Un bărbat vestit pe nume Filip stăpânea țara Egiptului după rânduiala romanilor și avea doi fii și o fiică pe nume Eugenia. Acesta îi prigonea pe vrăjitori și evrei, dar era mai îngăduitor cu creștinii, pe care îi cinstea pentru viața lor curată. Fiica sa, Eugenia, strălucea cu înțelepciunea elinească, cu fecioria și cu filosofia, fiind ageră la minte și cunoscând limba latină și greacă. Unul dintre bărbații de frunte ai Romei, cu numele Acvilin, voia ca Eugenia să se logodească cu fiul lui, Acvelie, dar Sfânta le-a spus părinților ei: „Pe bărbat trebuie a-l alege ca să fie bun la fire, mai mult decât de bun neam, pentru că are a viețui cu dânsul, iar nu cu neamul lui”. Mulți căutau să o aibă de soție, dar, în taină, aceasta dorea să-și păstreze fecioria.
Sfânta Eugenia a citit cu râvnă epistolele Sfântului Apostol Pavel, aflând că unul este Dumnezeul cel adevărat, Ziditorul toate. Luminându-se astfel, voia să primească și Sfântul Botez. Dorind să cerceteze mai mult credința creștină, le-a cerut părinților să o lase să plece din cetate pentru plimbare și a mers la un sat al creștinilor. Trecând pe lângă o mănăstire, a auzit pe monahi cântând: „Toți zeii neamurilor sunt lucruri de mâini omenești, iar Domnul Care a făcut cerurile este Atotputernic”. Rușinându-se de rătăcirea părinților ei, i-a întrebat pe famenii care o însoțeau, Protan și Iachint: „Voi, împreună cu mine destul ați învățat scriptură și am priceput împreună dogmele filosofilor Socrate, Aristotel și Platon și pe cele ce cu adeverire le-au așezat. Eresul stoicilor și părerea epicureilor și ale altor sofiști și făcători de stihuri le-am citit și le-am cunoscut. Deci, cunoașteți cu încredințare că toate acelea sunt basme, neavând nimic altceva decât numai o asemănare cu adevărul, care ar fi putut să înșele pe mulți. Însă n-au rămas neștiute și cele ale elinilor, care se laudă foarte mult în înțelepciunile lor, dintre care unii zic că nu este nici un Dumnezeu, iar alții cred în zei mulți și povestesc că unii zei sunt mai mari și unii mai mici. Creștinii pe toți îi izgonesc cu un cuvânt, zicând: Toți zeii neamurilor sunt lucruri de mâini omenești, și a crede în ei este o desăvârșită nedumnezeire și o întreagă pierzare. Iar această scriere creștinească, care zice: Domnul, Care a făcut cerurile este atotputernic, un Dumnezeu propăvăduiește și pe Domnul cel de obște al tuturor ni-L dă întru cunoștință. Cu acestea unindu-se și Apostolul Pavel, ale cărui cuvinte le-am citit acum trei zile, arată că numai un Dumnezeu este peste toate. Cred și eu cuvintele acelui apostol, fiind foarte adevărate și vrednice de crezut, cuvinte care alcătuiesc credința din fapte. Deci, dacă le voiți și voi acestea, apoi aveți gata și lesnicios chip de mântuire. Eu nu mă voi mai numi doamnă a voastră, ci soră și împreună slujitoare, pentru că toți Îl avem ca Dumnezeu pe Domnul cel de obște și Părintele. Să fim ca niște frați cu un cuget și un suflet și cu sfatul nostru cel de obște să mergem la creștini. Am auzit că Elen, episcopul creștinesc, a zidit aici o mănăstire, în care monahii neîncetat ziua și noaptea laudă pe Dumnezeu cu cântări și a încredințat-o unui preot, anume Teodor, despre ale cărui lucruri minunate se povestește că și orbilor le dă vedere, cu rugăciunile sale, apoi izgonește diavolii și orice boală tămăduiește cu cuvântul. Se mai spune că în acea mănăstire, nicidecum nu-i liber ca să intre femei. Însă voi să tundeți acești peri ai capului meu, să mă îmbrăcați în haine bărbătești și să mă duceți acolo noaptea. Apoi vom rândui ca întoarcerea voastră în cetate să fie noaptea târziu. Pe toți ceilalți robi îi vom pune să meargă înaintea caretei și voi amândoi veți urma după caretă. Iar eu mă voi pogorî încetișor din caretă și, tăinuindu-ne de toți, ne vom ascunde și careta va merge la locul ei; iar noi ne vom duce către robii lui Dumnezeu”.
Cuvintele Sfintei Eugenia au fost pe placul famenilor, care au urmat sfatul ei. Ei au coborât-o pe Sfântă din caretă și au îmbrăcat-o în haine bărbătești, tunzându-i părul cel fecioresc și au dus-o la mănăstire. Tocmai atunci mergea spre mănăstire episcopul Elen însoțit de popor în cântări de laudă.
Eugenia a zis slugilor ei: „Luați seama la frumusețea stihurilor ce se cântă și vedeți că toate cuvintele se potrivesc pentru noi. Căci, când vorbeam de adevăratul Dumnezeu, am auzit cântarea aceasta: Toți zeii neamurilor sunt lucruri omenești, iar Domnul Care a făcut cerul și pământul este atotputernic. Iar acum, când noi începem calea, întorcându-ne de la slujirea idolească și dorim a veni către creștinătate – iată mii de oameni întâmpina cu glas cântând: Calea drepților s-a îndreptat și calea sfinților s-a pregătit. Mi se pare că nu din întâmplare s-a făcut aceasta, ci după dumnezeiască rânduială. Așadar, să luăm seama unde merge acest popor și dacă se duce către aceeași mănăstire către care și noi călătorim, să ne unim cu dânșii și să mergem împreună, ca niște tovarăși ai lor, până ce ne vom cunoaște cu dânșii”.
Întrebând cine este episcopul Elen, unul dintre creștini, pe nume Eutropie, i-a spus că acela din copilărie aducea cărbunii aprinși în haina, fără să se ardă. Era acolo un vrăjitor cu numele Zarie, care înșela poporul spunând că el e trimis al lui Hristos ca să învețe oamenii calea cea adevărată. Episcopul a primit a-l înfrunta în cuvinte pe vrăjitor. Văzând mândria și auzind minciunile lui Zarie, Elen a spus: „Acum desăvârșit se cuvine a asculta învățăturile lui Pavel, care grăiește către ucenicul său Timotei: Să nu se lupte cineva în cuvinte, care nu sunt de nici o trebuință, ci mai mult servesc la risipirea celor ce aud. Dar ca să nu socotească cineva că această mărturie apostolească o aducem la mijloc – nu ca niște păzitori adevărați, ci ca niște fricoși – să se aprindă un foc în mijlocul cetății, să intrăm amândoi în para focului și care din noi nu va arde, acela este trimis de Hristos”. A intrat în foc mai întâi ierarhul, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și ridicându-și mâinile, dar focul nu l-a vătămat deloc. Zarie s-a temut să intre în foc și voia să fugă, dar poporul l-a aruncat în foc și a ars pe jumătate.
Auzind această minune despre episcop, Sfânta l-a rugat pe Eutropie să-i spună episcpului că vrea împreună cu slujitorii care o însoțeau să se întoarcă la Hristos și să devină creștini. Sfânta și famenii săi au intrat în mănăstire după episcop și popor. După săvârșirea slujbei dumnezeiești, Elen a avut o vedenie în vis: a văzut o zeiță păgână căruia mulți bărbați i se închina. A grăit către aceasta: „Așa se cuvine ție, care ești zidirea lui Dumnezeu și slujitoare împreună cu noi, să te socotești de oameni că ești ca un Dumnezeu și să primești de la dânșii închinăciune?” Părăsind pe bărbații care i se închinau, zeița a mers după episcop, spunându-i: „Nu te voi lăsa, nici nu mă voi depărta de tine, până când nu mă vei duce și mă vei da Făcătorului și Ziditorului meu”.
După ce ierarhul s-a deșteptat, Eutropie l-a anunțat că trei frați voiesc să devină creștini și să slujească Mântuitorului în acea mănăstire. Fiind aduși înaintea episcopului și aflând că cei trei tineri sunt din Roma, i-a zis Sfintei Eugenia: „Cu dreptate te numești Eugenia, pentru că numele se potrivește cu duhul tău căci ai suflet cu bărbăție și te arăți ca un bărbat în toate. Apoi, cu hotărârea pe care o ai în minte ai să biruiești firea femeiască, căci te va întări Hristos și te vei îmbărbăta, pentru care, acum fiind femeie, te vei face ca un bărbat, schimbându-ți numele cel femeiesc și chipul, pentru dragostea lui Dumnezeu. Îți vorbesc acestea, nu mustrându-te și defăimîndu-te pentru firea ta femeiască, nici voind a te întoarce de la scopul tău, ci ca să știi câtă purtare de grijă are Dumnezeu de tine și cum mi-a descoperit toate cele pentru tine, netăinuind nimic, ci arătându-mi cine ești și cum ai venit la mine și cine sunt cei ce vor să vină cu tine. Deci sârguiește-te, Evghenio, a te arăta nu mai mică cu bărbăția duhului, decât cu chipul, pentru că și aceasta mi-a arătat Domnul meu, că te-ai pregătit sălășluire curată a Lui, păzindu-ți fecioria și lepădându-te de înșelăciunea vieții acesteia”.
Iar lui Protan și Iachint, arhiereul le-a zis: „Și voi fiind robi cu trupul, sunteți liberi cu duhul, nerobindu-vă nimănui, prin cele pământești, vrednicia sufletului, pentru care eu tăcând, Hristos Domnul vorbește către voi: De acum nu vă voi mai numi robi, ci prieteni. Fericiți sunteți pentru o libertate ca aceasta, dar mai ales pentru prietenia și unirea cu Hristos, căci ați gândit cu un cuget a lua jugul Lui asupra voastră și n-ați făcut nici o împiedicare fericitei acesteia în scopul ei, ci împreună cu dânsa ardeți cu duhul a sluji pe Dumnezeu și când ea va ieși din viața aceasta, împreună cu dânsa și voi vă veți învrednici a primi de la Domnul aceleași cununi și răsplătire, cărora se va învrednici și ea”. Ierarhul i-a poruncit Sfintei să petreacă în chip bărbătesc, apoi i-a botezat și i-a rânduit în ceata monahilor pe toți.
Părinții Eugeniei au văzut careta goală și au căutat-o pe fiica lor peste tot, nu numai în cetate, ci și în Egipt. Neaflându-o pe fecioară, aceia plângeau amar, strigând: „Evghenio, Evghenio, fiica noastră cea preadulce, unde te-ai ascuns, lumina ochilor noștri? În care loc te-ai tăinuit? Mângâierea noastră, cum te-ai pierdut, nădejdea noastră?”. Toate rudeniile și oamenii din cetate erau mâhniți de piererea fiicei eparhului Filip. Nici vrăjitorii și fermecătorii cu înțelăciunile lor nu au putut să o afle. Pentru a-și potoli mâhnirea, eparhul a pus în Alexandria un idol de aur pentru aducerea aminte de fiica sa. Dar mama Sfintei, Claudia, și frații ei, Serghie și Avit, nu au putut fi mângâiați de acest idol.
Fericita Eugenia petrecea în acea mănăstire sub înfățișare de bărbat, învățând în doar doi ani Sfânta Scriptură și sporind întru virtute. Strălucea cu dragostea și smerenia, mângâind pe cei întristați, fiind cea dintâi la slujbele bisericii. Pentru viața ei plină de virtuți a fost învrednicită de Domnul și de darul tămăduirii bolilor omenești. La trei ani de la venirea ei în mănăstire, egumenul a trecut la Domnul și frații o sileau pe fericită să ia stăreția, neștiind că ea este femeie. Atunci Sfânta Eugenia a cerut fraților Sfânta Evanghelie și, deschizându-o, a găsit locul unde scrie: „Cel ce voiește între voi să fie mai mare, acela să fie vouă slugă și care voiește să fie vouă mai întâi, să fie rob vouă”. Atunci, cuvioasa a acceptat această cruce grea a stăreției, dar și-a înmulțit și ostenelile, locuind în chilia cuvenită portarului, aducând apă, tăind lemne, curățind chiliile.
Petrecând pururea în rugăciune, a luat de la Domnul și darul izgonirii demonilor din oameni și al facerii de minuni. Dar odată cu înmulțirea darurilor duhovnicești, s-au înmulțit și prigonirile. În Alexandria era o femeie, Melantia, foarte bogată, dar care pătimea de friguri de mai mult de un an. Aceasta locuia aproape de mănăstire și a mers la fericita Eugenia, care a uns-o cu untdelemn sfințit și a tămăduit-o de neputința ei. Ca să mulțumească pentru vindecare, a trimis la mănăstire trei vase de argint cu bani, dar Sfânta le-a trimis înapoi prin cel care le adusese. Melantia a venit la mănăstire și a stăruit să-i fie primite darurile, pe care fericita Eugenia le-a luat, așezându-le în cămara bisericii. Crezând că a fost tămăduită prin lucrarea doctoriei și venind adesea la mănăstire, Melantia s-a aprins cu iubire trupească de Eugenia, neștiind că este femeie.
Într-o zi, femeia cea fără de rânduială s-a prefăcut a fi bolnavă și a chemat la sine pe Sfânta Eugenia. Atunci a început a-i grăi cuvinte de desfrânare: „Cu nesuferită poftă și cu nemăsurată dragoste sunt cuprinsă de tine și nu poate să se odihnească duhul meu, până nu voi săvîrși această, ca să fii domn a toată avuția mea și bărbatul meu, împreună viețuitor. Căci pentru ce te chinuiești în deșert cu înfrânarea cea de nici o treabă? În sărăcie și în strâmtorare îți pierzi singur, de bună voie, zilele tinereților tale, uscându-ți trupul și vestejindu-ți frumusețea feței tale. Iată, avere mare, iată, visterii de aur și de argint, pietre scumpe și haine de mult preț, robi și roabe în număr mare. Iată, și pe mine mă vezi tânăra și nu urâtă, care în acest an am rămas văduvă, ba încă și fără de fii și nu am moștenitor bogăției mele. Deci moștenește-le tu și mie să-mi fii domn și stăpân”.
Cuvioasa Eugenia se rușina de aceste cuvinte necurate și i-a spus cu asprime: „Taci, femeie, taci și nu te ispiti a ne vătăma cu otrava șarpelui celui vechi, căci văd că te-ai gătit mare lăcaș diavolului; depărtează-te de la slugile lui Dumnezeu, ispititoare! Bogăția ta să fie ca moștenire iubitorilor de patimi, celor asemenea ție, iar bogăția noastră este a sărăci împreună cu Hristos; iar cele de nuntă să piară din mintea noastră, ca nici să gândim cândva la dulceața trupească. O! fericită curățenie, nu te vom vinde pentru bogăția cea stricăcioasă. O! feciorie sfântă, nu te vom strica cu desfrânarea. O! Maica lui Dumnezeu și fecioară spre care eu nădăjduiesc, nu voi schimba făgăduințele mele! Una ne este nunta, dorirea de Hristos. Unele ne sunt bogățiile noastre, bunătățile cele gătite în ceruri. Una este moștenirea noastră, cunoașterea cea adevărată”. Atunci fericita Eugenia a plecat degrabă la mănăstire.
Melantia, umplându-se de rușine, s-a dus la eparh și i-a spus: „Un tânăr de credință creștinească, care se spune că este doctor și petrece într-o mănăstire ce este aproape de satul meu, a venit în casa mea și l-am lăsat să intre în casă pentru tămăduire. Însă el, socotindu-mă ca una din femeile cele necinstite și fără de rușine, mai întâi prin cuvinte înșelătoare, apoi cu mâinile a început a mă sili către lucrul cel rușinos. Dacă n-aș fi strigat cu glas mare și de nu s-ar fi sârguit o roabă să alerge la glasul meu, apoi nerușinatul acela ca un barbar m-ar fi siluit ca pe o roabă”.
Atunci eparhul a poruncit ca Eugenia și ceilalți monahi să fie aduși și închiși în temniță. Se gândea la diferite chinuri pentru ei, să-i dea spre mâncarea fiarelor, pe alții să-i ardă, pe alții să-i spânzure pe lemn. La judecata eparhului s-au adunat nu numai păgâni, ci și creștini și clerici, care voiau să primească moaștele nevinovaților monahi.
Fiind adusă la judecată chiar înaintea tatălui său și a fraților ei, fericita a răspuns cu blândețe: „Domnul meu, Iisus Hristos, Căruia Îi slujesc, învață curăție și celor ce-și păzesc fecioria neatinsă, le făgăduiește viață veșnică. Pe femeia Melantia cea mincinoasă, îndată putem s-o arătăm că este mărturisitoare de minciuni asupra noastră, dar mai bine este să suferim noi cele rele, decât să fie ea biruită și vădită ca să pătimească ceva rău, iar rodul răbdării noastre să nu piară. Însă de te vei jura pe sănătatea împăraților tăi, că nu-i vei face nici un rău acestei mărturisitoare mincinoase, vom cerceta despre păcatul cel aruncat de dânsa fără de vină asupra noastră și o vom arăta chiar pe dânsa aflându-se întru necurăție”. Către Melantia, Sfânta a zis: „O! Melantie, tu care ai numele înnegririi și al întunecării, ai pregătit felurite munci asupra creștinilor prin clevetirea ta cea mincinoasă, iar acum stărui asupra noastră ca să fim chinuiți, tăiați și arși; dar să știi că Hristos nu socotește pe robii Săi astfel, precum tu cu minciună îi mărturisești. Să aduci pe roaba aceea, care a zis că a fost singură văzătoare a păcatului nostru, ca din gura ei să se vădească minciuna și să se arate adevărul”.
Acea slugă a grăit multe minciuni, spunând: „Pe acest tânăr fără de rușine îl știu că adeseori făcea fărădelege cu femeile proaste și pe mine, ticăloasa de multe ori m-a supărat. Apoi a îndrăznit și la doamna mea, că din ceasul cel dintâi al zilei intrând în camera ei, se prefăcea mai întâi că vorbea ca un doctor, îngrijindu-se de sănătatea ei, apoi a început a grăi cuvinte fără de rușine. După aceasta s-a ispitit să o siluiască și ar fi săvârșit fărădelegea sa, dacă nu aș fi strigat eu la alte slujnice spre apărare și de n-am fi izbăvit pe doamna noastră din mâinile desfrânatului acestuia”. Și celelalte slugi au grăit tot numai minciuni.
Atunci Sfânta Eugenia a spus: „Vremea grăirii a sosit, de vreme ce a tăcut vremea tăcerii. Vreme slobodă este a mărturisi adevărul, ca să nu se laude fără de măsură minciuna adusă asupra noastră și să nu se facă pentru creștini veste rea între neamuri. Am dorit cu adevărat că taina mea să țină până la ultima suflare și minciuna cea adusă asupra noastră a o vădi la judecată ce va să vie și a arăta curățenia numai unuia singur, Aceluia pentru a Cărui dragoste sunt păzită. Însă ca să nu dănțuiască fărădelegea asupra nevinovăției și necurățenia cea păgâneasca să-și bată joc de viața creștinească cea dreptcredincioasă și curată și nici să nu fie ea de râs și întru defăimare, este nevoie a arăta îndată aceea ce până acum, cu multă pază, m-am sârguit a tăinui. Deci voi arăta adevărul, nu spre slava deșartă, ci spre slava numelui lui Hristos Iisus. Pentru că atât de mare este puterea numelui Sfânt, încât și femeile cele ce viețuiesc întru dumnezeiasca Lui frică, se învrednicesc cinstirii celei bărbătești și nici nu poate fi unul mai mare decât altul cu credința. Căci zice Apostolul Pavel, învățătorul cel creștinesc, că nu este la Dumnezeu deosebire între bărbat și femeie, că voi toți una sunteți întru Hristos Iisus, întru care am crezut și pe care l-am iubit cu osârdie și spre care toată nădejdea mi-am pus, am voit mai bine a fi bărbat cu viața și cu chipul, decât femeie și a păstra fecioria mea preacuratului și nestricăciosului Mire ceresc”.
Apoi și-a rupt haina de sus, arătându-se că este de parte femeiască. Eparhului i-a spus: „Domnul meu, tu îmi ești mie tată după trup și Claudia îmi este maică, iar aceștia, ce șed împreună cu tine, Avid și Serghie, îmi sunt frați. Eu sunt fiica ta, care pentru dragostea lui Hristos, m-am lepădat de lume și de toate dulcețile ei. Iată, Protan și Iachint, famenii mei, cu care împreună am intrat în școala lui Hristos și atâta dar mi-a arătat Hristos, încât m-a făcut prin milostivirea Sa biruitoare asupra tuturor poftelor și patimilor. Aceluia cred fără îndoială, cum că așa mă va păzi până la sfârșit, precum sunt acum”.
Cunoscându-o tatăl ei, cu bucurie și lacrimi, a căzut pe grumajii ei sărutând-o, apoi a venit și mama ei Claudia, îmbrățișându-o și bucurându-se de aflarea ei. Apoi au îmbrăcat-o pe Eugenia și au așezat-o pe un loc înalt, iar pe monahi i-au eliberat.
Peste casa Melantiei a căzut un foc mare din cer, distrugând casa cu toate bogățiile ei. Mai apoi eparhul Filip și toată familia sa, dar și mulți elini s-au botezat. Filip a trimis scrisori la împărații Sever și Antonin de la Roma, arătând că nevinovații creștini sunt de mult folos la treburile poporului. Atunci împărații au îngăduit ca acei creștini să-și primeau locurile, sălașurile și casele.
Umplându-se de mânie pentru sporirea creștinilor, unii dintre cei de frunte din Alexandria au mers la împărați, spunându-le că eparhul Filip nu cinstește poruncile împărătești, ci se închină lui Iisus Hristos. Atunci acei împărați de la Roma au trimis scrisoare către Filip, cerându-i să se întoarcă la închinarea la idoli, ca să nu-și piardă dregătoria și toate averile. Atunci eparhul și-a împărțit toată averea săracilor și bisericilor și a lepădat dregătoria. Creștinii din Alexandria l-au pus atunci episcop, căci și înainte el întorsese pe mulți dintre elini la credința creștină.
La Roma a venit un alt eparh, pe nume Terentie, care dorea să-l ucidă pe Filip, și a trimis în taină ucigași care l-au lovit cu săbiile, iar după trei zile a murit. Ca poporul să nu cunoască, de fapt, că în spatele crimei a stat Terentie, acesta i-a pus în temniță pe ucigași, ca și cum ar fi dorit să-i pedepsească. Dar după o vreme, i-a eliberat și toți au cunoscut că eparhul a poruncit să se facă această cumplită ucidere. Sfințitul mucenic Filip a fost înmormântat în biserica zidită de el, aflată într-un loc numit Izium.
După moartea tatălui său, Sfânta Eugenia petrecea în slujirea lui Dumnezeu împreună cu alte fecioare creștine. Mama sa slujea străinilor și celor bolnavi într-o casă mare zidită pentru aceștia. Mai apoi, mama Sfintei, Claudia, a plecat cu aceasta și cu cei doi fii ai ei, Serghie și Avit, la Roma, în zona lor de origine. Unul dintre fii a fost numit antipat în Cartagina, iar altul sfetnic împărătesc în Africa. Sfânta Eugenia le povățuia le fetele boierilor din Roma să păzească fecioria.
În acea vreme, viețuia la Roma o tânără fecioară pe nume Vasila, care, fiind orfană, a fost crescută de un unchi al ei. Mai apoi, a fost logodită cu un tânăr de bun neam pe nume Pompie, amânându-se căsătoria pentru vârsta tânără a fetei. Vasila i-a trimis Sfintei Eugenia printr-un slujitor al său o scrisoare, cerându-i să o învețe cum să creadă în Domnul Hristos. Cuvioasa i-a trimis la Vasila pe cei doi fameni ai săi, Protan și Iachint, ca să o învețe despre Mântuitorul. Primind cu toată inima învățătura creștinească, Vasila a fost botezată de Sfântul Cornelie, papă al Romei (16 sept.). Mai apoi, și unchiul fetei, Elen, s-a apropiat de credința creștină și a lăsat-o pe Sfânta Eugenia să vină la Vasila și să o întărească în credință.
Văduvele creștinilor din Roma erau povățuite de Claudia, tinerii de Protan și Iachint, iar fecioarele de Sfânta Eugenia și la dânsele se odihneau trupește și duhovnicește. Fericitul Cornelie boteza pe cei care veneau la Hristos, săvârșea dumnezeiasca Liturghie și îi împărtășea cu sfintele Taine.
În timpul împăraților Valerian și Galerie s-a înăsprit prigoana asupra creștinilor, iar Sfântul Cornelie a fost ucis. Sfânta Eugenia i-a spus fecioarei Vasila: „Mi s-a arătat mie de la Domnul, că pentru fecioria ta, degrabă vei pătimi”. Iar ea a răspuns: „Și mie a binevoit Domnul a-mi descoperi despre tine, că ai să primești îndoită cunună mucenicească: una pentru ostenelile și răbdarea ispitei ce ți s-a întâmplat în Alexandria; iar altă pentru adevăratul tău sânge, pe care vrei să-l verși, pătimind pentru Hristos”. Sfânta Eugenia a zis: „Doamne Iisuse, Fiul celui preaînalt, Care pentru mântuirea noastră Te-ai întrupat prin fecioria Preacuratei Maicii Tale, Tu pe toate fecioarele care le-ai încredințat mie, du-le întru fecioria cea neîntinată în Împărăția slavei Tale”.
Sfânta Eugenia le-a întărit pe fecioare cu aceste cuvinte: „Iată, a sosit vremea culesului viilor, în care se taie strugurii și se calcă cu picioarele, iar după aceasta se pun înainte la ospățul Împăratului. Nici o împărăție nu este puternică fără rodul strugurilor acestora și nici o vrednicie mai luminată nu se împodobește. Deci, voi, odraslele mele și strugurii pântecelui meu, fiți gata întru Domnul. Fecioria este semnul cel dintâi al apropierii către Dumnezeu, asemenea îngerilor: este maica vieții celei veșnice, prietenă a sfințeniei, cale fără de primejdie către cer, doamnă a bucuriei, povățuitoare a puterii celei făcătoare de minuni, cunună a credinței și tărie a dragostei. Și de nimic nu ni se cuvine a ne osteni așa, de nimic a îngriji ca de aceasta, adică a petrece în feciorie fără prihană. Ceea ce este și mai preamărit, este a muri chiar pentru feciorie. Pentru că ce sunt momelele cele deșarte ale lumii acesteia, care vin cu veselia cea vremelnică și se duc cu durerea cea veșnică? Aduc în puțină vreme râs, ca să bată cu râsul cel veșnic. Arată florile dulceților cele lesne trecătoare, ca să aducă amărăciunile cele prea uscate, care rămân totdeauna. Făgăduiesc desfătarea vieții acesteia, ca în veacul ce va să vie să dea pe om muncilor celor veșnice. Pentru aceea, o! prea iubite fecioare, voi care v-ați nevoit până acum împreună cu mine, întru nevoință feciorească să petreceți întru dragostea Domnului, precum ați început din vreme. Să plângeți vremelnic, ca să vă bucurați și să vă veseliți în veci, iar eu vă încredințez pe voi Duhului Sfânt și cred că pe toate vă va păzi curate și fără de prihană. Însă voi de acum nu mai căutați să vedeți fața mea cea trupească, ci luați seama duhovnicește la lucruri și la fapte bune”. Apoi, le-a sărutat pe toate și s-au despărțit.
O slujitoare a Vasilei i-a spus lui Pompie, logodnicul fecioarei: „Domnul nostru știm că Doamna noastră Îți este dăruită de la împărați, ca să o iei de soție, așteptând vârsta ei cea desăvârșită. Iată, acum sunt mai mult de șase ani și nu mai săvârșești nunta. Însă îți vestesc că de acum nu o vei mai lua pe ea pentru că unchiul și crescătorul ei este creștin și ea cu toată osârdia a primit credința creștină și nu numai de tine, ci și de toată lumea se depărtează. Ea are doi fameni trimiși de la Eugenia, pe care îi cinstește ca pe niște domni ai săi și în toate zilele le sărută picioarele, ca unor dumnezei fără de moarte; iar aceia sunt învățătorii vrăjilor creștinești”.
Atunci Pompie a mers la Elen și i-a zis: „În aceste trei zile am socotit să-mi săvârșesc nunta mea, deci dă-mi să văd pe fecioara pe care mi-au dăruit-o împărații spre însoțire”. Elen a răspuns: „Cât a fost copilă mică și nepricepută, eu am păzit-o și ferit-o ca lumina ochilor, crescând-o precum se cădea, dar acum de vreme ce este la vârsta și înțelegerea cea desăvârșită, pentru aceea după mărirea numelui casei sale, voiește a fi liberă și nerobită nimănui. Iar a o vedea pe dânsa, aceasta nu este în stăpânirea mea, ci în voia ei”. Pompie a mers la Vasila, dar ea nu l-a primit, spunând: „Nu se cuvine să aibă tânărul vorbă deosebi cu o fecioară, pentru că ei nu i se cade a căuta la față bărbătească și eu nu știu cu ce plan vine Pompie la mine”.
Atunci Pompie a mers la împărați, plângându-se de logodnica sa și de Sfânta Eugenia „Ajutați romanilor voștri, o prealuminați împărați, și pe Dumnezeul cel nou pe Care l-a adus Eugenia de la Egipt, izgoniți-L din cetatea aceasta, pentru că acei care se numesc creștini, de mult sunt vătămători ai poporului și își bat joc de legile voastre, iar pe zei îi trec cu vederea că pe niște idoli deșerți și răzvrătesc chiar legile firii, zicând că este lucru cu nedreptate logodnicului a-și lua pe logodnica sa. Dacă nu se vor însura oamenii, apoi de unde se vor naște copii? Și dacă aceia nu se vor naște, apoi pe cine va stăpâni împărăția voastră? De unde se vor mări oștile și puterea romanilor? Cine va birui pe vrăjmași și cum se va întări patria și viața omenească?”.
Împăratul a dat poruncă pentru ca Vasila să fie omorâtă cu sabia dacă nu se va întoarce la logodnicul său, iar Eugenia să fie supusă la munci de moarte dacă nu jertfește idolilor. Mai mult, împăratul a cerut ca toți creștinii și tăinuitorii acestora să fie omorâți.
Sfânta Vasila a răspuns cu îndrăzneală: „Pe Împăratul împăraților îl am logodnic, căci El este Iisus, Fiul lui Dumnezeu și afară de El, alt bărbat stricăcios nicidecum nu vreau să am”. Atunci a fost înjunghiată cu sabia. Protan și Iachint au fost atrași în capiștea idolilor, dar ei s-au rugat și a căzut idolul Die, făcându-se praf și cenușă. Atunci Nichita, eparhul cetății, a poruncit ca li se tăie capetele și au luat și ei cununa muceniciei.
Sfânta Eugenia a fost întrebată de tirani cu ce meșteșug vrăjitoresc îi biruiește pe zei. Ea a spus: „Cu adevărat ai zis, o eparhule, că noi creștinii stăpânim pe zeii voștri, dar nu cu meșteșug vrăjitoresc cum zici, mințind astfel. Noi cu nebiruită putere a Dumnezeului nostru săvârșim câte voim, iar zeii voștri sunt niște diavoli, căci nu pot a face bine celor ce-i cinstesc pe dânșii și nici nouă celor ce-i ocărim, nu pot să ne facă rău”. Atunci a fost dusă înaintea Artemidei, urmând a fi ucisă cu sabia dacă nu se închină zeiței.
În capiște, înaintea zeiței Sfânta s-a rugat astfel: „Dumnezeule cel veșnic, Care m-ai învrednicit să mă nasc și să mă păzesc fecioară curată a Unuia Născut Fiului Tău, până astăzi, Însuți săvârșește și acum minuni, Preafericite, ca să se mărească robii Tăi și să se rușineze cei ce se închină uriciunii celei cioplite”. Atunci s-a făcut cutremur mare, căzând capiștea și zdrobindu-se idolul Artemidei și alți zei.
Aflând împăratul, a poruncit să i se lege o piatră de grumaz și să fie aruncat în adâncul Tibrului. Piatra însă s-a dezlegat și ea umbla pe deasupra apei. De aceea, a fost aruncat într-un cuptor aprins de foc, dar a rămas nevătămată. Apoi a fost închisă într-o temniță întunecoasă fără să i se dea mâncare, dar îngerii îi aduceau hrană cerească. Însuși Mântuitorul a cercetat-o zicându-i: „Evghenio! Eu sunt Cel ce am primit cruce și moarte pentru tine, precum și tu pentru dragostea Mea rabzi niște cumplite munci ca acestea. De aceea de multe daruri și de preamare slavă am să te învrednicesc, în împărăția Mea cea veșnică. Iar spre încredințarea ta că vei primi acestea în ceruri, semn să-ți fie aceasta: Te vei despărți de lumea aceasta vremelnică și stricăcioasă, ca să vii la viața cea de sus, chiar în ziua în care m-am născut Eu om”.
Sfânta Eugenia s-a umplut de bucurie duhovnicească. Mai apoi a fost înjunghiată în temniță și astfel a luat cununa muceniciei. Sfintele sale moaște au fost îngropate de mama ei cu cei ai casei în afara cetății pe Calea romanilor, în care și ea îngropase moaștele altor sfinți. Moaştele Sfintei Eugenia se află în capela S. Antonio a bisericii Ss. XII Apostoli din Roma.
Mama sa a plâns multe zile la mormânt, dar i s-a arătat Sfânta Eugenia într-o noapte în vis și i-a zis: „Pentru ce plângi și bocești pentru noi și nu te veselești mai bine și să te bucuri? Cunoaște că mă aflu în multă și nespusă veselie, împreună cu sfinții mucenici și cu tatăl meu Filip, împreună împărățind cu Hristos, Care în ziua Duminicii, te va lua și pe tine întru veselia cea veșnică”. Atunci Claudia s-a bucurat, mulțumind lui Dumnezeu. Împărțind averile sale la săraci, s-a odihnit și ea întru Domnul. Este pomenită în 24 decembrie.
Tropar
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
BIBLIOGRAFIE
Calendarul tuturor Sfinților de peste an și locurile din Italia unde se pot cinsti moaștele lor, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Roma, 2019.
Sinaxarul Mare al lunii decembrie, Editura Doxologia, Iași, 2014.
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-mucenite-eugenia
Foto credit: CrestinOrtodox.ro
