate Epivata, lângă vechiul Constantinopol, crescând sub ocrotirea harului dumnezeiesc, iubind de mică virtutea, credința și evlavia care i-a împodobit sufletul.

Fratele său după trup, Eftimie, i-a urmat lui Hristos încă din tinerețe, mai întâi ca monah, iar ulterior ca episcop al Maditului (Madyton), simțind în sufletul său adânca chemare la nevoința călugăriei. La doar vârsta de 10 ani, cuprinsă de dragostea dumnezeiască față de aproapele, și-a împărțit hainele celor sărmani, urmând astfel porunca Evangheliei („Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” – Mt. 5, 7) și împlinindu-și dorul inimii, fără a ține seamă de mustrările părinților săi.

După ce a călătorit în locuri de sfințenie și rugăciune, învățând de la marii părinți duhovnicești arta rugăciunii și a pustniciei, și-a aflat liniștea într-o mănăstire de pe Valea Iordanului, unde a petrecut în post și rugăciune până la vârsta de 25 de ani. Atunci, un înger al Domnului i-a descoperit că este vremea să se întoarcă în locurile natale, pentru a împărtăși roadele duhovnicești ale ostenelilor sale. Ajunsă în Epivata, în taină și smerenie, s-a rugat cu lacrimi ca Domnul să o cheme la sine. Îngropată fiind ca o străină, trupul ei a fost aflat nestricăcios mult mai târziu, printr-o minune dumnezeiască.

Prin pronia divină, un bărbat, care a murit pe o corabie și al cărui trup a fost aruncat în valurile mării, a fost îngropat aproape de mormântul cuvioasei. Atunci, Sfânta Parascheva s-a arătat în chip de împărăteasă în visul celui care a săpat groapa, cerând ca trupul său să fie așezat cu cinste.

Sfintele sale moaște au fost așezate la început în biserica Sfinților Apostoli din Epivata, făcând multe minuni, iar după 200 de ani, trupul sfintei a fost strămutat la Târnovo, Belgrad, Constantinopol, iar apoi în țara noastră.

În secolul al XVII-lea, sfintele moaște au ajuns, prin rânduiala lui Dumnezeu și rugăciunile Patriarhului Partenie al Constantinopolului, în Moldova, la Iași, în timpul evlaviosului domnitor Vasile Lupu. Astfel, din anul 1641, Sfânta Parascheva a devenit ocrotitoarea Moldovei, mijlocind cu rugăciune neîncetată pentru toți cei care aleargă la ea cu credință, tămăduind bolile și alinând suferințele celor aflați în necaz și amară durere.

Moaștele Sfintei Parascheva au fost așezate spre închinare, mai întâi la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, unde au rămas neatinse în urma unui incendiu devastator, fiind apoi mutate la Catedrala Mitropolitană, unde se află până în ziua de astăzi.

Taina lepădării de sine

Îndemnul Evangheliei de la Marcu, pe care Sfânta Parascheva l-a auzit la vârsta de doar 10 ani, arată chemarea tainică lui Hristos către cei care doresc să-I urmeze: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Această chemare reprezintă fundamentul vieții Sfintei Parascheva, care, de la o vârstă fragedă, a înțeles necesitatea jertfei, a sacrificiului, a renunțării de sine, dar și a milosteniei ca virtute aducătoare de har.

Fapta ei de a-și dărui hainele frumoase unui cerșetor, deși a atras reproșurile părinților, reflectă înțelegerea profundă a lepădării de sine și a împărtășirii durerilor celor săraci și necăjiți, în duhul Crucii. Crucea pe care o poartă Sfânta Parascheva nu este doar simbolică, ci reală, manifestată prin milostenie și dedicare adâncă lui Hristos.

Sfânta Parascheva – Sfânta Vineri

Numele de Parascheva derivă din grecescul Παρασκευή, care înseamnă „pregătire” și face referire la ziua de vineri, când, la evrei, se făcea pregătirea pentru Sabat, ziua sâmbetei, ziua în care S-a odihnit Domnul. Această legătură cu ziua de vineri, ziua în care Hristos a fost răstignit, adaugă o dimensiune simbolică suplimentară în viața Sfintei Parascheva, fiind numită în popor și Sfânta Vineri. Astfel, numele ei însuși prefigurează asumarea Crucii, chemând pe fiecare credincios să îmbrățișeze taina răstignirii, care este taina jertfei aducătoare de viață.

Această dimensiune de pregătire spirituală, legată de numele Sfintei Parascheva, este accentuată și în imnografia ortodoxă, unde este invocată ca model de viețuire creștină, în care asumarea Crucii devine cheia întâlnirii celei mai adânci cu Hristos. Troparul tâlcuiește atât de limpede întreaga viață a Cuvioasei:

„Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău”.

Îmbrățișarea Crucii ca model de viețuire

Viața Sfintei Parascheva este o ilustrare a modului în care un creștin este chemat să poarte chipul lui Hristos în lume. Sfânta ne învață că adevărata bucurie și întâlnire cu Dumnezeu se (re)găsesc în purtarea Crucii, chiar și atunci când această Cruce aduce mustrări, nedreptate sau necazuri din partea celor apropiați.

Viața Cuvioasei Parascheva a fost o continuă luptă pentru a dobândi (și a oglindi în inimă) chipul Celui care i-a dăruit viață, dar și smerenia pe care a dus-o până la poalele Crucii. Această smerenie i-a împodobit sufletul, făcând să înflorească în inimă Împărăția lui Dumnezeu. Iar această Împărăție a fost deschisă prin cheia Crucii și a renunțării la toate cele lumești.

Sfânta Parascheva ne-a învățat cu adevărat că cel care dorește să se pocăiască trebuie să învețe să îmbrățișeze propria Cruce, să accepte viața cu bune și cu rele, cu neîmpliniri, cu supărări, cu necazuri, cu suferințe, cu dureri și multe încercări. Doar prin Cruce vom putea să gustăm harul pocăinței. Cel care fuge de Cruce, fuge de binecuvântare, cel care o primește, devine la rândul său izvor de har înnoitor cum a fost (și este) pentru toți Sfânta Parascheva.

Moaștele Sfintei Parascheva – aducătoare de har și vindecare

De-a lungul istoriei, moaștele Sfintei Parascheva au fost văzute ca un izvor de har, pace și vindecare pentru toți cei care le cinstesc. În tradiția ortodoxă, sfințenia trupului ei nestricăcios reflectă puterea lui Dumnezeu de a transforma viața celor care aleg să urmeze cu adevărat Crucea.

Pelerinajul anual la Iași, unde moaștele Sfintei Parascheva sunt ocrotitoare, devine o mărturie vie a credinței ortodoxe. Credincioșii petrec ore în șir așteptând să se închine la sfintele sale moaște, căutând nu doar binecuvântare și tămăduire trupească, ci și vindecare sufletească. Prin prezența sfintei în mijlocul credincioșilor, Dumnezeu oferă un semn al puterii Sale necontenite, care trece dincolo de limitele omenești și aduce lumină în viața celor care caută sfințenia.

Puterea iubirii care trece dincolo de moarte

Sfânta Parascheva a trăit doar 27 de ani în pelerinajul vieții pământești, dar viața ei rămâne un model al iubirii jertfelnice pentru Dumnezeu. De la chemarea pe care a auzit-o la vârsta de doar 10 ani, până la momentul în care a primit porunca dumnezeiască de a se întoarce în Epivata și de a trece în pace la cele veșnice, Cuvioasa Parascheva a arătat că iubirea de Dumnezeu și de oameni nu are limite, ci trece dincolo de moarte.

Moaștele sale, care au fost purtate de-a lungul veacurilor prin mai multe țări, simbolizează prezența continuă a sfinților în mijlocul poporului iubit a lui Dumnezeu. Această iubire dumnezeiască, reflectată în viața și minunile Sfintei Parascheva, ne învață că adevărata biruință asupra morții se câștigă doar prin taina Crucii, prin jertfă și prin asumarea chemării lui Hristos.

Pelerinajul – mărturie a vieții creștine

Pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva reprezintă o ocazie de a reînnoi legătura cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. Această tradiție a pelerinajului, care continuă de secole, mărturisește puterea Crucii și credința că sfinții sunt mijlocitori neobosiți către Dumnezeu. Pelerinajul nu este doar o simplă călătorie, ci un act de credință și de mărturisire, prin care creștinii își exprimă speranța în ajutorul sfintei și în binecuvântarea pe care o pot primi prin mijlocirea ei.

Pelerinajul la moaștele Cuvioasei se arată a fi un act de credință și de comuniune profundă cu Dumnezeu, prin mijlocirea sfinților. Este o ocazie de a ne întări credința, de a primi vindecare trupească și sufletească, de a ne smeri și de a cere mijlocirea celor care au moștenit Împărăția Cerurilor.

Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie

Astăzi facem și pomenirea Sfinților Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie, care prin viața și martiriul lor au lăsat o mărturie vie a credinței neclintite în Hristos, nu doar în Italia ci și în întreaga creștinătate. Acești sfinți mucenici au trăit în secolul I, în timpul persecuțiilor asupra creștinilor din Roma, sub împărații Nero și Domițian.

Sfântul Nazarie, fiu al unei creștine evlavioase pe nume Perpetua (botezată de însuși Sf. Ap. Petru), a fost încreștinat de Sfântul Ierarh Lin al Romei. Încă din tinerețe, a arătat o râvnă puternică pentru Hristos, împărțind milostenie și propovăduind Evanghelia celor care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. La vârsta de 20 de ani, cuprins de râvnă și har, părăsește Roma și începe propovăduirea evangheliei prin orașele Italiei, mai cu seamă cele din Nord.

Sfinții Mucenici Ghervasie și Protasie au fost frați gemeni, fiind cunoscuți pentru statornicia lor în credință. Crescuți într-o familie nobilă din Milano, ei au rămas neclintiți în fața persecuțiilor, refuzând să aducă jertfă idolilor păgâni. După ce Sfântul Nazarie a aflat despre martiriul lui Ghervasie și Protasie, s-a îndreptat spre Milano pentru a-i îngropa cu cinste, dar și el este prins și primește martiriul, la porunca împăratului Nero.

Sfântul Mucenic Chelsie, cunoscut pentru viața sa plină de sfințenie, li s-a alăturat în aceeași prigoană, primind mucenicia împreună cu ei. Trupurile lor au fost aruncate în morminte comune, dar au fost ulterior descoperite în chip minunat de Sfântul Ambrozie al Mediolanului (Milanul de astăzi) în anul 395, fiind aduse cu mare cinste și puse spre închinare în Catedrala din Milano, unde se află până în ziua de astăzi.

Mărturia Sfântului Ierarh Ambrozie, care a redescoperit moaștele lor, este o adevărată comoară pentru istoria Bisericii. El scria: „Am găsit sfinții pe care îi căutam. În ei a fost slava Bisericii. Așadar, să îi cinstim, căci aceștia sunt cei care ne însoțesc în rugăciune” (Scrisoarea Sfântului Ambrozie către împăratul Teodosie). Moaștele lor au făcut nenumărate minuni, vindecând bolnavi și alungând duhuri necurate, întărind astfel credința celor ce îi cinstesc până astăzi.

Semnificația muceniciei lor este una profundă pentru Biserică. Acești sfinți ne învață că viața creștină nu este doar una de slujire, ci adesea și una de mărturisire, de jertfă și de sacrificiu. Răsună atât de viu și astăzi în inimile noastre cuvintele lui Hristos din Evanghelie: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi” (In. 15, 20). Această chemare la mărturisire și la răbdarea suferinței este centrală în viața sfinților mucenici, care și-au predat sufletele în mâinile lui Hristos, știind că „cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui” (Mt. 24,13).

Din viața și martiriul Sfinților Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie, învățăm lecția curajului și a credinței de neclintit. Fiecare dintre noi este chemat să mărturisească credința în Hristos, poate nu întotdeauna prin sânge, dar prin sacrificii de zi cu zi, prin fapte de milostenie, prin grija față de cei bolnavi, prin rugăciune și, mai cu seamă, prin iubirea față de aproapele, care lipsește atât de mult.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Nu doar cei care suferă pentru Hristos sunt mucenici, ci și cei care trăiesc cu dragoste și răbdare în necazuri, rămânând credincioși Lui”. Astfel, și noi putem fi mărturisitori ai lui Hristos în viața noastră, prin statornicia în credință și prin faptele cele bineplăcute Domnului.

Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie, alături de Sfânta Cuvioasa Parascheva, să ne fie nouă tuturor călăuze în drumul credinței. Să îi avem grabnici mijlocitori în rugăciune înaintea Domnului, ca să avem și noi tăria de a rămâne neclintiți în fața încercărilor și a ispitelor, având credința că Hristos este cu noi, acum și în veșnicie.

–

Astăzi suntem cu toții chemați să purtăm chipul lui Hristos în noi, să îmbrățișăm mai adânc taina Crucii, să facem să oglindească și să strălucească chipul lui Dumnezeu în inimile noastre.

Să ne încredințăm cu toată inima în rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfinților Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie, aducându-le cuvânt de laudă.

–

„Preacuvioasei noastre Maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilință îi aducem noi nevrednicii păcătoși pentru mijlocirile sale. Că mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgător de bunătăți al Mântuito­rului nostru, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfântă Parascheva, mult folositoare!”

(Condacul 1 din Acatist)

„Sfinților mucenici, care bine v-ați nevoit şi v-ați încununat, rugați-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”

(Troparul Sfinților Mucenici)

† Atanasie de Bogdania